Actualitate

Când şi cu cât va fi reparat blocul de pe Arţarilor. Creţu: Locatarii nu pun mâna pe banii de la buget

Un număr de 28 de familii care au locuinţele afectate de explozia blocului de pe strada Arţarilor vor primi ajutoare de urgenţă de la Primăria Bistriţa în valoare totală de aproape 853.000 de lei, bani cu care să-şi repare apartamentele. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi în şedinţa Consiliului Local Bistriţa de joi seara după un an de la această tragedie care i-a lăsat pe mulţi pe drumuri.

Primarul Ovidiu Creţu a explicat de ce s-au alocat banii atât de târziu şi ce pot face locatarii cu ei.

„Până nu s-a finalizat proiectul ca să pot avea o sumă totală (necesară pentru reparaţii -n.r.), iar suma aceea să o pot împărţi pe fiecare apartament, nu am putut face nimic. Eu nu pot da banii la grămadă pentru reabilitarea blocului, eu dau ajutor la persoane, dar le dau cu scopul acesta, să-şi repare apartamentul. Anul trecut nu am putut fiindcă nu am avut proiectul. A venit expertul, apoi proiectantul şi a spus de ce lucrări e nevoie la fiecare apartament şi atunci am putut defalca. Ca să primească banii, fiecare şi-a făcut un subcont al lui în care eu virez banii lui, dar el nu pune mâna pe bani. Banii se duc automat într-un cont gestionat de o doamnă care e împuternicită notarial de fiecare dintre ei. Doamna respectivă colectează toţi banii  şi plăteşte firma. Nu se poate altfel. Mie mi-ar fi convenit să discut toată problema cu firma şi să negociez eu. Firma care lucrează Inst Nistor. S-a licitat, este constructorul acolo care s-a apucat deja de lucru. Eu cred că termină până vine iarna”, a spus primarul.

Cei mai mulţi bani îi primeşte Gavril Năsălean, peste 200.000 de lei, urmează apoi Daniela Szava cu 49.000 de lei, Doruţ David cu 44.000 de lei şi Lucian Roşca cu circa 40.000 de lei. Majoritatea primesc între 10.000 de lei şi 30.000 de lei. Cea mai mică sumă îi revine lui Grigore Hîrlea, puţin peste 10.000 de lei. AICI GĂSIŢI INTEGRAL LISTA BENEFICIARILOR .

La jumătatea lunii octombrie 2016,  a explodat o butelie dintr-un apartament aflat la etajul al treilea al unui bloc de pe str. Arţarilor. Ulterior, 20 de familii evacuate din bloc au fost obligate să locuiască la rude şi prieteni fiindcă nu s-a mai putut intra în imobil. Unele au primit apoi apartamente ANL.

1 comentariu

  • Primar hot ce ești! Și aici o găsit sa fure. D-nu Nasalean primește 200 mii lei, adică vreo 44 mii euro, un apartament in zona e 22000, MAXIM 24000 euro daca-l iei de nou. Ce sărăcia lucrări de renovare faci de aproape dublul sumei???? E clar! Ii ia doamna „împuternicită” și vede ea in de conturi îi muta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.