Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a organizat în 2015 două licitații pentru vânzarea Castelului Teleki din Comlod, comuna Milaş, monument istoric de valoare naţională şi universală din grupa A, cumpărătorul având obligația să îl restaureze şi să îl redea circuitului turistic, însă prima dată nu s-a prezentat nimeni, iar a doua oară ofertantul nu a depus garanție de participare.
”Vom face toate eforturile necesare să găsim o soluție. La solicitarea mai multor companii sau persoane juridice interesate de preluarea castelului, am făcut o procedură de trecere din domeniul public în domeniul privat pentru ca acesta să poată fi valorificat. Din păcate, valoarea ieșită în urma expertizei a fost una prea mare și nu a mai fost atractivă pentru cei care erau interesați. Eu între timp am avut și o plângere la DNA pe acest subiect, că vreau să vând patrimoniul țării. Nu s-a vândut și acum sunt alții interesați de concesionare. Pentru asta, am început să facem demersurile pentru trecere din domeniul privat înapoi în domeniul public, așa cum prevede legislația, ca să facem procedurile de concesionare. Este bugetată întocmirea documentațiilor pentru caietul de sarcini în vederea concesionării”, a declarat președintele CJ Radu Moldovan.
El a spus că a mai apărut o variantă: ”Administratorul public și arhitectul șef al județului mi-au sugerat și varianta de a-l introduce pe programul multianual prin care a fost alocat 1 miliard de euro pentru reabilitarea patrimoniului cultural, fonduri guvernamentale. Decizia proaspătă este că vom merge în paralel și cu documentațiile pentru concesionare și cu documentațiile pentru depunerea proiectului la Ministerul Culturii spre finanțare. Vom vedea unde se mișcă mai repede lucrurile, e important ca și acel monument să fie reabilitat. Acest castel este într-o stare de degradare mult mai avansată decât este cel de la Posmuș. CJ din resurse proprii nu are de unde să finanțeze o astfel de lucrare, dar din cele două variante sper ca una să ajungă la final”.
Pentru un alt Castel Teleki, cel din Posmuș, comuna Șieu, și el monument istoric de importanță națională, CJ a obținut fonduri europene. Castelul va fi amenajat cu aproape 5 milioane de euro pentru a găzdui ateliere de creație artistică, săli expoziționale cu caracter muzeal, bibliotecă și sală de expunere carte veche, sală de conferințe, săli pentru întruniri și primire turiști, după cum puteți citi aici.
Radu Moldovan n-a avut plangere la DNA , minte de rupe . A mintit si in ianuarie cand a spus ca-i urmarit , filat , inregistrat , etc . La PSD minciuna e un virus de partid care-i ajuta sa devina celebri . Asa mintea si Ponta , asa minte si Dragnea , chestia cu asasinii aia 4 e comica rau .
Florean le stie pe toate, pacat ca e inutil si prea futil.
Si in final sa gasit vreo solutie ?? Multe vorbe si putina munca.