Invitaţia municipalităţii la dezbaterea de vineri nu a suscitat un interes deosebit. Au răspuns invitaţiei un cetăţean, consilierii PDL Mărioara Seica şi Gheorghe Tuţă, în sală mai fiind prezenţi şi reprezentanţi ai diverselor compartimente de specialitate ale primăriei.
Cu toate acestea, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a făcut o prezentare a proiectului de buget.
Bugetul general al municipiului Bistriţa pentru anul 2012, care va intra în dezbaterea Consiliului Local joi 2 februarie, se ridică la suma de 189.019.000 lei, fiind cu 0,27% mai mic decât bugetul anului trecut.
Cheltuielile prognozate se ridică la un total de 192.027.000 lei (această cifră reprezentând, totodată, şi nivelul veniturilor), diferenţa faţă de cheltuielile anului 2011 reprezentând o scădere de 8,07%. Acest ultim procent este anticipat prin faptul că impozitele şi taxele a 11 dintre marii contribuabili la bugetul local vor ajunge începând din acest an la bugetul de stat.
Cheltuielile sunt structurate astfel: cheltuieli de personal, din care 20,5% pentru personalul din învăţământ şi 9,4% pentru personalul primăriei şi serviciilor din subordinea consiliului local; 38% din bugetul local reprezintă resurse ce vor fi alocate pentru investiţi (proiecte cu finanţări nerambursabile, cheltuieli de capital); 2,1% – dobânzi şi rambursări de împrumuturi; 3,9% reprezintă cheltuieli privind asistenţa socială, sănătate şi altele (sport, finanţări nerambursabile conform Legii nr. 350/2006, burse); 0,5% va fi alocat fondului de rezervă.
Un capitol foarte important în proiectul de buget îl reprezintă proiectele prin care se urmăreşte dezvoltarea municipiului folosindu-se în acest scop, pe cât de mult posibil, bani europeni.
Anul trecut au fost implementate proiecte în valoare de 2.304.111,86 euro, cu o contribuţie proprie de 428.591,20 euro (consolidarea şi modernizarea atelierelor şcolare – Liceul cu Program Sportiv; consolidarea şi modernizarea Şcolii Generale Viişoara; consolidarea şi modernizarea clădirii cls. I-IV – Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”; consolidarea şi modernizarea Internatului Colegiului Tehnic INFOEL; elaborarea Strategiei de Dezvoltare Locală a Municipiului Bistriţa pentru perioada 2010 – 2030; amenajare spaţii verzi şi parcări ecologice în zona Independenţei Sud – strada Panait Cerna; promovarea Cetăţii Medievale Bistriţa.
Valoarea proiectelor cu finanţare nerambursabilă, în implementare anul acesta, se ridică la 26.585745,13 euro, în timp ce contribuţia proprie se cifrează la 575.448,86 euro. La acest capitol sunt enumerate 11 proiecte: Ateliere şcoală – Grup Şcolar Forestier; consolidarea şi modernizarea Corpului A (clădirea veche), Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”; Centru de noapte şi cazare pentru persoane fără adăpost; Regenerare urbană a centrului istoric Bistriţa, Axa turistică 1, 2, 3; reabilitarea şi modernizarea Parcului municipal Bistriţa; reabilitarea Centrului Municipal de Cultură „George Coşbuc”– monument istoric de categoria A; reabilitarea şi modernizarea străzilor din zona centrală a municipiului Bistriţa; sisteme de supraveghere pentru creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în Municipiul Bistriţa; restaurarea şi consolidarea clădirii monument istoric de categoria A – strada Nicolae Titulescu nr. 8 – Centru de artă tradiţională „Casa cu Lei”; îmbunătăţirea calităţii mediului prin reabilitare parc în Municipiul Bistriţa, strada Avram Iancu; reconstrucţie ecologică forestieră pe terenuri degradate constituite în perimetrul de ameliorare Viişoara-Ghinda, municipiul Bistriţa.
Numărul proiectelor depuse de Primăria municipiului Bistriţa în dorinţa de a atrage cât mai mulţi bani pentru dezvoltarea oraşului este, în fapt, mai mare, o serie de proiecte fiind, încă, în faza de evaluare. Valoarea totală a proiectelor în cauză se ridică la 20.662.401,04 euro, iar contribuţia administraţiei locale s-ar cifra la 4.433.599,20 euro. Este vorba, aici, de reabilitarea şi modernizarea străzii Sigmirului şi a pasajului denivelat peste calea ferată – legătura între DN 17 şi DN – şosea ocolitoare, Municipiul Bistriţa; modernizare şi consolidare străzi în Municipiul Bistriţa – etapa 2; modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice de agrement şi a utilităţilor conexe – Pădurea Schulerwald; Parc industrial Bistriţa-Sud; înlocuirea sistemelor clasice de încălzire cu un sistem de încălzire pe combustibil geotermal – pompe de căldură – Grădiniţa Nr. 6.
Un gen aparte de proiecte cu finanţare nerambursabilă sunt cele de cooperare teritorială şi transnaţională, prin care Primăria municipiului Bistriţa accede informaţii importante privind studii, soluţii şi proiecte de anvergură în care se poate alătura unor parteneri cu greutate în domeniile vizate.
Valoarea totală a proiectelor care au adus deja finanţări nerambursabile, dar şi a celor cu care se speră să se câştige finanţări, se ridică la peste 50 de milioane de euro, contribuţia din bugetul local cifrându-se la 5,4 milioane de euro (11,20%).
Primăria municipiului Bistriţa şi-a stabilit pentru acest an şi o serie de obiective majore pe care le va finanţa în totalitate din bugetul propriu: proiecte tehnice / execuţie / modernizare străzi în municipiu; cadastru general + baze de date; amenajare străzi şi trotuare în zonele nou construite (Subcetate + Viişoara); modernizare Parc Avram Iancu; amenajare fântână arteziană în zona Panait Cerna; construirea Podului Berăriei; reabilitare termică clădiri; utilitate complex sportiv polivalent WONDERLAND; Campus „Liviu Rebreanu”; finalizarea Şc. Elementare din Campusul Şcolar „Liviu Rebreanu”; Bretea de legătură str. Tărpiului cu Subcetate; reconstrucţie ecologică forestieră Viişoara-Ghinda pe terenuri degradate; Planul Urbanistic General al municipiului Bistriţa; amenajare fântână arteziană în zona Ştefan cel Mare; Parc energetic (proiect); amenajare pistă ciclişti.
În sfârşit, un alt capitol important cuprinde obiective de investiţii finanţate din împrumuturi: amenajare pârtie de schi în cadrul Complexului Sportiv Polivalent WONDERLAND; amenajare Parc Industrial Bistriţa-Sud; construcţie blocuri de locuinţe sociale în Viişoara – bloc 2, 3; construcţia Podului Berăriei; asigurare utilităţi aferente locuinţelor sociale în Viişoara; reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe. La acest capitol, valoarea propusă se ridică la 40.000.000 lei.
Sursa: primariabistrita.ro
Adaugă comentariu