Actualitate

Caravana #Eupedrum ajunge și în Bistrița-Năsăud

În perioada 12 – 15 octombrie, în cadrul proiectului Conferința privind viitorul Europei, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, se va afla într-o vizită oficială în Cluj și Bistrița-Năsăud.

Șefa RCE, Ramona Chiriac, se va întâlni cu reprezentanți ai centrelor EUROPE DIRECT din cele două orașe, va vizita o serie de proiecte europene din zonă, și va participa la lansarea raportului cu privire la nevoile locale și pașii necesari pentru redresarea antreprenoriatului feminin din Transilvania. 

„Proiectul #EUpeDrum adună idei, oameni și comunități care contribuie la dialogul paneuropean numit Conferința privind viitorul Europei și, în egală măsură, își dorește  să valorizeze munca celor 24 de Centre EUROPE DIRECT și a multiplicatorilor de informație europeană. Pornim așadar la drum spre toate colțurile României pentru a discuta despre ce Europă vă doriți!”, spune șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Caravana #EUpeDrum face parte din seria acțiunilor desfășurate sub umbrela Conferinței privind viitorul Europei (COFE), un exercițiu care le oferă cetățenilor europeni posibilitatea de a juca un rol central în conturarea viitorului UE. 

Seria de dialoguri și vizite #EUpeDrum a început la Târgoviște și își propune să treacă prin toate cele 24 de centre EUROPE DIRECT din România pentru a se alătura dezbaterilor locale cu privire la ce face Uniunea Europeană și cum se pune în slujba cetățenilor.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.