Social

Ce a pățit cel care dat foc vegetației uscate în proximitatea Mănăstirii Nușeni

Peste 400 de hectare de teren cu vegetație uscată, lăstăriș și fond forestier au ars în incendii în ultimele două luni, ultimul fiind în proximitatea Mănăstirii Nușeni. Pompierii militari au dat până acum două amenzi a câte 2500 de lei.

Incendiul vegetație uscată izbucnit, luni după-amiaza, în apropiere de Mănăstirea Nușeni a fost localizat de pompieri, după ce proprietarul, un bărbat de 89 de ani, speriat de amplaoarea focului a încercat să-l stingă singur și s-a ales cu arsuri la nivelul feței, iar cum un necaz nu vine niciodată singur s-a mai ales și o amendă de 2500 de lei.

”Bărbatul de 89 de ani deținea o stupină în zona respectivă, în proximitatea Mănăstirii Nușeni. L-am amendat cu 2500 de lei. La fel am procedat și cu un altul din Livezile, născut în 1943, iar Poliția Locală Bistrița a aplicat o amendă proprietarului unui teren din Bistrița, de pe strada Anemonei”, a spus colonelul Cristian Bucur, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, marți, într-o conferință de presă.

În august, pompierii au intervenit pentru stingerea a 222 de incendii izbucnite pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud, 64 dintre acestea la vegetație uscată, lăstăriș și fond forestier care au afectat o suprafață totală de peste 100 de ha.

Luna aceasta, ei au intervenit deja la 17 incendii de vegetație cu peste 300 de ha afectate.

1 comentariu

  • Vai, ce a fost ieri prin satele Cociu, Șintereag, Agrișuri! parcă au trecut turcii și au incendiat totul în calea lor.
    Indivizilor nu le este frică, deși e interzisă incendierea. De ce oare?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.