Politică

Călin Farcaş: ”Cazul Todea este închis”

Călin Farcaş, membru interimar în Biroul Permanent Judeţean al PP-DD, a spus că fostul preşedinte Ştefan Todea nu este cel mai în măsură să vorbească despre consumul de alcool.

”Am văzut că domnul Todea a spus că am venit în partid cu trei săptămâni înainte de campanie. Nici vorbă, sunt de minim jumătate de an în PP-DD. Consider că un adevărat lider de partid nu se comportă aşa. În ceea ce priveşte afirmaţiile legate de consumul de alcool în sediul partidului, neadevărate, cred că domnul Todea n-ar trebui să vorbească despre astfel de subiecte, ca să nu spun mai multe. Să nu mai facă astfel de afirmaţii dacă nu are dovezi clare. Din punctul meu de vedere, cazul Todea este închis. Împreună colegii care sunt acum în partid încercăm să ne regrupăm şi să pornim reconstrucţia filialei judeţene şi a organizaţiilor din teritoriu”, a spus Farcaş.

Călin Farcaş a adăugat că Ştefan Todea ”nu avea cum să vadă pe cineva bând în sediu”. ”După ce i s-a retras sprijinul politic, domnul Todea a fost sunat încontinuu de preşedintele interimar Constantin Haţeganu, de mine şi de Ioan Şomodean, dar nu a fost de găsit, nici la telefon, nici la sediu. Aşa că nu avea cum să vadă pe cineva bând sau făcând altceva, pentru că nici nu a fost pe acolo. Plus că statutul la care face apel nu mai este de actualitate de câteva luni bune”, a comentat el.

Ştefan Todea a fost demis din funcţia de preşedinte al PP-DD Bistriţa-Năsăud, iar sprijinul politic i-a fost retras.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.