Social

Ce a păţit o familie cu şapte copii din Tărpiu care se încălzea cu lemne

O familie cu şapte copii din satul Tărpiu şi-a văzut moartea cu ochii în noaptea de sâmbătă spre duminică. Gazul degajat de la o soba pe care o folosea să se încălzească era cât pe ce să îi trimită pe lumea cealaltă.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa, s-a întâmplat în jurul orei 2.00. Atunci, echipajele medicale au fost solicitate la Tărpiu pentru o posibilă intoxicare cu monoxid de carbon la o familie cu şapte copii.

La destinaţie, au fost găsite şase fete şi un băiat cu vârste între 3 şi 16 ani şi doi adulţi. Toţi erau conştienţi, cooperanţi şi prezentau cefalee, ameţeli şi vărsături. Mamei şi copiilor li s-a administrat oxigen şi au fost transportaţi la spital. Tatăl a refuzat tratamentul şi transportul

„Din datele pe care le avem, locuinţa era încălzită cu combustibil solid”, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Bistriţa-Năsăud, Cristina Răcilă.

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a comunicat care este starea pacienților:

”Starea de sănătate a celor 7 copii din localitatea Tărpiu (un băiat de 11 ani si 6 fete cu vârste de 3, 7, 9, 13, 15, 16 ani) și a mamei lor, care au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică în Serviciul de Urgență Pediatrie al Spitalului Județean de Urgență Bistrița în urma intoxicării cu monoxid de carbon, este stabilă. Numai trei dintre copii și mama prezentau cefalee și amețeli. Nici copiii, nici mama nu au necesitat manevre de terapie intensivă, au primit oxigen și au rămas internați în Secția Pediatrie pentru supraveghere medicală”.

La Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns sâmbătă seara și o femeie în vârstă de 77 ani din Prundu Bârgăului, cu arsuri de gradul II pe aproximativ 15% din suprafața corpului (pe spate) și intoxicată cu fum, în urma unui incendiu izbucnit la un apartament din comună, unde au ars mocnit patul și o parte din mobilier.

Femeia a rămas internată la Secția Anestezie-Terapie Intensivă (Chirurgie generală), conștientă și cooperantă, sub supraveghere, tratament și continuarea investigațiilor medicale.

6 comentarii

  • Şi care ar fi jurnalismul adevărat? Să scriem tot în titlu ca să nu vă obosiţi să citiţi mai mult? Acest titlu nu este greşit şi nici nu păcăleşte pe nimeni. El pur şi simplu creează un orizont de aşteptare, ceea ce face orice titlu de carte sau de film. Cine doreşte să citească mai mult o poate face, cine citeşte doar titluri va rămâne frustrat că nu i s-a dat mură în gură tot.

  • Articolul atrage atenția asupra pericolelor la care se supun oamenii care ”nu sunt gospodari” lăsând totul la voia întâmplării, nu-și adaptează proprietatea la condițiile în care trăiesc. În cazul nostru. era necesar, la sfârșitul toamnei să se curețe coșul, hornul pentru evacuarea gazelor produse prin arderea combustibililor (fumul) în timpul iernii, a primăverii, toamnei în care coșul și-ar fi putut diminua dimensiunile prin depunerea pe pereții săi interiori, a unei cantități de reziduuri, care a obturat (micșorat dimensiunea interioară) necesară tirajului de eliminat, iar cu timpul a produs chiar blocarea acestuia, încât gazele produse prin arderea combustibilului solid, mai ales dacă acesta n-a fost destul de uscat, ca acestea să nu mai iasă prin coș, ci să se degajeze în încăperea în care se utilizează, acumulându-se într-o concentra-ție dăunătoare organismului uman. Articolul s-a vrut a fi o atenționare pentru marea majoritate a familiilor din județ, care trebuie să țină seama de niște reguli de protecție împotriva pericolelor, care depind de felul în care se ține seama de aceste reguli, de ”a fi sau nu, un bun gospodar. Sunt sigur că cei răspunzători de respectarea regulilor în acest sens și-au făcut datoria, dar unii și-au spus: ”lasă că merge și așa” iar realitatea ”îi frige” și abia când e târziu, își dau seama că lucrurile de făcut la timp, nu trebuie amânate de pe o zi pe alta. Viața îți dă lecții, dar dacă nu înveți din ele, se răzbună și ”te arde”!!! Bine că au scăpat cu bine și nu s-a întâmplat o tragedie!

    • e „adânca” rau asta. 🙂
      cel mai probabil, un sfert dintre aia care citesc n-o s-o înteleaga.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui gânditorul de la Hamangia Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS