Conservele din fructe de pădure făcute la munte, în Pasul Tihuţa, de Grigore şi Dana Maria Rânziş, pot fi comandate şi online, un pas înainte în afacerea pe care cei doi au început-o în urmă cu câţiva ani, investind în ea multă muncă şi creativitate.
Ambalate şi etichetate cu numele „Gridama”, de la Grigore şi Dana Maria, dulceţurile, siropurile şi celelalte conserve din legume făcute în Pasul Tihuţa pot fi cumpărate, în fiecare sâmbătă, de la piaţa locală de la Biserica Evanghelică, dar şi de la magazinul „Cămara Bunicii” din Bistriţa.
„Ne bucurăm că lumea a început să aprecieze ce facem noi. Dacă au cumpărat o dată, au revenit şi s-au convins că e aceeaşi calitate. Avem şi un magazin online, acum nou, şi putem livra oriunde în ţară, prin curierat”, a spus Dana Rânziş pentru Timp Online.
Cum a fost anul ciupercilor, Dana Rânziş a făcut minunata ei zacuscă cu hribi, dar şi cu vinete, respectiv dulceaţă de ardei iute, care se foloseşte ca şi condiment pentru brânzeturi, fripturi şi grătare.
„Toamna se anunţă bogată la munte. Avem zmeură, căpşuni, iar în perioada următoare vom aduce şi mure. Se poate spune că a fost un an bun pentru fructele de pădure. S-a făcut şi zmeura foarte frumoasă, deşi a fost foarte greu de cules fiindcă a plouat. Am făcut dulceaţă de coacăze, de afine de pădure, de frăguţe, de trandafiri, de zmeură”, a mai spus ea.
Pe site-ul www.fructmontan.ro veţi găsi o varietate mare de dulceţuri, siropuri, zacuscă, topinguri şi băuturi, dar vă puteţi comanda şi mărturii pentru nuntă şi botez.
„Dulcețurile și siropurile pe care noi le producem au originea pe vremea când eu mi-am petrecut copilăria la bunici, în localitatea Piatra Fântânele din Pasul Tihuţa unde bunica cultiva în grădină casei căpșune pentru consum, extraordinar de parfumate și dulci, care mai apoi luau drumul spre a fi cea mai bună dulceața pe care am mâncat-o vreodată. Iar eu eram un ajutor de nădejde, învățând pas cu pas cum se procedează. Până într-un an când bunica fiind bolnavă nu a mai putut să facă acele bunătăți. Noi am zis nici o problemă, cumpărăm din comerț, dar ceea ce am găsit în comerț ne-a nemulțumit nu semăna deloc cu ceea ce eram noi învățați, era un fel de gelatină colorată și avea căpșune numai de decor. Și tot așa , după căpșuni urma zmeură, afine, mure, coacăze pentru ca iarnă să ne prindă cu cămara plină cu dulcețuri, siropuri și tot felul de bunătăți.
Și așa anii au trecut, eu am crescut, m-am căsătorit, și am plecat împreună cu soțul meu să muncim în străinătate pentru un trai mai bun, dar în fiecare vară reveneam în vacanță, iar la întoarcerea în străinătate duceam cu noi minunatele borcane cu dulceață făcute cu mare drag de bunica și mama.
Ne-am zis: ce-ar fi să cultivăm noi căpșune și fructe de pădure și să producem noi dulceața, acea dulceață naturală 100% cu gust nemaipomenit și fructe din belșug fără adosuri de coloranți și conservanți pentru cei ce își doresc să mănânce produse cu adevărat sănătoase și naturale?
Zis și făcut, cu ceva bani strânşi în străinătate, am arat pământul bunicii și am plantat căpșuni pentru început din care ne-am apucat să facem dulceața și sirop și surpriză lumea ne întreba nu aveți și de zmeură sau de afine? Și așa am plantat și zmeură, mure, coacăze, trandafiri pentru a satisface cât mai multe cereri, iar anul trecut am reușit să pregătim și un spațiu autorizat sanitar-veterinar în casa bunicii unde facem dulcețurile și siropurile, dar comercializam și fructe proaspete”, au scris pe site soţii Rânziş, explicând cum le-a venit ideea să pună pe picioare această afacere.
Felicitări și mult succes!
Felicitari si mult succes!
Felicitari! Gustul preparatelor facute de bunici nu se uita niciodata!
AI SCRIS ACEST SUBIEKT DE MI DE ORI CE AI FACUT TU SIUNDE AI TERMINAT TU -LITERE -ETC. ESTE PREA MULT LAUDE CARE PE UNI CARE CITESC -LITERELE TALE PRIMESC -ALERGIE .REPETI MULT SI CU ARTKOLELE TALE MEREU VECHI CEVA NOU NU ESTE ACTUAL CE SE PETRECE JUD. BN. SAU ALTE JD. -expresi cu -copila fetita .soferul este unul sau una care conduce auto. pers. ( AR FI FAIN SI BINE SA AI ARTIK. PROASPETE NU VARA VALORE VECHI SI NU INTERES.