Trăim într-o țară în care prea rar avem ocazia să îi cunoaștem pe partenerii de viață ai politicienilor, oamenii care îi știu cel mai bine, care ne pot spune cum se comportă în momente bune și în momente mai puțin bune. Totuși, pentru că suntem în pragul unor alegeri importante, mi-am propus să vorbesc cu acei parteneri ai politicienilor care au fost de acord cu demersul meu de a afla cum sunt candidații dincolo de discursuri politice.
Îi mulțumesc pentru că a spart gheața doamnei farmacist Carmen Turc, soția lui Ioan Turc, candidatului Alianței PNL USR PLUS la Primăria Bistrița, cu atât mai mult pentru că este primul interviu pe care îl acordă:
Sunteți la prima dumneavoastră campanie electorală și aș vrea să vă întreb cum vi se pare atmosfera și dacă sunteți suporterul soțului dumneavoastră?
Evident că sunt suporterul soțului meu. Atmosfera de campanie deocamdată este bună, dar e greu mai ales pentru soțul meu pentru că este o muncă uriașă, de dimineața și până noaptea. Îl susțin cum știu eu mai bine, dar greul este pe el. Eu consider că fiecare trebuie să facă ceea ce îi place și ce se pricepe, iar el chiar se pricepe la politică. E punctul meu de vedere. Nu știu dacă sunt potrivită să emit păreri în acest domeniu. Când l-am cunoscut pe soțul meu și mi-a spus că are un doctorat în Filosofia politicii nici nu știam că există Filosofia politicii. Nu ai cum să nu susții un om care știi că are potențial și e bun în ceea ce face. Susținerea mea în ce constă? În a fi mamă, a fi soție și a-l asculta. Noi suntem cei mai buni prieteni, avem cea mai mare încredere unul în altul. În familie ne găsim liniștea, încurajarea și puterea de a merge mai departe. Sunt o fire critică, dar nu îl critic pentru ceea ce spune. Eu îl admir pe Nelu și l-am admirat de când l-am cunoscut pentru că este o enciclopedie. M-a fascinat cultura lui generală, faptul că știe multă istorie și multe alte lucruri. Am fost fascinată și încă sunt. Ceea ce vorbește este corect, iar dintre contracandidați eu consider că are cel mai bun discurs. Vorbește liber și poate purta o discuție la orice nivel. E foarte important să poți purta o discuție cu orice om, indiferent de condiția lui. Sotul meu îi spune sărut-mâna și unei femei de serviciu care face curățenie – pentru că și ceea ce face ea e important – și unei doamne cu studii superioare. El consideră ca respectul trebuie să fie la fel.
Ați fost de acord să candideze la Primăria Bistrița știind ce presupune o campanie electorală, cu toate atacurile?
Am fost de acord, sigur că da. Răutățile care se spun la adresa lui eu le ignor. Se spun lucruri despre ce nu ar fi făcut când era viceprimar. Atunci nu existau fonduri europene, iar asta nu se spune. Totuși, când era viceprimar, DN 17 a fost reabilitat datorită implicării lui, premierul Orban fiind la acea vreme ministru al Transporturilor. Ideea amenajării unui parc industrial el a avut-o încă de atunci, el a susținut ca Bistrița să devină centru universitar. Că acestea nu s-au aplicat așa cum a dorit el și nu la diminesiunile pe care le-a vrut el nu este vina lui. Mă deranjează criticile când sunt distorsionate și când denaturează adevărul. Lumea ar trebui să cunoască adevărul și să fie decentă și corectă. Toată lumea critică, dar trebuie să fii corect. Se mai spune și că nu a modernizat Registrul Comerțului pentru că nu au ce spune altceva. Cine știe că această instituție ține de Ministerul Justiției nu afirmă așa ceva. Faptul că a stat atât de mult timp în funcție se datorează unui concurs pe care l-a câștigat. Nu a fost numit direct. A muncit, a învățat, a câștigat. Evident că nu au avut ce să-i facă. Nu poți da afară un om care își ocupă postul prin concurs.
Eu îmi cunosc soțul, știu ce poate și m-aș bucura dacă ar reuși cât mai multă lume să îl cunoască cu adevărat. Sunt convinsă că cine îl cunoaște îi dă un vot de încredere în primul rând pentru că nu ai cum, după ce îl cunoști, să nu îi dai votul. El e un om empatic, e foarte aplecat la nevoile oamenilor. Așa cum se știe, oamenii au diferite probleme și nu e puțin lucru să ai răbdare să asculți problemele oamenilor. Eu, prin prisma profesiei (de farmacist -n.r), evident că trebuie să ascult pe toată lumea, am răbdare și explic pentru că aceasta e meseria și îmi place ceea ce fac, dar ca om politic să ai răbdare să ascuți fiecare om cu problemele lui – la el fiind tot timpul ușa deschisă când era viceprimar, cel puțin din ce spun oamenii – cred că nu e puțin lucru. Atunci când vrei să fii primar, dincolo de partea politică – și ea importantă – trebuie să ai grijă de cetățean. Până la urmă, cetățenii îți dau votul de încredere și trebuie să faci lucruri pentru ei. Atunci când mergi în locurile de joacă pentru copii nu e normal să stai cu grijă văzând că sunt înconjurate de ciment, nici să-ți rupi picioarele în zona centrală pe pavaj. Eu port tocuri rar, dar să circuli pe Gheorghe Șincai sau pe Titulescu e o provocare. Ca și cetățean mă deranjează calitatea acestor lucrări în care s-au investit bani mulți. Cred că lucrurile pot fi făcute cu responsabilitate.
Ce ne puteți spune despre cum acționează? Hotărăște greu, se lasă influențat?
El are viziune, știe exact ce vrea și este foarte hotărât. În momentul în care trebuie să ia o decizie, ține cont de sfatul unei persoane avizate și autorizate, ceea ce mi se pare normal. Are discernământul ca, pentru lucruri mai avansate, să ceară sfatul unor persoane care, într-adevăr, sunt pricepute în domeniu. Evident consulți un specialist pentru că nu le știi pe toate, iar cea mai importantă cred că e munca în echipă, dar e foarte important ca, în echipa pe care o ai, să iei cei mai buni oameni.
Cum vă imaginați că va arăta Bistrița cu Ioan Turc primar?
Civilizată, curată și cu perspective, genul de oraș pe care și-l dorește toată lumea. Eu nu am crescut în Bistrița, doar am făcut liceul și ulterior am venit aici. Soțul a crescut aici. Pentru mine era un vis să fac liceul la ”Liviu Rebreanu” și cred că mulți copii încă mai trăiesc sentimentul acesta. Și atunci eu văd orașul Bistrița ca unul potrivit pentru a-ți crește copiii, a avea o familie. E un oraș liniștit, dar mult rămas în urmă. Pentru Andrei și pentru toți copiii îmi doresc ca Bistrița să fie un oraș cu mai multă viață și cu perspective. E nevoie de evoluție. De prea mulți ani stagnează Bistrița, ba chiar e în regres. E nevoie de corectitudine în lucrurile care se fac.
Credeți că va putea să îndrepte lucrurile strâmbe?
Este foarte greu, dar sunt convinsă că există soluții. Mie mi se pare foarte greu și chiar l-am întrebat dacă e conștient cât de greu va fi. Sunt foarte multe lucruri care trebuie îndreptate, dar nu e imposibil de făcut lucrul acesta. Chiar dacă va fi greu și pentru noi, ca familie, satisfacția să știi că soțul tău face lucruri pentru comunitate e mare. El știe ce presupune funcția de primar, luptă pentru ea și asta înseamnă că e pregătit pentru ea. Are maturitatea și experiența necesară să facă lucruri corecte. E un familist convins, un tată și un soț deosebit, un om onest, muncitor, foarte determinat. Atunci când își propune ceva, de regulă reușește să își atingă obiectivele. Îmi doresc să reușească și de această dată și voi fi tot timpul suporterul lui și cel mai bun prieten care îi va transmite în continuare ce spun oamenii, ce nemulțumiri au. Fac asta și acum, dar voi continua să fac lucrul acesta și dacă va fi ales primar. Acum sunt lucruri pe care le văd și i le spun că ceva nu e în regulă. S-a dus la Cluj-Napoca, la Sibiu, la Oradea, ca să vadă cum au făcut ei lucrurile. E deschis și vrea să învețe și de la alții mai buni. Dacă cineva vine cu o idee, nu o respinge pentru că nu îi aparține. El își dorește să fie primar, să facă lucrurile bine, iar eu spun că garantat poate. Nu ai cum să nu poți când știi că ai de făcut.
Carmen Turc a absolvit în 2005 Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca. Lucrează în domeniul farmaceutic de 15 ani. Își iubește mult meseria și nu ar renunța la ea pentru nimic în lume. Îi place să fie soție și mamă, ceea ce o împlinește mai mult decât cariera.
Felicitări ! Foarte frumos curajul dumneavoastră de a vorbi public despre candidatura domului Turc.
Îl votăm, de departe este este cel mai pregătit dintre toți candidații. A condus o instituție, are experienta politică și se prefigurează un guvern PNL-USR-PLUS pentru următorii patru ani. Nu vreau să mai văd scene cu plângăcioși de la PSD că nu le dă guvernul bani, au uitat repede cum făceau ei cu primarii PNL.
Votăm Ioan Turc, votăm PNL-USR-PLUS, apoi peste patru ani îi tragem la răspundere, așa funcționează democrația și asta înseamnă normalitate.
Succes domului Turc !
Ha ha ha, poi ce facem aici, ne gândim la viitorul acestui oraș adică infrastructură, școli, grădinițe și la tot ce este necesar pentru prosperitatea acestui oraș și ridicarea nivelului de trai prin atragerea de investitori sau ne gândim la viața privată a acestei familii în care probabil se vor muta locuitorii acestui oraș pentru un mai bun nivel de trai.
Un interviu plăcut de citit.Cred că-l ajută pe Nelu mai mult decît toate pliantele colorate pe care nu le citește nimeni,iar vorba ,,spune-mi cu cine te însoțești,ca să-ți spun cine ești” se potrivește de minune în cazul familiei Turc.Acest interviu promovat și sponsorizat pe facebook,ar aduce multe voturi.Succes.Aștept cu nerăbdare și interviuri reale cu doamnele celorlalți candidați.
PĂREREA MEA!
O familie frumoasă, o familie modestă, așa cum îi șade bine la oricare vrea să ocupe o funcție publică. Felicitări doamnei Turc! Succes domnule Turc!
Este o familie pe care o cunosc de mult timp.
O familie frumoasa, modesta.
Felicitari Carmen pentru curajul de a vorbi cu un reporter, lucru pe care nu il faci in orice zi.
Felicitari Ioan Turc, va suntem alaturi, aveti votul nostru.
Poate s au lamurit si comentacii psd, pmp care vreau sa vada CV domnului Turc, care nu mai conteneau cu „dispecer’ ca a avea un doctorat nu inseamna ca ai sărit peste facultate.
FELICITARI MAXIME.
Cunoastem politicieni pe care nu ii sustin nici nevestele. Ele zic ca nu le intereseaza politica, dar profita de pe urma ei la greu. Sunt angajate la stat cu salarii foarte mari, si-au aranjat copiii tot la stat, dar ele nu fac politica. Imi place sa vad ca exista in lumea asta si alt gen de politicieni care au parteneri de viata oameni care aveau deja o cariera, nu si-au facut-o dupa ce sotul s-a apucat de politica. Va felicit, stimata doamna si pentru ca va implicati si va pasa de oras. Altele sunt ocupate sa stea numai la coafor.
Felicitări, inspira omenie, bun simț și bun gust!
Mult succes!!!
Scuze ” in fiecare zi”
Felicitări doamna Turc! Am stat de vorba o singură dată cu d-ul Turc și am rămas cu aceleași impresii :un om cald, empatic, determinat, un om de cuvânt, un om căruia i se citește bunătatea pe față, un Om de omenie. Avem nevoie de un asemenea primar, îl votăm și îl susținem! Succes!
Turc este opusul lui Crețu & Niculae. De la aroganța și nesimțirea administrației apuse, vom trece în cealaltă extrema la empatie și omenie. Doamne ajuta! După doisprezece ani, Bistrița merită un primar pentru oameni. În 27 vom schimba lucrurile în favoarea noastră și va fi „despre noi” cetățenii, nu despre ei.
Pe 27 vom alege Omul! Vom alege primarul care ne aude, care ne ascultă, care empatizeaza cu bistrițenii. Vom alege Ioan Turc!
Bravo Carmen, Felicitari!
Mi se pare normal ca doamna Turc să-l susțină. Dacă nici soția nu l-ar susține, atunci ar fi trist. Cred ca doamna vorbește mai bine decât soțul. Pare mai caldă și mai calmă. Pe mine dl Turc nu m-a convins.
eu nu vreau sa-l cunosc pe dl Turc.
il stiu…..si mi-e de ajuns.
Felicitari! Reflectă curaj ,dragoste si încredere ! Succes !
Perfect de acord cu d-na,îi respect punctul dumneaiei de vedere vizavi de cunoștințele și cultura generală a d-nului Turc, probabil așa e dar în administrație e altceva,cultura generală și doctoratele nu te mai ajută la nimic,dacă ne uităm și analizăm un pic pe cei care au performat o să-mi dați dreptate,și acum exemple:
Radu Moldovan,gurile rele îi spun ‘chelnerul’cel mai bun presedinte de consiliu din ultimii 30 de ani.
Doru Crisan primarul de la Prundul Bârgăului
Vasilică Laba primarul de la Bistrița Bârgăului
Traian Ogâgău primarul de la Singeorz Bai
Și exemplele pot continua,oameni cu mai puțină școală care în administrație fac treabă.
Asta înseamnă că trebuie să continuam cu inculții?
Felicitari doamna Carmen si dle Turc, o familie unita, oameni frumosi ,empatici .
Va rog sa nu luati in calcul rautatile unora din disperare.
Va votam domnule Turc.
Sportul extrem al psd-istilor
„Aruncatul cu noroi, lauda, minciunile”
Votam Turc Ioan.
Felicitari familiei Turc.
Felicitări Carmen , mul succes Lelut !!!
Felicitari stimata doamna!
Speram ca acest interviu sincer, iar oamenii adevarati ar trebui sa inteleaga multe.
Doresc mult succes domnului Turc!
L-am votat si data trecuta, iar de data aceasta sper sa fie cu noroc.
Un om de nota 20. Merita votat.