Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bistrița-Năsăud se va muta în casă nouă, pe strada Lalelelor, la începutul anului viitor, cel mai probabil în luna februarie 2023, a anunțat directorul Otilia Râpan.
”În prima fază, a fost ridicată această clădire și a fost acoperită. În perioada pandemiei, nu am mai primit niciun ban. Abia anul acesta am primit sumele solicitate (5,248 milioane lei, adică 1.050.000 euro), iar licitația a fost câștigată de firma Lucicor. Au termen până în februarie 2023 să termine construcția. I-am rugat insistent dacă pot să finalizeze până în decembrie fiindcă primim bugetul undeva în luna martie 2023 și în ianuarie, februarie, nu vom avea bani. Am purtat discuții cu dirigintele de șantier și cu directorul, dar nu mi-au dat niciun răspuns ferm fiindcă mai au și alte contracte. Eu sper să ne mutăm în sediul nou măcar la anul. Vom avea și locuri de parcare, deci nu vor mai fi probleme cu angajatorii, cu angajații noștri, cu șomerii care vin la vize. Curtea este generoasă, Casa de Pensii e în vecinătate și vom face un acces între cele două instituții. Eu sper la anul să ne mutăm”, a spus Otilia Râpan.
Clădirea are un regim de înălțime P+ un etaj și va avea o suprafață utilă de 1.600 de metri pătrați. La parter și etaj vor fi birouri, arhiva, săli de curs, sală de şedinţe, ateliere pentru partea practică a cursurilor de formare etc. De asemenea, vor fi amenajate alei carosabile, o parcare cu 18 locuri pentru angajați și vizitatori, dar şi un spaţiu verde cu gazon şi arbori decorativi.
După finalizare, clădirea de pe Lalelelor va avea 1.500 de metri pătrați utili la parter și etaj
Adaugă comentariu