Social

Cât de mult muncește Florentin Bodiu să obțină primele legume de Dumitra din acest an capricios

După ce apa care s-a scurs de pe un versant i-a inundat solariile, tânărul fermier Florentin Bodiu din Dumitra nu a avut altă soluție decât să lucreze cu toată familia ca să recupereze cât mai mult din ce a distrus apa. Din fericire, căldura care a venit după ploi a contribuit și ea la tot acest efort. A putut ieși la piață cu fasole verde și castraveți.

Frumoasele și gustoasele roșii de Dumitra s-ar putea coace în circa o lună.

”Au crăpat unele de la prea multă apă, dar sunt mulțumit totuși că nu au murit toate plantele. S-au distrus vreo 50 din 2000, ceea ce este ok. Mi-a fost frică să nu trebuiască să replantez. În câmp am 20 de ari cu vinete, 15 cu ardei. Am reușit să le curățăm de buruieni. Eu nu ierbicidez că vreau să fie cât mai ecologic totul și atunci lucrez cu sapa, ca pe vremuri, 5-6 inși în fiecare zi am reușit să le aducem la un nivel bun. În solar destul de bine am recuperat. Nu mă așteptam. Mai am de plantat ultimul solar de roșii unde nu am putut intra fiind foarte moale pământul”, a spus el.

După această întâmplare, Florentin Bodiu spune că este decis să aplice pentru o asigurare a culturilor prin programul anunțat de Ministerul Agriculturii: ”E un program foarte bun, mie îmi place. Din păcate, va ține un an sau doi. Eu și când mi-am făcut solariile cu fonduri europene am vrut să le asigur, dar, din păcate, polița era foarte mare, undeva la 6000 de lei pe solar. Pentru acești bani, ei despăgubeau la nevoie doar construcția și folia. Culturile nu intrau în poliță. Eu dețin 7 solarii și suma era foarte mare. Acum, am înțeles că vine și vede ce cultură ai, face o medie a culturii și prețului la care ai putea să o vinzi și, în caz că ai probleme, te despăgubește, cultură, construcție și folie”, a spus Florentin Bodiu.

Reamintim că Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, i-a sfătuit pe fermieri să-şi asigure producţiile şi să apeleze la programul prin care 70% din preţul poliţei de asigurări este subvenţionat.

„Este foarte grav ceea ce s-a întâmplat acum, dar în afară de secetă, pe viitor, sfatul meu este către toţi fermierii să-şi facă asigurări, pentru că în afară de secetă, unde societăţile de asigurare într-adevăr impun nişte condiţii aproape de neacceptat, pentru toate celelalte fenomene extreme asiguratorii fac asigurări. Noi avem un program, pe care l-am flexibilizat anul acesta şi l-am simplificat, mai mult de atât nu se poate. Am alocat peste 40 de milioane de euro pentru încurajarea asigurării producţiilor de către fermieri, în care noi plătim 70% din poliţa de asigurare”, a spus Adrian Oros, la B1 TV.

El a menţionat că programul este derulat din bani europeni, iar sesiunea este deschisă până în luna octombrie.

„Eu îndemn toţi fermierii să-şi facă asigurări, pentru că anul acesta şi încă doi ani de zile avem bani cu care venim să-i încurajăm să facă aceste asigurări, după care ei se vor obişnui să-şi asigure culturile pentru aceste fenomene climatice extreme, iar banii pe care îi avem o să-i mutăm spre altă măsură unde vrem să îmbunătăţim sau să încurajăm, să sprijinim. Nu putem lăsa banii doar într-o singură măsură. Noi venim trei ani de zile să-i ajutăm în acest scop. Repet, am avut discuţii şi cu ei şi cu asigurătorii pentru secetă, dar foarte puţini asigurători fac acest lucru, iar condiţiile sunt aproape de neacceptat, însă pentru toate celelalte fenomene se asigură, iar noi dăm 70% din poliţa de asigurare”, a mai spus Oros.

1 comentariu

  • Oare amplasarea acelor solarii la bazele unei pante de pe care domnul in cauză a tăiat livada de meri nu este o cauză a pierderilor pe care le-a suferit? Pomii încetineau scurgerea apei pe versant.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.