Actualitate

Câți bani a dat ”ciuma roșie” comunelor cu primari PNL. Daniel Suciu, întrebări pentru liberali

Deputatul Daniel Suciu, liderul de grup al PSD la Camera Deputaților și secretar general adjunct al partidului, a spus că ”ciuma roșie” a aprobat 34 de proiecte ale primarilor liberali din Bistrița-Năsăud, suma alocată comunităților respective de guvernarea PSD-ALDE fiind de peste o sută de milioane de lei.

Deputatul Daniel Suciu a răspuns astfel unor acuzații pe care le-a adus PSD secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău.

”Nu-mi explic cum poți tu, secretar general al unui partid, provenit din Bistrița, să vii în fața cetățenilor acestui județ și să spui că în județ doar s-au asfaltat niște ulițe și atât. Nu poate domnul Robert Sighiartău să vină și să spună că în județul Bistrița-Năsăud doar s-au asfaltat niște ulițe pentru că își jignește propriii primari și o face fără să știe ce se întâmplă în județul pe care ar trebui să îl promoveze peste tot. Acele ulițe de care vorbește domnul Sighiartău sunt de fapt niște drumuri județene și naționale care, din 2016, au intrat într-un proces de reabilitare care se va finaliza în 2020.

Niște ulițe în județul Bistrița-Năsăud sunt, de fapt, 34 de proiecte aprobate și semnate cu Ministerul Dezvoltării Regionale din Guvernul PSD-ALDE, în valoare de peste 104 milioane de lei, bani care se duc exclusiv de la ”ciuma roșie” către primării conduse de primari PNL, care sunt primari foarte buni, ca să ne înțelegem.

Niște ulițe sunt de fapt drumurile județene Visuia – Sânmihaiu de Câmpie, Archiud – Silivașu de Câmpie, Negrilești – Breaza, Uriu – limită Maramureș, Măgura Ilvei – Lunca Ilvei, Strugureni – Matei, Nușeni – Corvinești, Buduș – Șieu plus patru poduri. Dacă veți lua traseul acestor drumuri județene care se vor finaliza până în anul 2020, veți vedea că trec și prin comune conduse de primari PNL, cu care domnul Robert Sighiartău se laudă și bine face, că sunt primari foarte buni”, a spus Daniel Suciu.

Deputatul a adresat și câteva întrebări liberalilor.

”Vreau să îi întreb pe cei din PDL, nu din PNL de această dată, ce a rămas palpabil după ce ei au fost la conducerea CJ? Noi spunem că, în această guvernare, din 2016 până în 2020, sunt 165 de proiecte prin PNDL semnate și care sunt în execuție. Vreau să merg mai departe și să întreb: atunci când au avut toată puterea în acest județ de ce nu au reușit să modernizeze toate drumurile naționale, de ce nu au reușit ca cele două drumuri naționale, 17 C și 17 D, când era Liviu Rusu președinte de CJ și Ioan Oltean mare pe la București, de ce nu s-a pus o palmă de asfalt? Până în 2020, drumurile naționale din Bistrița-Năsăud vor fi integral reabilitate”, a spus el.

Printre comunele care au primit bani de la Guvernul României prin PNDL, Daniel Suciu a amintit: Chiochiș, Coșbuc, Feldru, Ilva Mare, Lunca Ilvei, Matei, Miceștii de Câmpie, Negrilești, Nușeni, Rebrișoara, Runcu Salvei, Spermezeu, Șieu Măgheruș, Șieuț, dar și orașul Sângeorz-Băi (”iată că n-a fost pedepsit, cum spun unii”).

”Am văzut că PNL face mare scandal despre votul meu împotriva măririi alocațiilor. Ultima dublare a alocațiilor s-a făcut de către guvernarea PSD-ALDE de la 42 de lei la 84 de lei. Am toate voturile împotrivă date de parlamentarii PDL și PNL împotriva măririi alocațiilor pe vremea când erau ei la guvernare. Ioan Oltean, Ioan Turc, Augustin Zegrean și Stelian Dolha sunt cei care au votat și nu o dată împotriva măririi alocațiilor. Mai vreau să-mi răspundă colegii mei de la PNL de ce anul trecut au votat împotriva celor șapte legi subsecvente din Legea Muntelui care presupun sute de milioane de lei pentru zone montanen defavorizate. S-au votat șapte proiecte de lege, iar liberalii nu au votat niciuna. Să ne spună ce au făcut pentru locuitorii acestui județ”, a spus Daniel Suciu.

Deputatul PSD a mai spus că îl roagă ceva pe secretarul general al PNL: ”Să nu mă căineze pe mine al cărui adjunct sunt sau nu sunt în condițiile în care el este adjunctul unui om fără job. Președintele PNL este sau a fost angajat fictiv al unei firme din Târgu Mureș și trăiește din banii PNL, așa că îl rog să nu facă asocieri care le dăunează fundamental”, a spus Suciu.

Daniel Suciu se întreabă dacă președintele Klaus Iohannis nu a făcut niciodată declarații controversate încât să poată acuza pe cineva de acest lucru, respectiv Olguța Vasilescu: ”Este celebru pentru declarații controversate. Întrebat cum a intrat în posesia celor șase case din Sibiu dintr-un salariu de bugetar și ce răspuns le-ar putea da cadrelor didactice care n-au putut să-și ia șase case, a răspuns: ”Ghinion!”. Apoi, când s-a discutat un subiect de politică externă, cu un tact desăvârșit a spus că Guvernul discută ”cu niște evrei”. Cum poate să judece experiența cuiva uitând că în 2009 venea de pe poziția de fost profesor și primar al unui oraș mediu ca să ajungă ministru de Interne și vicepremier? Avea cumva experiența necesară pe care le-o cere altora?”.

18 comentarii

    • Du-te PNL istule si te culcă! Pe voi nu vă mai salvează nimeni…
      Sunteți oameni fără caracter, stați cu curu in toate luntrile posibile, vă dușmăniți voi între voi, nu aveti mamă și tată…
      Buni de gură, nimic de zis :)))))
      Cu acțiunea stați mai prost !

  • controleaza-ti cuvintele cand vorbesti despre banii contribubillor
    IN PRIMUL RAND TREBUIE SA INTELEGI CA BANII NU VIN DE LA CIUMA ROSIE….CI VIN DE LA CONTRIBUABILI!
    BANII TAI SUNT DOAR 10% DIN CE PRIMESTI PE CARD…PENTRU ATAT CRED CA MUNCESTI RESTUL SUNT BANI PENTRU CARE UN AVOCAT AR SPUNE CA SUNT INSUSITI NECUVENIT IN FORMA CONTINUATA

    • La Chiochis ați dat bani pentru că primarul i-a dat a pită, nu se pune ca mită că i-a dat-o la vedere

    • N’ai inteles nimic ! Banii vin de la contribuabil , intradevar , dar de repartizat au fost repartizati de catre ,,ciuma rosie” .

    • BANII SUNT A CELOR CE AU MUNCIT PENTRU EI
      Daca tu furi niste bani de la vecinii tai ce lucreaza la LEONI si donezi la o biserica atunci esti CTITOR DE BISERICA?

  • Deputatul de buzunar știe prea bine de ce Olguța nu mai poate intra în guvern . Lia e foarte focusată pe alcool . La studii nu excelează , dar la drojdit e campioană . Când se apucă de băut , 3 zile e busy . Asta printre altele .

    • sunteti cumva cel fara de pata??? n-aveti nimic in trecutul Dvs care sa conteze undeva??? sunteti sigur? totul bine si frumos??? sa jigniti asa o femeie, chiar si daca ar fi adevarat cat de cat, josnic!!!!! multi uita greselile lor personale dar le vad pe ale altora. Va doresc din suflet sa nu ajungeti niciodata in nici o functie fiinda este clar cum va veti trata subalternele!!!! si ce veti spune public despre ele. Rusine!!!

  • In loc sa ne bucuram ca judetul nostru se dezvolta,iar proiectele la nivel judetean se multiplica exponential as zice fata de alte guvernari portocalii sau albastre, stam si dam din nou cu bata in balta. Sunt mandru ca sunt locuitor al acestui judet si ca am ocazia sa vad orase si comune infrumusetate, drumuri judetene mai bune, o mai buna infranstructura pt apa si canalizare si o mai buna posibilitate de dezvoltare nu doar economica, ci si personala. RUSINE celor pentru care e mai usor sa critice si sa nu faca nimic decat sa contribuie si ei cu ce au mai bun….

  • Felicitări, domnule deputat! Ma bucur ca ați luat atitudine. Opozitia doar atât știe sa facă, sa comenteze întotdeauna impotriva și eventual sa și minta. Frustrarea e greu vindecabila! Nu va faceți griji, toată lumea care are ochi vede ce se face în județul acesta. Mult succes în tot ceea ce faceți, va doresc!

  • E PENTRU ULTIMA OARA CAND DEPUTATULE SUCIU ITI PERMIT SA AUD ABERATIILE EXPUSE CA SI PERSOANA FIZICA SA MAI VORBESTI IN AFARA SARCINILOR PE CARE LE AI CA DEPUTAT!!!
    DE ACUM INAINTE SA VORBESTI DOAR IN INTERESUL CETATEANULUI!!!
    DACA NU TE AMENINT CU PROCESE ADMINISTRATIVE!!!!!
    TU ESTI ALES SA FII DEPUTAT SI AI FOST ALES SA MA REPREZITI CA CETATEAN SI SA-MI CREEEZI CONDITII DE VIATA MAI BUNE NU SA VORBESTI DESPRE…CIUMA ROSIE!

  • Praf în ochi! Singurul țel politic a lui Radu Moldovan și a omului lui, Daniel Suciu, este să-l scape de închisoare pe șeful lor, Liviu Dragnea distrugând pentru asta dacă e nevoie total România. Guvernarea infractorilor!

  • Harta Clientelismului politic a celor de la Expert Forum , arată o altă realitate.
    O realitate unde PSD dirijează banii discreționar.
    E clar ce urmăreşte Dragnea Aka Suleiman şi gaşca prin bugetul propus, e să aibă un control şi mai mare a banilor, astfel ca primarii să vină în genunchi şi să ciugulească din palma generoasă a Prea Măritului care şi cumpărat Jandarmeria , şefii din Poliție şi Armată, Anaf cu salarii peste medie plus pensii generoase pentru loialitate.
    Mai există un Stat care ne arată unde duce servilismul şi obediența extremã.
    Venezuela.
    Şi al ei preşedinte, ilegitim care a fraudat pentru a avea puterea absolută, dl Maduro.
    România se aliniază pe direcția respectivă dacă mai rămâne în epoca Dragnea Tăriceanu Tudorel.

  • Felicitări domnule deputat pentru tot ce faceți în județul nostru. Județul Bistrița Năsăud s-a schimbat extrem de mult in ultimii 8 ani, asta nu vede nimeni? Infrastructura, școli modernizate, camine culturale refăcute, Siptalul de Urgență Bistrița-Nasaud dotat cu aparatură de ultimă generație….etc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.