Actualitate

Câți oameni din județ și-au pierdut locurile de muncă în primul an de pandemie

Primul an de pandemie a lăsat urme adânci în societatea noastră. Multe afaceri s-au închis, ceea ce a dus la pierderea a numeroase locuri de muncă. Potrivit Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud, în această situație sunt aproape 2000 de oameni din Bistrița-Năsăud.

La sfârşitul lunii decembrie 2020 efectivul salariaţilor din judeţ era de 68738 persoane, cu 226 persoane mai puține față de luna anterioară şi cu 1968 persoane sub nivelul lunii corespunzătoare a anului anterior, arată DRS în buletinul statistic din decembrie 2020.

Ponderea salariaţilor judeţului în efectivul de salariaţi la nivel naţional la sfârşitul lunii era de 1,3%.

Câştigul salarial mediu brut pe judeţ a fost în luna decembrie 2020 de 4501 lei, cu 2,3% mai mic comparativ cu luna precedentă și cu 9,9% mai mare față de luna corespunzătoare a anului trecut.

Câştigul salarial mediu net înregistrat la nivelul judeţului a fost de 2803 lei cu 2,4% mai mic faţă de luna anterioară şi cu 10,7% peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent.

Câştigurile salariale medii lunare brute şi nete pe judeţ s-au situat cu 23,8%, respectiv 22,6% sub nivelul mediu al acestor indicatori la nivel naţional.

Numărul şomerilor aflaţi în evidenţele AJOFM Bistriţa-Năsăud la sfârşitul lunii decembrie 2020 era de 4375 persoane, în creștere cu 277 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1046 mai multe faţă de acelaşi moment al anului 2020. Din numărul total al şomerilor 52,9% erau femei.

Rata şomajului a fost de 3,4%, cu 0,8 puncte procentuale peste nivelul lunii corespunzătoare din anul precedent, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul lunii anterioare și la același nivel cu rata șomajului la nivel naţional.

În trimestrul al treilea din 2020, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţ a fost de 60236 persoane, în creștere cu 679 persoane comparativ cu trimestrul corespunzător al anului 2019. Faţă de trimestrul anterior numărul pensionarilor a crescut cu 123 persoane.

Pensia medie lunară de asigurări sociale de stat a fost în trimestrul al III-lea din 2020 de 1212 lei, situându-se cu 5,4% peste nivelul trimestrului anterior și cu 16,7% peste nivelul trimestrului corespunzător din anul precedent.

Comparativ cu pensia medie lunară la nivel naţional, în trimestrul al treilea din 2020 pensia medie lunară de asigurări sociale de stat la nivelul judeţului a fost cu 15,5% mai mică.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.