La smuls, Răzvan Martin a ales să înceapă direct la 149 de kg, primul care s-a încumetat să ridice această greutate, şi a reuşit din prima încercare. A doua tentativă a fost la 152 de kg, dar a ratat, însă i-a ieşit la următoarea încercare. El a terminat al doilea după stilul smuls.
La aruncat a avut următoarele rezultate: 177 de kg la prima încercare, 180 de kg la a doua încercare, tentativă ratată la 182 de kg.
Medalia de aur a fost câştigată de chinezul Lin Qingfeng cu un total de 344 de kg, iar pe locul 2 a terminat indonezianul Triyatno Triyatno (333 de kg).
Halterofilul de 20 de ani, elev la Grupul Şcolar Forestier din Bistriţa, are un palmares bogat: multiplu campion naţional (din 2002 până în 2011, la juniori II – I – tineret – seniori), multiplu medaliat la Campionatele Mondiale şi Europene de junior, trei locuri 2 la CE de seniori în 2011, locul 1 la smuls şi locul 2 la aruncat la CE de seniori în 2012. Este maestru al sportului şi are peste 40 de recorduri naţionale, fiind declarat în 2011, de către FR Haltere, cel mai bun sportiv. Aflat la a doua Olimpiadă după cea de la Beijing 2008, Răzvan Martin, care este căsătorit şi are o fetiţă de un an, este pasionat de muzică şi de maşinile de marcă. Începând din 2008, Martin a fost declarat an de an sportivul anului în Bistriţa-Năsăud.
Celălalt halterofil legitimat la CSM Bistriţa, Gabriel Sîncrăian, va concura vineri 3 august, de la ora 21.00, la categoria 85 de kg.
Foto: Bogdan Maran/ProSport
Un om mare de la un club atat de mic. Felicitari!!!
Felicitari triplului campion european http://www.iwf.net/results/results-by-events/?event=204 („In urma deciziei Federatiei Internationale conform – control dopping la Campionatele Europene din luna aprilie 2012 din Antalya – Turcia , sportivul albanez Erkand Quierimaj a fost decalificat . In felul acesta titlul absolut de campion european – smuls-aruncat si total revine sportivului roman Razvan Constantin Martin – recentul medaliat cu bronz de la JO 2012. Mentionez ca la Campionatele Europene – Antalya 2012 – Razvan Martin a concurat in cadrul categoriei 77 kg” – prof. Mugur Saranciuc, antrenor emerit alaturi de R. Martin de la varsta de 9 ani) !!! Sa-ti traiasca fetita!