Actualitate

Călugării, șomerii și unii pensionari vor da bani pentru sănătate. În județ plătesc acum sub 35%

Noi categorii de persoane vor plăti de anul viitor taxa pe sănătate – CASS pentru a fi asigurate în sistemul medical public. Este vorba de șomeri, de beneficiarii de ajutoare sociale, de personalul monahal și de pensionarii cu pensii mici, categorii care până acum erau scutite de la plata acestor sume. În felula cesta ar putea crește și în Bistrița-Năsăud procentul celor care achită taxe către FUNASS, în prezent acesta fiind de sub 35%.

Potrivit Strategiei Naționale de Sănătate, lansată de Ministerul Sănătății, șomerii, beneficiarii de ajutoare sociale, personalul monahal, precum și pensionarii cu pensii mici – persoane care până acum erau scutite de la plata CASS – vor trebui să achite, începând de anul viitor această taxă.

Potrivit presei centrale, numărul de asiguraţi exceptaţi de la plata contribuţiei este la nivel național de peste 10.700.000 persoane, iar  cei exceptaţi de la plata asigurărilor conform legii 95/2006  de 5.606.479 persoane. Este vorba despre:

  • Copii, elevi, studenţi sub 26 de ani – 4.519.146 persoane
  • Co-asiguraţi – 660.605 persoane
  • Persecutaţi politic, deportaţi, veterani, revoluţionari – 206.789 persoane
  • Persoane cu handicap – 145.448
  • Persoane incluse în programe naţionale curative, fără venituri – 46.737 persoane
  • Femei însărcinate, lăuze fără venituri – 27.754 persoane
  • Exceptaţi de la plata CASS în urma măsurilor fiscale 2017-2019 – 5.156.284 persoane
  • Persoane aflate în concediu pentru creşterea copilului – 157.224 persoane
  • Şomeri beneficiari de indemnizaţie – 51.586 persoane
  • Persoane cu pedepse privative de libertate – 12.702 persoane
  • Persoane beneficiare de ajutor social – 265.367 persoane
  • Personal monahal – 2.754 persoane
  • Pensionari – 4.453.531 persoane
  • Salariaţi din domeniul construcţiilor –  213.120 persoane
  • Salariaţi care plătesc – 5.328.775 persoane

De asemenea, se află în dezbatere publică și introducerea coplății în ambulatoriile de specialitate. Astfel, bolnavii care vor merge la un anumit doctor, chiar dacă au trimitere de la medicul de familie, să plătească o sumă. Asta în condițiile în care specialistul rămâne pentru consultație, peste programul de lucru. În ambulatoriu va fi decontat un singur serviciu medical pe zi, pentru o persoană. Măsurile scrise pe hârtie contravin declarațiilor publice făcute de autorități, care susțin că vor să scurteze timpul de așteptare pentru bolnavi. În loc să meargă la un cabinet privat, pacientul ar plăti în unitatea sanitară de stat. Nu se știe încă despre ce sumă ar fi vorba. În plus, proiectul ar putea fi implementat inițial doar în câteva spitale, din 2026. Propunerea CNAS de a deconta un singur serviciu medical pe zi pentru o persoană vine în contextul în care și Ministerul Sănătății propune o nouă taxă pentru serviciile medicale în ambulatoriu.

Potrivit proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pusă în dezbatere publică pe site-ul instituției, Ministerul Sănătății vrea ca pacienții care vor să primească serviciile medicale de la un anumit medic să plătească o taxă, numită coplată. Este vorba despre un proiect pilot care ar urma să fie aplicat în unele zone.

Conform unei ordonanțe care a modificat Codul fiscal, din 2023, persoanele care realizează venituri din investiții, chirii și din depozite bancare vor datora la stat o nouă contribuție la asigurările sociale de sănătate (CASS).

Anul acesta, pentru câștigul din depozitele bancare se plătește impozitul pe venit (care se reține la sursă) și contribuția la sănătate, dacă plafonul de 12 salarii minime a fost depășit. 

Practic, prin Ordonanţa 16 din 15 iulie 2022, veniturile din investiții vor fi impozitate suplimentar începând de la dobânzile care vor cumula minim 6 salarii minime brute şi până la nivelul de 24 de salarii minime brute. Prevederea se aplică persoanelor care realizează venituri din investiții, chirii și din depozite bancare.

Astfel, cine deține mai mulți bani în depozite bancare va datora statului 20% din câștig, față de 10% cât era până acum.

Noile plafoane de 6, 12 și 24 de salarii au fost introduse de ANAF în proiectul privind Declarația unică pe 2023 care spunecă ca baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 minime brute, inclusiv și 12 salarii minime brute pe ţară;

b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 minime brute, inclusiv și 24 salarii minime brute pe ţară;

c) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puțin egale cu 24 salarii minime brute pe ţară.

Astfel, depozitele de 500.000 de lei vor plăti impozit 10% pe dobândă şi 10% CASS. 

În Bistrița-Năsăud, din totalul de 252.725 de asigurați la sănătată plătesc lunar contribuții circa 34%:

  • 69.598 persoane fizice care realizează venituri din salarii și asimilate salariilor – 27,54%
  • 4.735 de persoane cu venituri din activități independente – 1,87%
  • 6.693 de persoane cu venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură – 2,65%
Etichete

10 comentarii

  • Păi și așa de câțiva ani tot plătesc servicile medicale la privat, fiindcă la stat nu prea găsești locuri, deși sunt asigurat. Așa că degeaba vă tot laudati că tot banul face diferența.

    37
    3
    • Pentru ca trântorii sunt de regula scutiti de orice ar putea ca sa le afecteze buna dispozitie si viata usoara.

      15
      3
    • Cine v-a zis ca sunt scutiți? De ce nu va documentați? Și ei plătesc, la fel ca ceilalți contribuabili, 10 % pentru sănătate. O zi buna!

      8
      9
    • SRI are sistem de sănătate propriu înafară de foarte multe alte privilegii, că doar ei conduc STATUL PARALEL ce dracu !

      14
  • atunci sa nu ni se mai retina din salarii nimic, sa platim din mana, daca vrem sa beenficiem!!! ca unii numa platim ca prostii si tot la privat mergem. Sau sa aiba prioritate platitorii de sanatate la analize si consultaii si internari. Trebuie sa existe o diferentiere! altfel nu merita sa mai platim nici unii nimic

    28
    1
    • …si faci contract de prestari servicii cu angajatorul
      Asa au politicienii cu statul pe strazi , scoli, canalizari…

      5
      1
  • Tot amărășteanul să plătească, că nu mai sunt bani pentru ucrainieni, pensii speciale, sporuri , indemnizații și alte beneficii pentru parlamentari, plus solda mercenarilor care vin ,,să apere biata țară”, așa că ciocu mic, treceți pe ceaiuri, mergeți la vraci, ca să aibă dracii bani. Dragi tineri, viitor de aur țara asta are, deci vă rog pe toți, plecați peste hotare. No, numa zâc.

    29
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS