Timp de gândire

Campanie pentru cei mai puţin informaţi

Dacă nu ştiaţi, aflaţi de la mine: primii pe listele partidelor sunt cei care au cotizat mai mult, ca să fie clar şi să nu mai avem dezbateri de niciun fel. Există o singură excepţie pe care o cunosc eu: PSD. Acolo s-a decis că intră în consilii cei care adună cele mai multe voturi din zonele în care au fost repartizaţi. Nu ştiu în ce măsură se va respecta.

Azi a început campania electorală, aşa cum bine ştiţi, o campanie care, în opinia mea, dar nu numai, va fi mult diferită de tot ce am văzut până acum. Bătălia nu se va mai da în media fiindcă e prea multă şi probabil că insuficient de bine articulată ca să aibă un cuvânt greu de spus. În plus, publicul informat e greu de manipulat. Dacă e cititor de online, nu e doar de unul local, e de toate şi de câteva naţionale, aşa că degeaba îi spui tu, candidatul, că tu eşti cel mai bun. Nu va crede, mai ales dacă a avut ocazia să te cunoască şi ştie că nu poţi articula două fraze cap-coadă. Nu se va lăsa păcălit de interviul scris de PR şi nici de fotografiile făcute de profesionişti. Va pune lucrurile în context, va încerca să vadă ce poate face candidatul de unul singur, îşi va da seama că nimic, şi atunci va ajunge la concluzia că ori îi dai omului (candidatului) consiliu, guvern şi preşedinte de ţară dintre ai lui, ori îl laşi în pace să viseze încă patru ani.

Eu cred că, de această dată, bătălia se va da pe publicul insuficient informat (fiindcă refuz să cred că mai sunt oameni în ţara asta care nu ştiu absolut nimic despre guvernare şi politică) fiindcă restul fie ştie ce va face, fie va decide pe traseu fără influenţă din partea cuiva. Sper că, măcar de data aceasta, partidele care vin cu aceiaşi oameni ce stau precum căpuşele pe noi toţi cu gândul de a înghiţi tot ce se poate în timpul guvernării partidului lor să îşi ia porţia meritată de sancţiune. Sunt oameni care au făcut bani de pe urma partidului, dar au şi cotizat în egală măsură, ştiu. De-asta sunt pe liste că altfel ar lipi afişele altora. E mult prea evident şi, graţie declaraţiilor de avere şi interese, ne convingem pe zi ce trece că e aşa.

Aşadar, am intrat „în campania lor pe pielea noastră” ca să adaptez sloganul unui partid care se tot reinventează doar-doar nu ne vom mai aduce aminte cine e. Eu cred că oamenii stau mai puţin prost cu ţinerea de minte decât cred aceşti indivizi care vor voturi ca să mai aibă ce scrie în declaraţii de avere.

Cristiana Sabău

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.