Actualitate

Câți tineri vor să intre în Armată. Ce misiuni internaționale îi așteaptă

Mai mulți tineri se pregătesc în această perioadă în unitățile subordonate Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan” Bistrița ca să devină militari profesioniști. ”A fost o campanie voluntară prin care instituția Armatei a prezentat tinerilor această opțiune de muncă și a fost alegerea lor să încerce și altceva față de munca civilă”, a declarat col. Cristinel Dumitru Colibaba, comandantul Brigăzii.

”Avem în momentul de față la instruire peste o sută de militari pe care noi i-am recrutat în perioada anterioară. Începând de ieri, în unitățile subordonate își desfășoară instrucția seria a treia. A fost o campanie voluntară prin care instituția Armatei a prezentat tinerilor această opțiune de muncă și a fost alegerea tinerilor de a veni și a se înscrie pentru a încerca și altceva față de munca civilă. A existat interes”, a declarat marți col. Cristinel Dumitru Colibaba, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate ”General Grigore Bălan” Bistrița, la aniversarea a 105 ani de la înființarea unității militare certificată NATO.

Potrivit sursei citate, spre finalul anului, detașamente ale Brigăzii vor pleca în misiuni în Balcanii de Vest.

Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, a cerut de curând să fie adoptată de urgență o lege pentru pregătirea populației: „Rusia nu se va opri aici. Nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar e o realitate în care trăim“, a avertizat acesta. El spune că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente. „Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți“, a spus șeful Armatei, la Europa Liberă.

Generalul Gheorghiță Vlad a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, ce vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară. El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită.

„Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei“, a argumentat el. Şeful Statului Major al Apărării a declarat la Europa Liberă că trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei în caz de război. „Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei, şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege – proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic“, a afirmat Gheorghiță Vlad, la Europa Liberă.

El a adăugat că renunţarea la armata obligatorie a adus un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate ţările NATO.

Și general (r) cu vechi state în NATO, Dan Grecu, fost șef al Echipei Naționale la Comandamentul Central American pentru operațiile din Irak și Afganistan și fost comandant al Brigăzii 81 Mecanizată, a atras atenția că România funcționează după legi vechi și că are nevoie urgentă de un sistem clar de selecție a militarilor.

„Dau un singur exemplu: Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare prevede și dă dreptul, conform art. 58-61, la organizarea pregătirii premilitare a tinerilor. Această accepțiune, odată implementată, ar genera un mult mai mare interes din partea tinerilor din mediul preuniversitar de a se orienta către domeniul militar. În fapt însă, această prevedere se concretizează doar în organizarea unei «Tabere a cercetașilor» de către MApN, cu o participare de maximum 50 de tineri la nivel național, pe când o inițiativă similară la nivelul întregii țări ar multiplica efectul de 40 de ori“, a declarat generalul Grecu.

Generalul (r) Dan Grecu a fost prezent, marți, la Bistrița la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 105 ani de există a marii unități a Armatei Române.

Etichete

10 comentarii

    • @ Localnic .. iar tu să stai pe TikTok desigur 🙂
      stai calm că merg eu în locul tău ..nu-i loc pentru ”primi” LOL

      18
      27
  • La anul…că numa’ la anu’ vin bocancii ăia buni.Altfel tre să merem să apărăm pensiile speciale și privilegiile aristrocrației si ale oligarhiei politico financiare.Noi la război și ei rămân acasă sa schimbe borduri si să planteze panseluțe.Acasă va fi liniște cel puțin 10 ani că se face rotativă si la președenție.5 ani unul de la peeeseedee si 5 ani unul de la peenaalee.Ce să mai tot cheltuim bani pe alegeri si aparențe de democrație.Banii vor merge la sporuri de prafuri ,prafuri in birourile statului si cine stie ce alte prafuri.Țara trebe lăsată mostenire de la unul la altul.

    31
    3
  • Aseara pe Antena 3 s-au dat publicitatii un mic sondaj din Bucuresti unde s-a intrebat pe strada daca tinerii sa faca o minima pregatire militara , voluntariat sau serv. militar obligatoriu.
    Gadea moderatorul a oferit surpriza cea mare.
    Toate, dar absolut toate doamnele si domnisoarele chestionate ,au transmis ca e buna ARMATA.
    Deci dragi tineri PENSATI !
    Femeile din viata voastra va vor inainte de toate BARBATI nu FATARAI .
    Sa fiti sanatosi !

    3
    7
  • Motto:
    „Pot să spun că sunt fericit într-o ţară condusă de Marcel Ciolacu? Asta e nenorocirea noastră.”

    (Victor Rebengiuc , între teatru și Marcel Ciolacu)

    După cum se stie, Seful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad a facut recent unele precizări cu privire la pregătirea populaţiei pentru apărare, în contextul în care războiul din Ucraina s-ar putea extinde. El a invocat si pozitia șefului Comitetului Militar al NATO, generalul Rob Bauer, care spunea că un război nu-l câștigă doar Armata, îl câștigă și societatea civilă, dacă susține armata.
    In acest sens, generalul Gheorghiță Vlad avertiza că Rusia nu se va opri la Ucraina, dacă va câștiga războiul. De aceea, trebuie să avem o societate rezilientă și pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război. Trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării.
    Trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populației și aici a menționat că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege, proiectul de modificare a Legii 446 privind pregătirea populației pentru apărare.
    La toate aceste îngrijorări, premierul Marcel Ciolacu, pe care nu prea îl duce mintea ne îndeamnă să stăm linistiti că ne apără NATO:
    „România nu are niciun risc să fie angajată într-un război. România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important şi vedeţi ce desfăşurare de forţe şi de militari din toată Europa şi, mai ales, din SUA, sunt pe teritoriul României şi Poliţie aeriană. Deci, haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război”, spunea Ciolacu sigur de sine dar cu o lipsă de responsabilitate greu de calificat.
    (Vezi: https://www.economica.net/ciolacu-sa-stam-linistiti-romania-nu-are-niciun-risc-sa-fie-angajata-intr-un-razboi_722142.html)

    4
    2
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS