Actualitate

În week-end, campanie de vaccinare Drive-Thru în Bistrița. De luni, din nou flux la Policlinică

În acest sfârșit de săptămână are loc în Bistrița o nouă campanie de vaccinare de tip Drive-Thru, în parcarea parcului de retail B1 Shopping de pe Calea Moldovei. Fără programare, doar cu actul de identitate, cu mașină sau fără.

Astfel, toți cei care doresc să se imunizeze cu unul dintre serurile Pfizer sau Johnson & Johnson sunt așteptați să o facă atât sâmbătă 30 octombrie, cât și duminică 31 octombrie, între orele 10.00 – 18.00.

Începând de luni, bistrițenii se pot vaccina din nou la Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Bistrița (Policlinică), urmând ca de luna viitoare să fie redeschis și un centru de vaccinare la Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan”.

Totodată, Centrul Murivisan a fost suplimentat cu încă un flux, unde se administrează serul Johnson & Johnson, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

3 comentarii

  • Vaccinațivă oameni buni! E mult mai sigur și e dovedit științific. Vaccinul vă dă cele mai mari șanse să treceți prin boală fără să rămâneți cu sechele. Dacă persoanele care au decedat până acum ar fi fost vaccinate, probabil 75 % supraviețuiau. Nu luați exemplul meu. Un papă lapte care se teme de ace. Conspirațiile sunt generate de minți cu imaginație bogată combinată cu paranoia. Mai mari bisericilor sunt buni la manipularea oamenilor simpli. Credința ajută sufletul dar nu protejează de boală.

    • Cine o zis că biserica ortodoxă face propagandă anti vaccin ? Ești nebun omule ? Biserica ortodoxa este pro vaccin , poate sunt ceva cazuri izolate prin mănăstiri în rest : Doamne ajută !

  • Campania de vaccinare trebuie să meargă mai mult în rural !
    Acolo sunt majoritatea persoanelor cu risc de deces în caz de îmbolnăvire. Ce Drive-Thru, caravane mobile pe sate! Primari să-și mobilizeze”echipele”de campanie care transportau alegători la secția de votare pentru transportul bătrânilor la secția de vaccinare. Asta dacă primari doresc să se implice pentru binele comunității și prevenirea subțieri listelor electorale.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.