Politică

Bogdan Ivan: Cât mai multe servicii publice electronice, cât mai repede

”Mă bucur că a trecut de votul final al Parlamentului, cu 265 de voturi pentru, unul dintre proiectele mele de suflet, legea privind utilizarea și prestarea serviciilor de încredere. Noua lege va duce la modificarea legislației existente legată de semnătura electronică în beneficiul cetățeanului”, spune deputatul PSD Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

”Prin acest act normativ am venit în întâmpinarea nevoilor românilor și am extins tipurile de semnături electronice care vor fi echivalente cu semnătura olografă. La nivelul Guvernului, privim transformarea digitală ca proiect de țară și investim peste 6 miliarde de euro din fonduri europene pentru digitalizarea administrației. Misiunea noastră este de a oferi cetățeanului, cât mai repede, cât mai multe servicii publice electronice. Românii vor putea avea acces la aceste servicii digitale folosind semnătura electronică.

Actul normativ aduce și noi condiții pentru prestatorii de servicii de încredere. ADR și MCID vor reglementa domeniul serviciilor de încredere, inclusiv cele ce vizează marca temporală.

Cele 6 miliarde de euro din PNRR dedicate digitalizării administrației publice centrale și cele peste 500 de milioane de euro din POCIDIF dedicate digitalizării serviciilor publice se concretizează astfel prin posibilitatea cetățenilor, persoane fizice și juridice să acceseze viitoarea administrație a României, trecută într-o nouă paradigmă – cea a României Digitale.

Doar împreună, instituțiile publice, mediul privat și cetățenii pot construi și beneficia de avantajele transformării digitale. Aceștia sunt pașii prin care statul român va fi la un click distanță!”.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.