În Călimani, au înflorit crinii de pădure şi bulbucii de munte. I-a descoperit Albert Gavrilă urcând de la Colibița, pe Dealul Blajului, spre Poiana Iovu, Dealul Pietrei (1168 m), spre aria protejată Piatra Mare, Vârful Ariniș (976 m) şi înapoi la Colibița. Durata traseului a fost de circa 6 ore. Acesta este unul uşor, dar nemarcat.
Crinul de pădure înflorește în lunile mai și iunie în locuri umbroase și relativ umede, în pădurile de foioase. Este o plantă rară și preţioasă. Poate fi ușor recunoscut după petalele mari, încovoiate. Florile sunt gălbui, roz, de roșu aprins, cu mici pete mai închise la culoare. În trecut i-au atribuit forțe magice, i se culegeau bulbii galbeni-aurii, din care sperau să obțină aur. Este o specie rară, ocrotită.
Tot pe acest traseu, Albert Gavrilă a găsit şi bulbuci de munte, o plantă perenă cu flori din familia Ranunculaceae, specie protejată în Bulgaria. Florile sunt galbene-verziu galbene-auriu și au în exterior vinișoare verzi. Înflorește în lunile mai-iulie. Se găsește în România în Munții Carpați și Apuseni, din zona de pădure până în zona alpină, prin pășuni, poieni, brâne, în locuri umede.
Drumeţiile în munţi vă oferă, în această perioadă, posibilitatea să admiraţi peisaje superbe, să vă bucuraţi de răcoare şi de aer curat.
Foto credit: Albert Gavrilă
Ehee, dragilor ! Si pe nemarcate faceti drumetii? Am ramas placut impresionat de peisajele de senzație și de flora atat de diversificata…niciodata nu am avut ocazia sa admir crinul si bulbucul de munte! Multumesc din suflet pentru postari !
Stimati iubitori de drumetii, iertata-mi fie indrazneala de a intreba ce tarife ar trebui sa achitam inainte de a purcede alaturi de dvs intr-o excursie ? De cativa ani incerc sa ma alatur unui grup de drumeție si daca nu am reusit, macar contra cost as vrea sa va insotesc in ture ! Am observat ca anul asta ati avut parte numai de vreme buna….aveti pe „cineva ” acolo sus care va indruma?? Cu stima si consideratie va salut si astept un raspuns !
Foarte Frumos, Multă admirație și respect celor care fac asemenea drumeții. Ce frumos să te plimbi in mijlocul naturii să admiri ce lucruri minunate a creat Dumnezeu pentru noi oamenii să ne bucurăm de aerul curat si de priveliști minunate.
Salut cautama pe facebook Manu Minzat, si cand o sa mai merg in ture la pas pe munte te iau cu mine si gasca mea cu mare drag .