Actualitate

Cât costă restaurarea Bisericii Evanghelice și ce prevede proiectul Primăriei

Municipalitatea a finalizat documentațiile pentru proiectul ”Restaurarea Bisericii Evanghelice C.A. Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, pentru care dorește să acceseze fonduri europene prin Programul Operațional Regional.

Serviciile de proiectare au fost realizate de SC Utilitas – Centru de cercetare-proiectare în domeniul reabilitării patrimoniului construit SRL Cluj-Napoca.

Valoarea totală a proiectului este de 15.218.694,55 lei, din care 14.205.042,82 lei reprezintă cuantumul finanţării nerambursabile solicitate și 1.013.651,73 lei cofinanțarea din bugetul local. Cheltuielile neeligibile sunt aferente sistemului de sonorizare, scenă și lumini aferente, precum și dotările de tip „obiecte de inventar”.

Primăria Bistrița vrea să restaureze simbolul orașului prin repararea elementelor de finisaje și recondiţionarea tuturor elementelor decorative cu valoare istorică, păstrând soluţiile istorice; reparaţii capitale la instalaţiile electrice, de încălzire, apă şi canalizare; reabilitarea şi restaurarea navelor bisericii, a vitraliilor, picturii si a mobilierului. Proiectul prevede și realizarea unui punct de atracţie turistică de referinţă prin restaurarea, consolidarea şi refuncţionalizarea bisericii și consacrarea monumentului istoric ca destinaţie turistică prin sporirea vizibilităţii.

1 plansa restaurare biserica evanghelica 2 plansa restaurare biserica evanghelica 3 plansa restaurare biserica evanghelica 4 plansa restaurare biserica evanghelica

Principalele categorii de lucrări și activități din cadrul proiectului: a) Intervenții structurale – intervenții la bolți intermediare și ziduri; consolidarea arcelor de la porticele dinspre est; b) Intervenții la subansamblurile nestructurale – intervenții de asanare; intervenții de reabilitare a finisajelor; intervenții de reabilitare a închiderilor de goluri; intervenții în vederea vizitării podului; c) Restaurarea componentelor artistice- conservarea si restaurarea componentelor de epocă si a picturilor murale; conservarea și restaurarea componentelor artistice în piatră; conservarea si restaurarea tâmplăriei si a mobilierului de epocă; restaurarea vitraliilor; restaurarea elementelor de fier forjat; restaurare mobilier bisericesc, orgă şi amvon; d) Intervenții privind siguranța la foc; e) Dotări: PSI; mobilier pentru expunere și protecție obiecte de patrimoniu; sistem de sunet; sistem de scenă; sistem de lumini; totem informativ pentru interior/ exterior, cu ecran tactil; audioghid portabil pentru vizitatori; f) Reabilitarea instalației electrice.

5 plansa restaurare biserica evanghelica 6 plansa restaurare biserica evanghelica 7 plansa restaurare biserica evanghelica 8 plansa restaurare biserica evanghelica

Descrierea lucrărilor interioare: Consolidarea şi restaurarea interiorului bisericii: pereţii de anvelopă, bolta peste tribună, reabilitarea pardoselilor din nava, cor şi galerie, restaurarea vitraliilor şi tâmplării noi; Restaurarea picturii murale şi componentelor artistice din piatră; Instalaţii pentru detecţia, semnalizarea şi stingerea incendiilor, instalaţie de semnalizare efracţie, instalaţii electrice de iluminat şi prize, instalaţii electrice de forţă (încălzire şi orga), instalaţii de amplificare sunet şi iluminat scenă; Restaurarea corpurilor de iluminat, a mobilierului bisericesc (altar, strane, bănci); Amenajarea interioară pentru concerte de orgă şi alte manifestări culturale la parterul bisericii, şi expunere la nivelul galeriei; Mobilierul restaurat va prezenta publicului larg ceea mai bogată colecţie de mobilier bisericesc săsesc in situ cuprinzând secolele XVI – XIX; Amenajarea unor platforme de vizitare şi iluminarea podului; şarpanta gotică peste nava şi cor este unicat, având  ceea mai mare deschidere dintre şarpantele păstrate şi datate în Transilvania , dar şi în Europa de Est.

Descrierea lucrărilor exterioare: Consolidarea şi restaurarea exteriorului bisericii: pereţii de anvelopă cu contraforturile la nava şi corul bisericii, incluzând frontonul vestic care a suferit degradări în incendiul din 2008, restaurarea celor două portice de intrare la nivel de pereţi portaluri, pardoseli, tâmplăria istorică de la portalurile de intrare, re-zugrăvirea unitară a bisericii, inclusiv turnul; Restaurarea picturii murale la bolţile porticurilor şi a cadranului solar de pe contrafortul sudic din axul 9; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din piatră din exteriorul bisericii şi a turnului; Protejarea golurilor la turn împotriva intemperiilor; Conservarea şi restaurarea componentelor artistice din fier din exteriorul bisericii; Instalaţii electrice de iluminat arhitectural la exterior.

Scopul investiţiei este punerea în siguranţă a acestui monument de interes naţional, protejarea şi punerea în valoare a tuturor valenţelor artistice, în vederea reintegrării în viaţa culturală a comunităţii şi deschiderii obiectivului turismului cultural.

7 comentarii

  • Și până acuma ce am avut?… Reparăm ca să avem ce restaura, restaurăm lucrarea proaspăt reparată?… oricum îmi place SC bla bla Centrul de bla bla SRL, urmează SC DNA SA, IFN Palatul de Justiție și bineînțeles I.I. Primăria Bistrița…

  • Abia ati reparato…oare voi cand ve-ti construi ceva,cred ca nu sunteti in stare sa faceti un asa edificiu,pana sa-l construiti o sa incepeti prin al repara.

  • Este un prioiect extrem de amplu dar merita investitia. Reprezinta un punct de atractie pentru turisti care nu trebuie neglijat…

  • Valoarea totală a proiectului este de 15.218.694,55 lei
    Un gospodar chibzuit cu atatia bani restaureaza biserica Bistritei care de fapt nu este chiar a bistritenilor si mai face una cu ce ramane

  • Pentru sporirea vizibilitatii (SIC) administratia are o solutie GENIALA . Se vor taia toti copacii din PIATA CENTRALA. Cica numai asa va semana Bistrita cu Viena sau Sibiu. Numai asa vor putea vedea din avion turistii monumentul ,si se vor parasuta la noi. Halal concept !

  • Deci inca aproape 300000 euro din bugetul local… Bravo Cretule . Bati toate recordurile. Arunci cu banii bistritenilor parca i-ai castigat la LOTO.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.