Actualitate

Beneficiarii locuințelor ANL au primit cheile în prezența oficialităților: ”Iepuraș darnic!”

(FOTO) Persoanele care au primit din partea Consiliului Local Bistrița repartiție pentru locuințe ANL în cele trei blocuri noi din Subcetate cu 138 de spații locative, dar și în alte blocuri unde au rămas locuințe libere, în total 164 de apartamente și garsoniere, se pot muta în casă nouă.

Viceprimarul Cristian Niculae și președintele Consiliului Județean Radu Moldovan au înmânat chiriașilor cheile. La acest moment al repartizărilor au mai fost prezenți prefectul Ovidiu Frenț, viceprimarul Gelu Muthi și administratorul public al municipiului, George Avram.

Cristian Niculae le-a spus celor prezenți: ”Este o zi importantă pentru administrația locală și pentru dvs. Oferim cheile a 164 de apartamente celor care s-au calificat pentru a obține locuințe ANL, 138 dintre ele fiind noi. Numărul total de locuințe ANL din muncipiu ajunge acum la 773. Dacă facem un raport între numărul locuitorilor și cel al locuințelor ANL, ne situăm pe un loc fruntaș la nivelul țării. Știu că ați așteptat cu nerăbdare această zi, procedurile legale au durat mai mult decât ne-am așteptat dar ne bucurăpm că s-au finalizat și puteți intra într-o casă nouă. Vă sigur că repartizarea acestor locuințe s-a făcut într-un mod extrem de corect și transparent, că nu am făcut nimănui niciun fel de concesie. Să fie într-un ceas bun și să folosiți aceste locuințe cu plăcere și cât mai mult, am convingerea că viața celor care primesc aceste locuințe va fi mai ușoară de acum încolo. Anul acesta va fi sistematizată și zona rămasă dintre blocuri, dar și în zona locuințelor sociale, banii au fost prinși în buget. Din 2005 nu s-au mai atribuit locuințe ANL, deci au trecut 12 ani de atunci. Preșdintele CJ Radu Moldovan a făcut demersuri pentru deoblocarea fondurilor în vederea reluării construcției acestor blocuri”.

Radu Moldovan a menționat: ”Mă bucur că pentru dvs. iepurașul de anul acesta este unul consistent, darnic. Aceste blocuri ANL au o istorie lungă, îmi aduc aminte de bătăliile date pentru că fiecare oraș, fiecare județ se ducea la același sac. S-au succedat guverne care n-au mai finanțat lucrările și într-un târziu am ajuns în situația ca iepuurașul să vină cu un cadou important. E o zonă foarte frumoasă aici, locuințele arată bine. Felicit Primăria pentru urgentarea procedurilor și pentru că a luat decizia să vă facă înainte de Paște acest cadou. Un alt lucru important este decizia Guvernului Grindeanu de a reduce chiriile, am avut un alt Guvern care a crescut chiriile. Statul are datoria să vă ajute la pornirea în viață. Mă gândeam la perioada când eram ca voi, nu am avut un astfel de noroc din păcate, nici Guverne care să se gândească la locuințe pentru tineri. Îmi aduc aminte de un domn primar de pe vremea mea care acum are un foarte dezvoltat spirit civic, mergeam cu soția în audiență și dura vreo trei săptămâni până reușeam, apoi mă trimitea să inventariez apartamente abandonate prin oraș. Tot mergeam și inventariam locuințe, făceam muncă pro bono și ei le dădeau altora. Am trăit și eu o perioadă importantă din viață într-o garsonieră, cu chirie. Dvs. aveți această șansă de a primi locuințe ANL, municipalitatea a făcut și ea cheltuieli importante pentru viabilizare. Avem o nouă Bistrița, pe aici nu era nimic în anii când eram așa tânăr ca dvs. Să le folosiți sănătoși”.

Ovidiu Frenț a adăugat: ”Este foarte potrivit ca în Săptămâna Mare să se facă și cadouri, norocoșii care primesc cheile sunt în deplinătatea acestui sentiment de a dărui. Ce este mai important pentru un tânăr decât locuința și locul de muncă. Se preconizează că și tinerii specialiști să benefieze de locuințe prin programele ANL. O veste bună este scăderea cuantumului chiriilor, se va plăti mai puțin, în funcție de venitul mediu pe membru de familie, vor fi niște chirii absolut rezonabile. Îi felicit pe toți iepurașii care au contribuit la aceste realizări”.

Locuințele ANL noi (43 de garsoniere și 95 de apartamente cu 2 camere) au fost construite cu 10 milioane de lei în cartierul Subcetate (etapa III) şi sunt repartizate în trei blocuri (șapte tronsoane) cu regim de înălţime Sp+ P+3E+M (subsol parțial + parter + 3 etaje + mansardă), fiecare scară fiind dotată cu lift. Construcția blocurilor a început în 2009, find ulterior oprită după ce nu a mai fost asigurată finanțare și reluată în 2015.

Cum s-a făcut repartiția

Consiliul Local Bistrița a aprobat în ședința de joi 23 martie repartizarea locuinţelor construite prin ANL în zona Subcetate – etapa III, precum şi a celor rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari.

Listele, în anexele pe care le puteți downloada: ANEXE REPARTITII 1 ANEXE REPARTITII 2 ANEXE REPARTITII 3 ANEXE REPARTITII

Municipalitatea a precizat:

”Un număr 7 persoane înscrise în lista de prioritate aprobată prin HCL nr. 15/13.02.2017 nu au depus documentele solicitate, prin urmare, la această dată, nu vor putea beneficia de o locuinţă construită prin ANL. Luând act de renunţarea la cererea de atribuire a unei locuinţe construite prin A.N.L. a celor 7 solicitanţi care nu au reconfirmat criteriile de acces, comisia propune modificarea listei de prioritate în mod corespunzător.

În baza noii liste de prioritate, comisia a procedat la repartizarea celor 138 de unităţi locative construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în zona Subcetate etapa III, precum şi a unui număr de 26 unităţi locative rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari.

Din cele 138 unităţi locative construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în zona Subcetate etapa III, 95 sunt apartamente compuse din 2 camere, iar 43 apartamente sunt compuse din 1 cameră. Din cele 26 unităţi locative rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari, un număr de 2 locuinţe sunt apartamente cu 2 camere, iar un număr de 24 locuinţe sunt apartamente cu 1 cameră.

Repartizarea locuinţelor s-a făcut cu prioritate familiilor în care există persoane încadrate într-un grad de handicap, la parter, urmărindu-se asigurarea spaţiului locativ, conform legii. S-a trecut la repartizarea locuinţelor situate în blocurile ANL nou construite, pe etaje, pe orizontală, în funcţie de numărul de membri de familie şi de punctajul obţinut, iar apoi s-au repartizat apartamentele de la parter rămase libere. În cele din urmă s-au repartizat locuinţele ANL rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari. În cazul punctajelor egale departajarea s-a făcut luându-se în considerare data efectivă a înregistrării cererii, conform legii.

Din totalul de 97 de apartamentele compuse din 2 camere au fost propuse să fie repartizate familiilor înscrise în lista de prioritate şi care sunt formate din cel puţin 3 persoane un număr de 73 apartamente, iar un număr de 24 apartamente au fost propuse a fi repartizate familiilor formate din 2 persoane, în ordinea de prioritate în funcţie de punctajul obţinut.

Din totalul de 43 apartamente construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în zona Subcetate etapa III, cu o cameră s-a propus repartizarea începând cu familiile compuse din 2 persoane şi continuând cu solicitanţii înscrişi în listă cu 1 persoană, în ordinea de prioritate aprobată.

În cele 24 de unităţi locative cu 1 cameră rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari au fost repartizaţi solicitanţii înscrişi în listă cu 1 persoană, în ordinea de prioritate aprobată.

Persoanele care refuză locuinţa repartizată din fondul locuinţelor rămase libere în urma renunţării foştilor beneficiari, vor putea opta pentru repartizarea altei locuinţe libere din acelaşi fond, având în vedere faptul că la această dată pe lângă cele 24 de locuinţe repartizate mai există un număr de 48 locuinţe rămase libere”.

13 comentarii

  • Oare acesti tovarasi de bine, pentru ei,cand mai lucreaza?
    Toata ziua sunt la festivitati,poze si alte evenimente foarte „oficiale” ,iar munca e pentru altii!
    Frumos exemplu,ca pe vremea comunistilor,din care va trageti!
    Asta ati vazut si prin strainataturirle pe unde ati umblat,pe care le admirati, dar nu sunteti in stare sa le faceti si aici ca acolo!
    Sarmana tara si popor amarat ,cu asa lideri !

    • Io zic că îs prea buni liderii ăștia pentru așa popor ! Un popor care prin străinătățurile de care vorovești se invidiază , se bârfește , se fură și nu se ajută …
      Și albanezii țin unii la altii mai mult decât romanii !
      Unii ca si tine bunăoară nu văd că s-au făcut si dat Anl URI , îs pe baricade la comentarii negative !

    • Daca ar sta toata ziua numai in birou nu ar avea cum sa stie ce si cum se face in orasul asta. Ei trebuie sa fie printre cetateni si langa ei, daca ar fi numai prin primarie ati zice ca nu-i intereseaza. Oricat s-ar face nu ar putea multumi niciodata pe cineva invidios si frustrat.

    • @George

      Zici matale ceva, dar trunchiat , oarecum. Românii din ,,străinătățuri” se ajută în cazuri de necesitate ori forță majoră , nu mai suntem în anii ’90 când se ,,mierleau” unul pe altul pentru 100 de mărci sau 10.000 pesetas. Vorbesc despre cei care s-au integrat în societățile de adopție, despre cei veniți să facă bani de o pagodă prin Dorolea și o rablă la șaptea mână nu am cunoștință. Și aici ,,se dau” ANL-uri contra 250€ /lună , să nu ai impresia că nu există așa ceva. Fără surle și trâmbițe însă, burgmeisterul ori polgàrmesterul musai să fie prezenți la birou 8-10 ore/zilnic pentru că de asta sunt plătiți, să rezolve probleme și situații , nu să umble lela ca să impresioneze prostimea.
      Deci, foarte bine că mai toată lumea are un acoperiș deasupra capului și un loc de muncă , însă aceste autorități locale/județene ar fi bine să aibă și oarece simț al ridicolului și penibilului. Sunt funcționari publici, nu zeități antice sau mai știu io ce scoverze umplute . Chiar am văzut la recenta vizită a lui Grindeanu , în poze și filmulețe , slugărnicie și cvrlingherie mult peste măsură , provocatoare de urticarie…Ar fi bine să începem a face lucrurile altfel, simplu , decent și eficient.

    • Acestia normal fiind din barca cealalta a opozitiei..si cativa care nu au primit anl pe buna dreptate.

  • CATA PROSTIE IN CE SPUN ASTIA
    Raducule…oare cati ani au astia ce au primit cheile?
    Cati sunt la inceput de viata?
    CATI ANI SE CONSIDERA CA ESTI LA INCEPUT DE VIATA???
    daca stai 20 de ani in bloc anl…INSEAMNA CA ESTI TOT LA INCEPUT?
    daca stai mai mult de 20 de ani in bloc anl si esti APT DE MUNCA inseamna ca traiesti degeaba….
    restul e can can!

  • Țară de că(c)at, cu conducători pe măsură, din același material.
    Toată ziua tăiem panglici pe bani publici și mărim lefurile bugetarilor.
    Omul slab, adică privatul, duce în cârcă un stat obez.
    Pe piata liberă, vândute de bănci, executori judiciari, investitori imobiliari, se vând apartamente comparabile și de calitate peste ANL, cu pînă în 400 euro mp , deci cam cu 50%-70% mai ieftine decât a dat statul pe gioarsele de ANL-uri.
    Plus că sunt repartizate prin oraș și ar ajuta la integrarea celor fără locuință.
    Dar construcția acestor blocuri nu se face de dragul amărâților, ci pentru grăsimea țâței de supt.
    De către cine ? Cum de cine ? De cine suge mereu banul public PSD – partidul asistaților social și al leneșilor fără măsură.

  • O rusine natională cum numai în Romania se poate întâmpla.
    Ce vorbiți domnule Franț, ce cadouri faceți în săptămâna mare și din banii cui ?
    A adus cumva Primarul sau prefectul sau presedintele bani de acasă, să le facă blocuri ?
    Sunt banii nostri și ar trebui să vă fie rușine că atâția oameni nu-și pot permite să-și cumpere o amărâtă de garsonieră.
    Voi i-ați adus aici.
    Iar Boss Moldovan, de unde cu 25/30 de ani în urmă umblați cu jalba în proțap pe la ușile primăriei cersind un apartament, acum vă lăfăiți în viloaie și vânători pe tărâmuri străine.
    Hâzii din chintelnic sunt mai frumosi ca voi (la suflet)

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Mister Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS