Actualitate

Câți români spun că vor merge sigur la vot. Pe ce partide vor pune ștampila

Luni a fost lansat Barometrul de Opinie Publică al Academiei Române, realizat de INSCOP Research la comanda LARICS – Laborator pentru Analiza Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu”.

Peste 39% dintre români vor merge „sigur” la vot, pe 26 mai, iar PSD şi PNL au fost alese în egală măsură de aceştia, având scoruri apropiate în intenţiile de vot.

Sondajul de opinie este „cel mai amplu tablou al societăţii româneşti, pe toate dimensiunile: politică (alegerile europarlamentare), economică, socială, etnică, religioasă, politică externă şi de securitate”. Începând cu acest an, Academia Română va lansa, primăvara şi toamna, Barometrul de Opinie Publică al României.

Datele au fost culese în perioada 12 aprilie – 3 mai 2019, iar la sondaj au participat 1.050 de persoane cu vârste de 18 şi peste 18 ani.

76,4% dintre repondenţi sunt de părere că lucrurile în România merg într-o direcţie greşită. Procentul este asemănător cu cel din ultimii doi ani.

Legat de Europa, 54,7% sunt de părere că direcţia este bună şi 30,6% cred că merg într-o direcţie greşită.

Nivelul corupţiei, diferenţele dintre cei bogaţi şi cei săraci şi situaţia mediului înconjurător se numără între subiectele ce îi preocupă pe români.

39,2% dintre cei care au răspuns au spus că sigur vor merge la vot la alegerile europarlamentare. Acest procent ar însemna o creştere cu peste 7% faţă de prezenţa la vot din 2014.

Cei care sigur merg la vot au ales: PSD – 26,4 %, PNL – 26,1%, Alianţa 2020 – 20,1%, Pro România – 8,5%, ALDE – 8,2%, UDMR – 4%, PMP – 3,5%, şi UNPR – 1%.

Legat de referendum, 59% dintre cei chestionaţi au fost de acord cu convocarea referendumului privind situaţia Justiţiei, iar 23,8% nu au fost de acord.

Armata, Biserica Ortodoxă Română şi Academia Română sunt instituţiile care suscită cea mai de încredere, urmate de Poliţie, în timp ce NATO (56,1%) şi Uniunea Europeană (55,3%) sunt instituţiile internaţionale cele mai de încredere pentru cei care au răspuns sondajului.

Intenția de vot la alegerile prezidențiale și încrederea în personalități publice

Klaus Iohannis conduce în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale.  Șeful statului ocupă prima poziție și în topul încrederii în personalitățile politice, fiind urmat de Gabriela Firea și Victor Ponta. Rugați să indice cu cine ar fi înclinați să voteze la alegerile prezidențiale din acest an, 31,3% dintre cei chestionați îl aleg pe  Klaus Iohannis (PNL), 12,3% pe Calin Popescu Tăriceanu (ALDE), 9,8% pe  Liviu Dragnea (PSD), 6,8% pe Dacian Cioloș (USR PLUS), 4,5% pe  Corina Crețu (Pro Romania), 2,2% pe Kelemen Hunor (UDMR), 1,5% alt candidat. 20% declară că nu sunt hotarâți, 7,1% că nu vor merge la vot, iar 4,5% nu știu sau nu răspund.

Din totalul opțiunilor de vot exprimate,  Klaus Iohannis (PNL) beneficiază de o intenție de vot de 45,8%, Călin Popescu Tăriceanu (ALDE) de 18,0%, iar Liviu Dragnea (PSD) de 14,3%. Urmează Dacian Cioloș (USR PLUS) cu 9,9%, Corina Crețu (Pro Romania) cu 6,5%, Kelemen Hunor (UDMR) cu 3,2%, alt candidat cu 2,2%.

Față de luna martie, se observă o creștere a intenției de vot pentru Klaus Iohannis (de la 37,5% în martie la 45,8% în aprilie 2019), Călin Popescu Tăriceanu (de la 15,2% în martie  la 18% în aprilie) și Victor Ponta (de la 7,2% în martie  la 10,4% în aprilie). În schimb, înregistrează o scădere a intenției de vot Liviu Dragnea (de la 17,4% în ianuarie 2019 la 16,8% în martie, respectiv 14,3% în aprilie) și Dacian Cioloș (12,7% în ianuarie la 13,0% în martie, respectiv 9,9% în aprilie). 

Rugați să indice cu cine ar fi dispuși să voteze la alegerile prezidențiale din acest an în cazul în care ar avea de ales în turul 2 între Klaus Iohannis și Liviu Dragnea, 41,6% dintre respondenți își
exprimă preferința pentru actualul președinte, 18% pentru liderul PSD, 21,8% declară că nu s-au hotărât, 11,2% că nu vor merge la vot, iar  7,3% nu știu sau nu răspund. Dăcă eliminăm nehotărâții, pe cei care nu intenționează să mergă la vot și pe cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 69,8%, în timp ce Liviu Dragnea de 30,1%.

În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Călin Popescu Tăriceanu, 38,1% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 26% pentru liderul ALDE, 19,6% declară că nu s-au hotărât, 9% că nu vor merge la vot, iar 7,2% nu știu sau nu răspund. Dăcă eliminăm nehotărâții, pe cei care nu intenționează să mergă la vot și pe cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 59,4%, iar Călin Popescu Tăriceanu de 40,6%.

În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Dacian Cioloș, 33,7% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 14,6% pentru liderul PLUS, 29,8% declară că nu s-au hotărât, 13,7% că nu vor merge la vot, iar 8,2% nu știu sau nu răspund. Dăcă eliminăm nehotărâții, pe cei care nu intenționează să meargă la
vot și pe cei care nu știu sau nu răspund, Klaus Iohannis ar beneficia de o intenție de vot de 69,8%, iar Dacian Cioloș de 30,2%.

În scenariul ipotetic al unei confruntări în turul 2 al alegerilor prezidențiale între Klaus Iohannis și Gabriela Firea, 37,4% dintre respondenți își exprimă preferința pentru actualul președinte, 21%
pentru primarul Capitalei, 22,5% declară că nu s-au hotărât, 10,3% că  nu vor merge la vot, iar 8,8% nu știu sau nu răspund. Raportat la opțiunile de vot exprimate, Klaus Iohannis ar obține un scor de 64%, în timp ce Gabriela Firea 36%.

Pe locul întâi în topul încrederii în personalități publice se află președintele Klaus Iohannis cu un nivel de 41% încredere multă și  foarte multă, înregistrând o creștere de peste 3 puncte procentuale,  comparativ cu luna martie a acestui an. Pe locul al doilea în  clasamentul încrederii se situează Gabriela Firea cu 25,2%, în  creștere față de ianuarie 2019 (când era cotată cu 23,9% încredere multă și foarte multă).  Urmează Mugur Isarescu cu 22,3% și Victor Ponta cu 22,1%, președintele PRO România fiind în scădere ușoară față de luna martie a acestui an când înregistra 24,5%. Lista este  continuată de Călin Popescu Tăriceanu cu 21,8% (menținându-se la un nivel similar celui înregistrat în martie) și Dacian Cioloș cu 21,4% (în ușoară scădere față de sondajul precedent când înregistra 23,2% încredere multă și foarte multă). Președintele PNL Ludovic Orban beneficiază de o cotă de încredere cu 17,3%, față de 16,4% în martie 2019. Dan Barna este cotat cu 15% încredere multă și foarte multă, în creștere constantă din noiembrie anul trecut (când înregistra 7%) pânâ în prezent. Urmează președintele PSD, Liviu Dragnea cu 12,8% (față de 13,2% în martie, respectiv 12,6% în ianuarie) și Traian Băsescu cu 12,4% încredere multă și foarte multă (față de 11,7% în martie, respectiv 10% în ianuarie). Viorica Dăncilă este cotată la 8,7% încredere multă și foarte multă (față de 9,9% în martie, respectiv 9,5 în ianuarie). Ea este urmată de Eugen Tomac cu 6,7%  (față de 7,3% în martie) și Kelemen Hunor cu 4,8% (față de 8,6% în
martie). 

Prezentarea grafică a datelor poate fi descărcată accesând linkul:
https://www.inscop.ro/wp-content/uploads/2019/05/2.-Sondaj-INSCOP-Research-Algeri-prezidentiale_incredere-personalitati-mai-2019.pdf
Mai multe detalii despre cercetare pot fi găsite la:
https://www.inscop.ro/14-mai-2019-intentia-de-vot-la-alegerile-prezidentiale-si-increderea-in-personalitati-publice/

17 comentarii

    • Aveti dreptate ca „ciuma rosie” castiga din cauza incultilor, a incultilor din opozitie, care nu stiu cum sa convinga lumea ca ei au solutii mai bune, asta pentru ca ei chiar nu au nicio solutie.
      Cand faci campanie cu „mu*e psd” cam ce oameni te astepti sa te voteze?
      Eu nu imi pot imagina ca un om cu un sistem cerebral functional, stand sa analizeze oferta electorala, sa exclame: „uite mai, astia cu mu*e psd sunt solutia!”. =))

    • n-au ce sa convinga fiindca nu au cu ce!!! ati auzit careva vreun program de guvernare? vreo tinta, vreun plan??? nooo, doar sa scrie pe placute injurii, doar sa raga prin campanii de li se umfla venele pe gat de disperati ce sunt dupa ciolan! si daca multi nu declara sunt de acord cu tot ceea ce a facut PSD. ca vrem ca nu vrem s-a facut destul de mult. Mai este inca mult de facut, si abia acum incepem sa vedem rezultate. De ce sa schimbam macazul? sa vina aia de vor sa trimita in Europa tot, iar aici sa avem salarii de mizerie!!!!

  • Mitingul de la Galati, a demonstrat ca dementa in PSD a ajuns la paroxism. Rovana Plumb l-a idolatrizat pe Liviu Dragnea spunand ca PSD reprezintă cel mai bine interesele României oriunde, în Europa și în lume si ca PSD are cel mai bun program de guvernare din ultimii 30 de ani datorită unui lider cu viziune, un om care-și iubește țara, țara lui, Liviu Dragnea, președintele PSD.
    Dupa ce Dragnea s-a vazut cu țara pe mâna, s-a lansat intr-o serie de atacuri furibunde la adresa opozitiei iar in final a facut o afirmatie de-a dreptul halucinanta: „Nu putem să-i lăsăm, nu putem să lăsăm România pe mâna acestor oameni. Nu îi lăsăm!”
    Individul ăsta chiar crede că este România lui si nu a cetătenilor acestei țări. Mergând in numar mare la vot pe 26 mai românii pot sa-si ia țara inapoi, chiar daca Dragnea se crede stapân pe România lui.

    • Mai mult decat atat, nu doar Rovana i-a dat tara lui Dragnea, dar gurile rele spun ca Dragnea ar fi fost auzit cantand sau fredonand, inca nu e sigur 100%, urmatorul cantec:

      „Acolo este ţara mea,
      Şi neamul meu cel românesc!
      Acolo eu să mor aş vrea,
      Acolo vreau eu să trăiesc!”

      Prin acest cantec el nu face decat sa confirme si sa recunoasca ca e tara lui si ca ne-a luat tara. E un fel de autodenunt.
      Haideti cu totii alaturi de „mu*e psd” si sa ne luam tara inapoi!
      Apoi vedem noi cui i-o dam, poate lui ala care a pazit-o pe Doina Cornea in arestul la domiciliu, ca doar ne trebuie paznic la oi. Doina Cornea scrisese ca cei care o pazeau o mai si bateau/scuipau si injurau, dar din bunul simt care il caracterizeaza, domnul Ciolos nu-si mai aminteste.
      Sau le-o dam celor care l-au sustinut pe procurorul tortionar de la Aiud, omul care s-a ocupat de detinutii politici de la Aiud. Un om de mare valoare, aproape singurul om care a vrut sa avem stat de drept vintage.
      Nu in ultimul rand, ma gandesc ca am putea sa i-o dam lui Petrov, ca doar lui i-am mai dat-o 10 ani si a impartit-o cu Udrea.
      Cam astea ar fi ofertele opozitiei, in cazul in care reusim sa i-o luam lui Dragnea.

  • Merg la vot cu cea mai mare viteza. Voi vota DA la Referendum si la europarlamentare un mare DA in dreptul lui RARES BOGDAN (PNL) si care este fanul meu de ani de zile de la REALITATEA. A fost singurul ziarist cu care ma identific si de la care am primit stirile serioase ,si necosmetizate. Restul este propaganda bolsevica !

    • Cum crezi că Rareş Bogdan ți.a dat ştirile adevărate , serioase şi că a fost imparțial atât timp cât el ştia unde va ajunge si a făcut campanie mascată PNL-ului de la pupitrul tv , exact ca pnl-iştii preşedintelui vărşând doar ură şi venin şi acum la fel face nevenind cu nimic concret ? Când eşti intr.o tabără nu ai cum fi imparțial, de aceea eu imi retrag votul către pnl şi la referendum voi spune un mare NU , nevotându.l

  • Sunt convins ca cine boicoteaza REFERENDUMUL are in familie infractori si penali. Altfel nu se explica sustinerea lor la chemarea pesedragnea.

    • Si cei din PNL, USR, PLUS au indemnat la boicotarea referendumului pentru familie. Si eu ii voi îndemna pe altii sa nu mearga la referendum.

    • Sa inteleg ca cei care au boicotat referendumul pentru definirea familiei sunt homosexuali sau au rude homosexuale?

  • El e fanul tau? Ma faci sa râd! Macar stie ca existi? Ai vrut sa spui ca tu esti fanul lui! Era una la fel de inculta ca si tine care a vrut odata sa spuna ca fiul ei vine probabil cu trenul de ora cinci si a spus ca fiul ei vine cu probabilul de ora cinci!

    • Asa zic manelistii, ca Salam e cel mai mare fan al lor. =))
      De multe ori imi vine si mie sa-i zic ca e expirat, dar nu ar fi frumos din partea mea, asa ca ma abtin.

    • Poate de acolo e si inconjurat de dusmani, domnul Balan. Si nimeni nu are valoarea sa, dar mai ales valoarea tatalui dumnealui. Are dusmanie nu numai cu Dragnea, ar cu tot PSD-ul.

  • Iata cum virusii rosii , alandala, rabinul, flavius nu se pot abtine si viruseaza pana si internetul. prin aceste comentarii ne dam seama ca sunt inca destui care franeaza tara spre civilizatie. din cauza lor tinerii o iau la sanatoasa.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Rabinul Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS