Sănătate

Câte ore dormi? Somnoroşii au o genă specială

Persoanele cărora le place să doarmă mai mult au o genă specială, relevă un studiu al genomului. S-a dovedit că oamenii care au o anumită variaţie a genei ABCC9 au nevoie de aproximativ 30 de minute de somn în plus în timpul nopţii decât alte persoane.

Respectiva genă se întâlneşte la fiecare al cincilea european, subliniază oamenii de ştiinţă.

În urma rezultatelor obţinute în cadrul studiului, s-a stabilit că variaţia genei ABCC9 are legătură cu nevoia de mai mult somn. Cu alte cuvinte, oamenilor cu o asemenea variaţie nu le sunt suficiente opt ore de somn.

În această categorie ar putea fi inclus şi Albert Einstein. Se ştie că fizicianul dormea câte 11 ore pe zi. În schimb, fostului premier britanic Margaret Tatcher îi sunt suficiente doar 4 ore de somn.

Gena ABCC9 are legătură cu evaluarea nivelului de energie din celulele organismului. De aceea, predispoziţia pentru un somn lung sau scurt este caracteristică pentru membrii aceleiaşi familii, indiferent de vârstă, de sezon şi de ritmul circadian.

Înainte se anunţa că oameni de ştiinţă americani se află la un pas de crearea unui remediu contra insomniei. Aceştia au descoperit o enzimă care îi face pe oameni să se trezească. Respectiva enzimă poate fi blocată pentru a obţine un somn profund. Potrivit autorilor studiului, somnul este reglementat de raportul dintre procese biologice, mediul înconjurător şi comportament. Deocamdată, mecanismele de reglementare nu sunt pe deplin studiate, iar remediile moderne împotriva insomniei au o mulţime de efecte secundare.

Sursa: Agerpres / Foto: findrxonline.com

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.