Social

Case izolate din comuna Târlișua vor fi dotate cu panouri fotovoltaice

Case izolate din Târlișua, Lunca Sătească, Molișet, Răcăteșu, Oarzina și Agrieșel vor avea energie electrică de la panouri fotovoltaice. În total sunt 47 de gospodării la care se vor face lucrări în valoare de 1,6 milioane de lei, conform site-ului de licitații publice.

Data limită de depunere a ofertelor este 10 februarie a.c.

Comuna Târlișua a obținut o finanțare de de 314.000 de euro din Granturi Norvegiene pentru electrificarea (dotarea cu sursă de energie regenerabila) a 47 de gospodarii izolate.

Potrivit autorităților locale, în comuna Târlișua mai sunt gospodării care nu au electricitate urmând ca și pentru acestea, care nu sunt cuprinse în listă, să fie depuse solicitări de finanțare prin programele PNRR, Fondul de Mediu, Granturi Norvegiene etc. pentru a beneficia de electrificare.

Etichete

5 comentarii

  • Foarte trist ca în 2023 să nu aibă aelectricitate aceste gospodării în același timp e foarte bine să li se dea facilitatea obțineri acestuia cu plăci solare.
    Un gest mic dar folositor pentru acești oameni.
    Nu s-au ocupat de această temă, electrificarea acestor gospodării cu timp în urmă fiindcă nu a existat interes . Când se vrea se vede iar când nu se vrea se vede și mai bine!!!

    4
    4
  • Cred că adevarul e undeva la mijloc, adică foarte mulți si-au făcut case unde au vrut, fără plan urbanistic, fără proiect, prin păduri, departe de sat.
    Companiile de electricitate, gaz, apa , canalizare nu pot sa plătească milioane de lei in plus, pentru a trage gazul la unul, doi care si-au făcut casa la un kilometru de ceilalți.
    Aceeași situație este si in Danemarca, oamenii au încălzire centrală (livrata de o Regie Autonoma). iar unii care stau in afara satului vor si ei sa fie cuplați, numai ca trebuie sa platesti tu “taxa de cuplare la rețea” nu compania.
    Ca doar nu o sa tragă compania țeava de gaz, apa, canal, electricitate etc 1 km pentru o singura familie.
    Cine plateste?
    Investițiile trebuie făcute cu cap, să se merite, adică se face io analiza cost contra beneficiu .

    18
    2
    • De obicei cam așa este.
      Eu mă gândesc că pentru a avea viabilitate programul și a putea instala la cât mai multe familii, ar trebui montate și contoare, iar statul să încaseze factură pentru curentul consumat, astfel făcându-se și o amortizare pentru o viitoare înlocuire a panourilor (durata de viață fiind limitată) sau pentru a monta cât mai multor locuințe. Facturarea să se facă pe baza transmiterii indexului și o verificare și regularizare anuală. Pentru asta ar fi nevoie ca legea să prevadă așa ceva, dar eu cred că ar fi în beneficiul tuturor, inclusiv al beneficiarilor.

      5
      4
    • Adi, cred ca si au facut casele unde au putut si unde au avut pamant, nu unde au vrut, din pacate

      5
      3
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.