Actualitate

De acum, căsătoriile vor fi oficiate la Palatul Culturii: ”Un plus de fast”

Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Bistriţa va oficia căsătoriile în incinta clădirii Centrului Cultural Municipal ”George Coşbuc” (Palatul Culturii), începând de sâmbătă, 7 mai.

”Prin această iniţiativă, Primăria doreşte să ofere un plus de fast acestui gen de ceremonii care se transformă, în timp, în amintiri de neuitat. Sala de căsătorii este un spaţiu elegant, intim, menit să confere un plus de fast unei ceremonii atât de importante. Există, însă, şi posibilitatea ca oficierea căsătoriilor să se facă în foişorul din Parcul municipal, atunci când condiţiile meteo permit şi dacă protagoniştii ceremoniei doresc acest lucru”, anunță municipalitatea.

Anul acesta, în bugetul local a fost alocată suma de 7.000 de lei pentru cumpărarea unei mese care va fi folosită la oficierea căsătoriilor în noua locație.

”După amenajarea parcului, am început să oficiem căsătorii și în parc, sunt foarte mulți tineri care ne cer să oficiem acolo. Dacă e vremea bună e în regulă, dar dacă e vremea urâtă, mai ales în aprilie sau septembrie, e un dezastru. Pentru a avea posibilitatea să ne mișcăm repede, pentru că e greu să aduci oamenii de la o cununie civilă aici la Primărie, unul din spațiile de la Casa de Cultură va fi dedicat și pentru oficierea căsătoriilor, mai exact zona de teatru de păpuși, o sală amenajată cu mai multe funcțiuni. Pentru căsătorii trebuie o masă mai specială, e nevoie de un cadru frumos. Mie mi s-a adus o ofertă de pe internet, masă în stil, care este la acel nivel. Tot ce achiziționăm se bazează pe oferte, am prins acea sumă fiindcă este o ofertă de pe piață. În orice caz, nu putem pune o masă adusă din piață pentru sala de căsătorii. Atunci când îşi pun semnăturile tinerii trebuie să pună mâna pe un mobilier frumos şi, ca să iasă pozele, ne-am gândit şi la veveriţele din parc”, a spus atunci primarul Ovidiu Crețu.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.