La Liceul Tehnologic “Ion Căian Românul” din Căianu Mic s-a desfășurat a doua etapă a campaniei medicale organizată de Asociația Caravana cu Medici – filiala Cluj în parteneriat cu Primăria Căianu Mic.
Au fost investigate 124 de persoane din comuna Căianu Mic, care au beneficiat de consultații gratuite de medicină internă, cardiologie, gastroenterologie, neurologie și dermatologie. În cadrul consultațiilor de gastroenterologie s-au făcut ecografii abdominale, iar la cardiologie s-a făcut electrocardiogramă și ecocardiografie. În urma coroborării acestor investigații cu rezultatele analizelor și cu simptomatologia specifică, pacienților li s-a eliberat o scrisoare medicală cu indicații și recomandări pentru perioada următoare, iar unde a fost cazul s-a eliberat rețetă, precum și trimitere în vederea internării.
Pentru această acțiune, Asociația Caravana cu Medici – filiala Cluj, sub coordonarea dr. Ana Bilegan, a pus la dispoziție un personal medical calificat format din 41 de medici și asistenți medicali.
”Pentru organizarea și desfășurarea acestei campanii medicale vreau să aduc mulțumiri doamnei dr. Ana Bilegan, coordonatoarea Asociației Caravana cu Medici – filiala Cluj, precum și numerosului personal medical participant. De asemenea, îi mulțumesc și colegei mele, Boca Rodica – asistent medical comunitar, pentru implicarea deosebită și toată munca depusă pentru bunul mers al acestei campanii medicale și nu numai, dar și celorlalți colegi care au dat o mână de ajutor. Sănătatea comunității noastre va rămâne o prioritate pentru administrația locală, Primăria Căianu Mic organizând frecvent diverse campanii medicale gratuite pentru combaterea și prevenirea anumitor afecțiuni”, a menționat primarul Paul Știr.
Bun si descurcaret acest primar,dumnezeu ni-l tine!