Actualitate

Camerele de supraveghere din Bistriţa, eficiente. Câte incidente a văzut „Big Brother”

Big Brother nu oboseşte niciodată. Cu cei peste o sută de ochi deschişi la Bistriţa, se asigură dovezi clare, imprimate în format video, pe baza cărora poliţiştii îi pot pedepsi pe cei care tulbură liniştea şi ordinea publică. Sistemul de monitorizare video se dovedeşte a fi astfel eficient.

De la începutul anului, camerele de supraveghere din oraş aflate în administrarea Poliţiei Locale Bistriţa au înregistrat dovezi care au fost utile în anchetarea a 186 de incidente, arată un raport al instituţiei condusă de Florin Frandeş. Este vorba, în general, de incidente care ţin de ordinea publică.

Vă reamintim că, în 2007, la Bistriţa au fost montate primele opt opt camere de supraveghere în Bistriţa. Ulterior, prin fonduri europene au fost achiziţionate şi s-au montat încă 98 de camere. Ca urmare, avem peste o sută de camere de supraveghere în oraş, majoritatea în zona centrală.

Şeful Poliţiei Locale Bistriţa, Florin Frandeş, declara în urmă cu ceva vreme pentru Timp Online că mai sunt unele zone cu probleme cum ar fi Parcul Tineretului de pe Avram Iancu şi unele locuri de joacă fiindcă unde ar trebui montate camere, dar şi intrările din oraş.

Deşi camerele sunt utilizate cu scopul de a menţine liniştea şi ordinea publică, Poliţia Locală Bistriţa, la cererea Serviciului Rutier de la Poliţia Bistriţa, a poziţionat unele camere în aşa fel încât să surprindă numerele de maşini, pentru a putea fi găsite în cazul unor evenimente rutiere.

„Săptămânal avem cereri pentru comunicarea de înregistrări video de la IPJ. Fie cer cei de la crimă organizată, fie cei de la circulaţie. Sunt solicitări şi dăm astfel de înregistrări”, a spus atunci şeful Poliţiei Locale, Florin Frandeş.

În ultima săptămână, poliţiştii locali au fost sesizaţi de 27 de ori prin intermediul telefonului cetăţeanului, 0263/984 şi de 13 ori pe telefonul de serviciu 0263/239376, dovadă că cetăţenii au început să apeleze tot mai des la instituţie atunci când problemele nu sunt atât de grave încât să fie nevoie de intervenţia IPJ Bistriţa-Năsăud.

1 comentariu

  • Trebuie montate camere si in zona locurilor de joaca pt copii(1) si a tomberoanelor (2)astfel se poate vedea daca distruge cineva aceste locuri de joaca, daca se pierd copii(1), cum se colecteaza gunoiul, cine face mizerie(2). Si date amenzi pt cei care nu se stiu comporta in societate.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.