Actualitate

Câți oameni vor fi angajați pentru amenajarea și întreținerea pârtiei din Wonderland

Municipalitatea suplimentează numărul de posturi de natură contractuală la Compartimentul turism, sport – Direcţia educaţie turism, în vederea amenajării şi întreţinerii pârtiei de schi din Wonderland.

Șase noi posturi vor completa organigrama.

Municipalitatea motivează măsura ”având în vedere finalizarea şi necesitatea întreţinerii şi amenajării în regim propriu a pârtiei de schi, prevederile Regulamentului aparatului de specialitate al primarului potrivit căruia Compartimentul turism sport are ca atribuţii promovarea activităţilor de  turism derulate în cadrul Complexului Wonderland, coordonarea activităţii pârtiei de schi, verificarea activităţilor operatorului de pârtie de schi, verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, tehnice şi de altă natură pentru buna funcţionare a pârtiei de schi, urmărirea stării în care se află balizele, indicatoarele de semnalizare, obstacolele nou apărute pe pârtia de schi şi remedierea lor, urmărirea derulării contractului cu serviciul de Salvamont Bistriţa-Năsăud, urmărirea respectării tuturor regulamentelor şi respectarea tuturor procedurilor întocmite pentru funcţionarea pârtiei de schi, colaborarea cu Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, colaborarea cu reprezentantul  autorităţii naţionale din domeniul turismului  în teritoriu  pentru verificări periodice – agenţi economici, instalaţii de funcţionare a pârtiei de schi etc. şi informaţii privind legislaţia în domeniul turismului în vigoare; faptul că, la ora actuală în cadrul Compartimentului turism, sport, există doar 2 posturi cu atribuţii de administrare a pârtiei de schi, cu precădere referitoare la raportarea activităţii aferentă pârtiei de schi la prevederile contractuale, precum şi la elaborarea şi urmărirea documentelor justificative ale activităţii operatorului de pârtie de schi”.

Cele șase posturi vor fi:

– 3 posturi de muncitori calificaţi Tr. I cu atribuţii de operare pompe, tunuri de zăpadă şi utilaj destinat amenajării şi întreţinerii cu zăpadă artificială a pârtiei de schi

– 2 posturi de referenţi Tr. I cu studii medii, cu atribuţii de promovare a activităţilor de  turism derulate în cadrul Complexului Wonderland, verificarea activităţilor operatorului de pârtie de schi, urmărirea stării în care se află balizele, indicatoarele de semnalizare, obstacolele nou – apărute pe pârtia de schi şi remedierea lor, urmărirea derulării contractului cu serviciul de Salvamont Bistriţa-Năsăud, urmărirea respectării tuturor regulamentelor şi respectarea tuturor procedurilor întocmite pentru funcţionarea pârtiei de schi, colaborarea cu Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, colaborarea cu reprezentantul  autorităţii naţionale din domeniul turismului  în teritoriu  pentru verificări periodice, respectiv starea pârtiei şi a instalaţiilor din dotare, asigurarea întreţinerii şi reviziei sistemului de pompe, hidranţilor electranţi, reţelei de captare şi alimentare cu apă şi întreţinerii, reviziei şi programării tunurilor de apă.

– 1 post de administrator Tr.I, cu studii medii, cu atribuţii de administrare a sediului administrativ, a utilajelor şi echipamentelor din dotarea pârtiei, precum şi de monitorizare a activităţilor desfăşurate pe pârtia de schi.

10 comentarii

  • Doamne ce primar si ce oameni care au investit intr-o partie in aceasta zona!!!! Cati bani pur si simplu aruncati pe apa sambetei…… Oameni buni nu avem drumuri, circulam si in oras dintr-o groapa -n alta…nu avem spital dotat, nu avem curent mai nou cu furtunile-electrica nu are bani, nu avem acoperisuri solide pe blocuri- lumea e saraca si nu isi permite mai mult, nu avem apa…caci aquabis nu are bani, nu avem nici santuri, nu avem Doamne multe………………scoli, gradinite, mancare de calitate proasta …………..etc. Si acum ne cumparam schiuri??? De ce nu gandim oameni buni, de ce irosim ceea ce avem ?????? Nu stiu…A innebunit lumea!!!!!

    • Turismul reprezinta o potentiala sursa de venit pentru foarte multa lume, diversitatea activitatilor care se pot desfasura pe un deal cu telescaun este foarte mare (atat vara cat si iarna) dar daca nu ai pe nimeni cine sa ingrijeasca locul, sa se ocupe de amenajare intretinerea lui si conceperea unor evenimente care sa atraga oameni e in zadar, masura de a angaja personal de specialitate este una foarte buna!! lucrurile se vor vedea in timp, nici dumnezeu nu a facut lumea intr-o zi

  • Dar avem festivaluri multe de doi lei, zilele orasului o saptamana degeaba, mere mari, struti, partie….si cam atat de cand e Cretu si PSD la guvernare. Trist oameni buni. . . Va rog din suflet faceti o evaluare a necesitatilor si nu mai irositi banii degeaba. Avem prea multi bolnavi, necajiti si haideti sa ne ajutam.

  • Propunere: La anul de zilele orasului timp de o saptamana haideti sa plantam pe un teren in apropierea orasului (sau unde sunt terenuri disponibile) o livada de meri. Pun pariu ca ne va costa mai putin decat concertele fara rost si ne va fi tuturor de folos, chiar si generatiei care ramane in urma noastra. Si scapam si de merele mari din oras/decoruri chiar inutile intre plopi si castani…. Rusinos unde am ajuns, in loc sa plantam meri comandam mere false. Doamne ajuta sa se trezeasca poporul asta!

  • Partia de schi de pe dealul Cocos , este cel mai contestat proiect al Primăriei Bistriţa. Din cauza temperaturilor ridicate de la Bistriţa, dar si a celei mai joase altitudini la care a fost amenajată pârtia nu se incadreaza in zona domeniului schiabil, fapt ce exclus şi finanţarea europeană. Cu toate astea, pârtia de schi care a costat în total aproape 7 milioane de euro cu tot cu TVA a fost executata cu bani dintr-un împrumutat bancar, iar lucrarile au durat pana in februarie 2017. Pârtia a fost dotată cu un telescaun, patru tunuri de zăpadă şi un lac de acumulare de 5.000 de mc pentru producerea zăpezii artificiale. Chiar daca era incerta darea in folosinta si inaugurarea pârtiei, in luna ianuarie Primăria Bistriţa a găsit şi un administrator in persoana lui Dumitru Tănase, omul de afaceri care administrează firma S.C. Euroaplin, care a luat naştere în toamna anului 2016 . Prin urmare, firma S.C. Euroaplin, care a luat in administrare a pârtia, a încasat pentru trei luni aproape 300.000 de lei, desi nu s-a schiat nici macar o ora.
    Vezi: https://www.timponline.ro/spune-tanase-dumitru-despre-partie-profitabil-contractul-primaria-bistrita-foto/

  • FELICITARI DOMNULE PRIMAR .PANA LA 1 DECEMBRIE SA FUNCTIONEZE TOT. IN DECEMBRIE VA FI FRIG .CARELE DE TELEVIZIUNE NU VOR MAI PLECA DE LA BISTRITA.VETI AVEA PROBLEME CU CAZARILE TURISTILOR.IN REST NUMAI BINE.

  • Dane! Turistii aleg partii de calitate si sigure!! Prea putini turisti vor opta pentru o partie care azi e, ca e frig si este deschisa, maine nu stim daca mai e…. Fi serios, trezeste-te, nu vorbi prostii, nu visa…. Si daca tot te pricepi – spune-mi cand scoti investitia???

  • Prea putini turisti vor fi cei care se trezesc dimineata si se uita cate grade sunt afara, oare e deschisa partia la Bistrita sau nu…….mergem la schi sau nu. Turistii isi programeaza din timp iesirile.

  • Domnule Cretu! Visez si la Litoralul Bistrita!! Poti sa faci?? Te rog. Vreau mare la Bistrita – cu nisip, cu palmieri….. Si nu mai plecam la mare in Grecia, Turcia… Cum nici la schiat nu mai merg in Austria.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.