Scrisoarea semnată de primarul Ovidiu Creţu pe care o vor primi bistriţenii în cutiile poştale:
”Consider că este nu doar o datorie statuată de prevederile legale, ci şi una de onoare faţă de cetăţenii municipiului Bistriţa, ca la începutul fiecărui an să fac cunoscute principalele activităţi de interes public desfăşurate de municipalitate în anul care s-a încheiat, precum şi principalele obiective pentru anul care începe. Profit de acest prilej şi pentru a vă mulţumi, pentru sprijinul acordat Administraţiei municipiului Bistriţa pe parcursul anului 2014, în principal prin plata taxelor şi impozitelor constituite ca venit la bugetul municipiului, cu care am derulat lucrări şi acţiuni în folosul cetăţenilor şi, nu în ultimul rând, pentru a vă transmite tradiţionala urare de ”La mulţi ani!”.
Vă mulţumesc că aţi fost alături de mine şi de administraţia pe care o conduc şi că am reuşit, împreună, să facem paşi importanţi spre Europa. Vă asigur că, şi de acum înainte, vom continua să derulăm în bune condiţii proiecte în folosul cetăţenilor şi vom gestiona eficient activităţile care intră în aria noastră de competenţă.
Pe parcursul anului 2014 am finalizat o serie de proiecte începute în anii anteriori, proiecte care fac dovada preocupării mele pentru creşterea calităţii vieţii şi asigură, în continuare, premisele necesare dezvoltării armonioase a oraşului. Finalizarea Pădurii Schulerwald, a Pieţei Dominicane, reabilitarea termică a 16 blocuri – care înseamnă 1.060 de apartamente – asfaltarea a şase străzi de pământ (Compozitorilor, Valea Rusului, Codrului, Matei Eminescu, Vasile Petri şi Busuiocului), sunt câteva dintre reperele anului care a trecut. De asemenea, am realizat peste 1.200 de parcări de reşedinţă, am asfaltat 40.000 mp de alei şi parcări (ceea ce corespunde unui drum de 6,6 km), am realizat peste 4.000 mp de trotuar (str. Ion Minulescu, 1 Decembrie, Vasile Conta, Înfrăţirii şi Codrişor) şi am realizat aliniamentul de arbori de lalea (tulipani) pe strada Alexandru Odobescu. Tot în anul 2014 am avut două acţiuni unice, de comemorare a deportării evreilor şi respectiv a exodului saşilor, prilej cu care am organizat, pentru prima dată la Bistriţa în ultima sută de ani, spectacole de operă: ”Nabucco” pentru comemorarea deportării şi ”Aida” pentru comemorarea exodului. Pot spune că programele şi acţiunile culturale organizate anul trecut au fost de calitate şi au întrunit exigenţele bistriţenilor, dovadă fiind numărul mare de participanţi la aceste evenimente. Chiar dacă a fost un an dificil, un an agitat, consider că şi în anul 2014 am făcut paşi importanţi pe drumul europenizării şi cred că bistriţenii vor reţine anul 2014 drept anul Pădurii Schulerwald.
Începutul lunii ianuarie a noului an a însemnat derularea procedurii de contractare a lucrărilor pentru amenajarea pârtiei de schi din viitorul Complex turistic şi de agrement ”Wonderland”. Alte două obiective importante ale Complexului Wonderland sunt ”Aqua Park-ul” şi asigurarea utilităţilor – ambele aflate în faza de contractare a proiectării.
Pe parcursul anului 2015 se vor finaliza câteva obiective importante: Parcul Industrial, pasajele din centrul istoric, Centrul Municipal de Cultură, Centrul pentru Tineret şi Campusul ”Liviu Rebreanu”, fântâna arteziană din cartierul Ştefan cel Mare; se vor asfalta cinci străzi: Iuliu Hossu, Tiberiu Brediceanu, Aviator Mihai Berbecariu, Castelanului, Secundară 9 Viişoara şi vom începe lucrările de asfaltare pentru încă două: Grigore Pletosu şi Secundară 7 Sigmir. Tot în 2015 vom moderniza peste 10.000 mp de trotuare de pe Calea Moldovei, Centura Veche (de la Turnătorie la Drumul Dumitrei Vechi), 1 Decembrie, Industriei, Tudor Vladimirescu, Panait Cerna ş.a.; am programat, de asemenea, începerea lucrărilor la Podul Berăriei, la reţeaua de alimentare cu apă a localităţii componente Slătiniţa şi modernizarea Ştrandului Municipal.
În ceea ce priveşte atragerea de fonduri europene, anul acesta vom depune o serie de proiecte în vederea obţinerii de finanţări nerambursabile pe Programul Operaţional Regional – sunt multe obiective pe care le avem în vedere, la care lucrează echipe din primărie şi pe care le pregătim pentru perioada 2016 – 2020. Unul dintre proiectele aflate în lucru, Cetatea Medievală, este un proiect amplu care prevede reabilitarea zidurilor şi a unei părţi din Complexul Sugălete, dar şi construcţia Porţii Lemnelor. Programul de reabilitare termică va continua în acest an cu alte 15 blocuri, ţinta mea fiind ca Bistriţa să aibă minim 4.000 de apartamente reabilitate termic până la finalul acestui an. Sunt, de asemenea, propuse realizarea documentaţiilor aferente pentru modernizarea Pieţei Centrale, a Pieţei Decebal, a Centrului Intermodal, finalizarea Bisericii Evanghelice şi a clădirii Colegiului Naţional ”Liviu Rebreanu”, înfiinţarea unei linii verzi de transport, reabilitarea şcolilor gimnaziale nr. 4 şi 5, a liceelor ”Grigore Mosil” şi ”Tudor Jarda”, precum şi a şapte grădiniţe. De asemenea, este în curs de realizare documentaţia pentru reţelele de utilităţi în ”Wonderland”, a unui azil în Sigmir şi a reţelei de piste pentru biciclete. În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, am propus două proiecte interesante: primul proiect vizează refacerea infrastructurii pe traseul Gării – Decebal – Andrei Mureşanu – Năsăudului şi include realizarea unui pasaj subteran în zona intersecţiei Decebal – Ursului, iar cel de-al doilea proiect vizează reabilitarea străzilor din centrul istoric al oraşului.
Închei prin a vă aminti că, şi în acest an, locuitorii municipiului Bistriţa pot beneficia de o reducere cu 10% din valoarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului local, dacă acestea sunt achitate integral până în data de 31.03.2015. În cazul în care aţi achitat deja taxele şi impozitele aferente acestui an, vă mulţumesc şi vă asigur că sprijinul şi încrederea pe care o acordaţi administraţiei locale sunt foarte importante pentru mine.
Cu stimă, primarul municipiului Bistriţa Ovidiu Teodor Creţu”.
praf in ochi pt noi
DL.Primar…va tineti doar de mizilicuri .
Caracteristic neprimarului cretu…insulta cu o falsa stima inteligenta bistritenilor.
Cretu atata stie ; sa-si faca reclama pe bani publici . Orasul arata dezastruos , e plin de gunoaie si de cersetori . Uitati-va la pasajele santier ramase in paragina. Uitati-va cum arata piata Mica . Astia nu termina lucrarea ca trebuie mai intai sa repare ce s-a stricat intre timp .Toate sunt la cativa metri de biroul lui Cretu . Lumea se plimba prin parc de doua saptamani si Cretu inca nu a aflat .Toaletele din parc sunt inchise . la cate milioane de euro a tocat Cretu in 7 ani de cand e primar orasul ar fi trebuit sa arate infinit mai bine . Aici e chestie de ” bun gospodar „, atribut care ii lipseste total lui Cretu . E vremea pensionarii domnule primar , te-ai rutinat , ai imbatranit , te-ai imbolnavit , lasa-ne !!!!
Pasajele sunt aproape gata, Piata Mica la fel. Orasul arata mult mai bine decat arata in 2008 cand a venit Cretu la Primarie. Nu mai dezinforma lumea!
Cretu a iesit primar promitand ca va reabilita termic toate blocurile din oras . Acum , cand spune ca a reabilitat termic doar 16 blocuri , isi recunoaste INCOMPETENTA . Cu Wonderlandul Cretu are o obsesie . Acum contracteaza proiectantii . Pana in 2072 e gata , pe atunci primarul nostru va avea 130 de anisori .Chiar ne crezi prosti si uituci Cretane ?
16 blocuri anul trecut au fost reabilitate termic. Anul acest tot cam atatea se fac. Nu dezinformati, ca nu sunt toti cazuti din copac.
Niciun primar in istoria Bistritei nu a reusit sa schimbe atat de mult si atat de bine fata municipiului. Asta nu poate nimeni sa conteste. Ah, ca unii, din ratiuni politice, spun ca n-a facut nimic e o alta chestiune. Vom vedea in 2016 cate a facut sau n-a facut.
hai sa nu, ah, exageram, cretu ce-o facut bun o facut numai pentru el si ai lui
si ce-o mai facut pe ici pe colo pentru oras, numai din ratiuni politice o facut!
Adevărul e undeva la mijloc… Sigur, nu poți spune că nu s-a făcut nimic, s-au finalizat sau început câteva proiecte destul de importante, în general finanțate cu fonduri europene. Totuși, e o diferență uriașă între pretențiile și făloșenia primarului și realitate, zi de zi ne lovim de lucruri care ne amintesc că Bistrița e departe de a fi cu adevărat europeană. În plus, nu poți compara mnadatele lui Ovidiu Crețu cu cele ale predecesorilor săi din simplul motiv că situația economică s-a schimbat. Chiar dacă am trecut printr-o criză, din 2007 dispunem de fondurile europene care au facilitat majoritatea investițiilor realizate de autorități în ultimii ani. Practic doar când va veni altcineva la cârma orașului ne vom putea pronunța, prin comparație, asupra eficienței actualului primar în ceea ce privește identificarea priorităților și atragerea de astfel de fonduri.
Ce e evident însă e că se face multă risipă, se insistă pe unele proiecte păguboase care ne țin pe loc și nu există o viziune unitară, coerentă. Unele, ca merele de plastic (extrem de kitschoase) sau scrisoarea de față, sunt, până la urmă, mărunțișuri raportat la bugetul local. Unele sunt inițiative OK care ajung să fie implementate foarte prost (fântâna de la sens, Schulerwald). Grave sunt însă cele megalomaniace, care ne îngroapă în datorii pe următorii zece ani, deși sunt mai mult ca sigur sortite eșecului.
Sper sa nu greseasca adresa , si sa ma scuteasca de scrisorica cu iz electoral. In secunda doi o returnez primarului arogant care consuma banul public dupa bunul plac. CETATEANUL nu conteaza prea mult in viziunea administratiei condusa abuziv de o. Cretu.
Intr-o conferinta intitulata „Corneliu Muresan, primul primar roman al Bistritei”, sustinuta de prof.univ.dr. Mircea Gelu Buta se spunea intre altele: ” Romanizarea Bistritei s-a petrecut treptat, prin schimbarea numelui strazilor, mutarea targului din centrul municipiului, daramarea Scoii Sasesti de Fete si plantarea de pomi si flori in jurul Bisericii Evanghelice.” Acum primarul Cretu, vrea defriseze parcul din jurul bisericii evanghelice si sa „planteze ” acolo dale de beton si sa aduca inapoi targul in centrul orasului. Doi incarca, doi descarca. Pe ce lume traim?
Dar cu proiectele blocate cum ramane? S-au facut si multe gainarii pe banii bistritenilor, cum ar fi merele de plastic sau mulajele oribile de struti care au impanzit orasul.
Dupa nebunia mutarii statuilor, la Bistrita istoria a fost falsificata dupa cum vrea muschii unui primar incult. In primul rand, mutarea statuii lui Cuza de la IJP, in Piata Unirii a fost cea mai mare ineptie deoarece numele pietei nu are nimic de-a face cu mica unire, creind confuzie si deturnand astfel semnificatia numelui pietei. Dupa cum se stie, denumirea de Piata Unirii aminteste de faptul ca la Marea Unire din 1918 reprezentantii Bistritei au plecat din fata bisericii romanesti achizitionata de romanii din oras inca din 1895. Aici, participantii la Unirea din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia au primit credenţialul, adică mesajul de unire cu ţara, dupa ce acesta a fost sfintit in biserica romaneasca. Prin urmare Piata Unirii nici o legatura cu mica unire si cu bustul lui Cuza. Pe de alta parte, Piata Centrala care si asa este prea incarcata cu simboluri, mai gazduieste si catargul cu Drapelul National . De aceea, ar fi cazul ca cel putin Drapelul National „care este unul dintre reperele naţionale care ne definesc şi ne oferă unicitate în lume” sa fie mutat in Piata Unirii, in locul bustului lui Cuza, care trebuie mutat inapoi la IJP, acolo unde-i este locul. Astfel Piata Unirii ar gazdui Drapelul Tricolor sub care s-a infaptuit Marea Unire restabilind macar simbolic adevarul istoric legat numele pietei.
ticule…. de cand iti folosesti limba pe post de hartie igienica?
41.576 de plicuri x 1 leu plicul = 41.579 lei cheltuiți după bunul lui plac.
Domnule primar, nu știți să folosiți internetul care este gratuit și să cheltuiți acești bani pe lucruri care ar putea fi cu adevărat importante pentru cetățeni?
De unde internet mai mache ? Oligofrenul asta e tot la nivelul de Nokia 5210 .
Abuzuri ,abuzuri ,abuzuri ,manipulare si intimidare cu ajutorul popilor ortodocși,nesimțire si grobianism ,sfidare la adresa cetățeanului plătitor de taxe si impozite,atitudine demnă de evul mediu,o pata pe obrazul bistritenilor…..