Actualitate Recomandări

Președintele Klaus Iohannis, despre alegerea primarilor în două tururi și dezbaterea de marți

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că susține alegerea primarilor în două tururi de scrutin, „fiindcă aşa este cel mai corect, aşa au comunităţile şansa reală să aleagă pe cel mai bun”.

Reporter: Referitor la implicare, aţi discutat cu premierul Ludovic Orban despre alegerea primarilor în două tururi, aţi susţine o ordonanţă în acest sens?

Iohannis: Eu, personal, m-am mai exprimat în această chestiune şi pot să vă spun foarte franc, eu sunt pentru alegerea primarilor în două tururi. Este, evident, nevoie de discuţii politice şi la nivel de Parlament, aici, dar dacă ar fi după opţiunea mea, eu aş merge clar pe două tururi, fiindcă aşa este cel mai corect, aşa au comunităţile şansa reală să aleagă pe cel mai bun.

Reporter: Despre dezbaterea de marţi la care veţi participa dumneavoastră, ne puteţi da mai multe detalii, pe ce teme, cu ce moderatori sau analişti?

Iohannis: Pentru întâlnirea de marţi, voi invita persoane care sunt foarte bine în temă, politologi, formatori de opinie, jurnalişti, deja am un cerc de oameni care vor fi invitaţi, pot fi chiar mai mulţi. Vom discuta pe toate temele care sunt de interes într-o campanie de prezidenţiale, despre mandatul care a trecut, despre reuşite, despre ce s-ar fi putut face, poate mai bine şi urmează să se facă în al doilea mandat, despre diferite teme de interes pentru public. Pentru mine este importantă această dezbatere pentru ca românii, acum, sunt foarte interesaţi de aceste teme şi, din acest motiv, am gândit un format, care realmente ajunge la chestiune, nu o discuţie formală sau de tip cancan, ci o discuţie aplicată pe ce a făcut şi ce va face preşedintele.

Reporter: Dar dacă aveaţi, domnule preşedinte, un alt contra candidat, aţi fi acceptat o dezbatere?

Iohannis: Acum, vedeţi că aceasta este situaţia şi cu această doamnă nu am acceptat discuţia. În principal pentru că este reprezentanta unui partid, care este nedemocratic, care a guvernat împotriva românilor şi eu nu sunt dispus să legitimez aşa ceva.

Reporter: Credeţi că va fi afectată prezenţa la urne, în turul doi, de decizia dumneavoastră de a nu avea o dezbatere?

Iohannis: Nu, poate în sensul pozitiv ar fi influenţat, în sens negativ nu cred. Românii sunt foarte interesaţi şi o să participe în număr mare la alegeri.

Reporter: În 2015 aţi declarat că tăierile ilegale de păduri sunt un atentat la siguranţa naţională.

Iohannis: Aşa este.

Reporter: Văzând ce se întâmplă în 2019, vă rog să îmi spuneţi dacă aţi făcut, aşa cum aţi spus, tot ce vă stă în putinţă să schimbaţi acest lucru şi ce aveţi de gând dacă mai câştigaţi un mandat?

Iohannis: Să ştiţi că lucrurile s-au îmbunătăţit, nu mai suntem unde am fost în 2014. Din păcate, cel puţin în ultimii 3 ani , am avut un Guvern care a guvernat împotriva românilor, guverne PSD, mai exact trei guverne PSD, cu care mie mi-a fost foarte greu să mă înţeleg şi cred că acum când avem un guvern liberal lucrurile se pot mişca mult, mult mai repede şi nu doar că pot să vă spun că o să mă implic, de data asta sunt foarte hotărât să schimbăm lucrurile în bine.

Reporter: Domnule preşedinte, în viitorul mandat, dacă o să câştigaţi, credeţi că o să recuperaţi atribuţiile care vi s-au luat?

Reporter: Sunt foarte optimist în această chestiune şi mai mult, cred că vom avea un cadru creat pentru o discuţie aşezată pe Constituţie. Trebuie să vedem ce fel de viitor ne dorim pentru România, fiindcă unele lucruri nu sunt încă foarte bine lămurite. Românii au simţit aceste chestiuni şi este cazul să începem această discuţie şi să încercăm să facem lucrurile mai clare.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat, într-un comunicat de presă publicat sâmbătă, că va găzdui, în data de 19 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, dezbaterea electorală anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, la care vor participa formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi. La SNSPA este rector Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta.

Printre invitaţi se numără jurnaliştii Moise Guran, Radu Tudor, Cristina Şincai şi politologul Cristian Pârvulescu.

Sursa foto principal: Facebook Rareș Bogdan

34 comentarii

  • Johanis este in razboi cu psd??? Nu suntem in campanie electorala??? Nu este campania electorala o competitie??? Nu castiga cel care are mai multe voturi??? Sasul asta face niste declaratii periculoase iar romanul aplauda si voteaza. Am crezut totusi ca asta este mai inteligent ca viorica. Amandoi sunt la fel.

  • Și cu recomandarea Comisiei de la Veneția care spune sa nu se modifice legea electorală cu mai putin de un an inainte de alegeri ce se întâmplă ?
    Se șterge Johanis pe picioare (…) cu ea ?
    Încep ordonanțele pt instaurarea puterii totalitare PNL.
    Constituția pt Johanis nu înseamnă nimic, am vazut.
    Luați români pe pită!
    O sa aveti dictatură, o sa va amintiți de PSD si de oamenii care v-au respectat si s-au zbătut sa aducă bani in județul nostru.

    • Odata cu castigarea alegerilor se incheie si democratia in Romania. Primele semne au aparut in momentul in care Iohannis a trimis toate legile votate de PSD la curtea constitutionala iar aceasta obedienta a facut ceea ce i s-a ordonat: le-a respins pe toate. Ce urmeaza? Tiate legile care vor fi votate de PNL vor fi promulgate. Avem si un prim exemplu: legea măririi alocatiei lege initiata de Robert Sighiartau si care a fost promulgata in conditiile in care nu au fost gasite sursele de finantare.

  • Postacii rosii sunt la datorie. Klaus Iohannis e cel mai democrat om de stat posibil si ei vorbesc despre dictatura. Cand Dragnea masluia legile justitiei ca sa scape de puscarie cu guvernele lui Grindeanu , Tudose si VIorica Vasilica atunci era mai bine. Presedintele a spus-o foarte clar, e in razboi cu PSD-ul fiindca PSD-ul e in razboi cu romanii. Ati uitat cum a pus PSD-ul Jandarmeria Bucuresti sa-i gazeze si sa-i bata pe romani? Dragi romani, daca v-ati saturat de hotie, incompetenta, minciuna si subdezvoltare va rog sa mergeti la vot in 24 noiembrie si sa votati Klaus Iohannis.

    • Ce vorbesti domnu’ gardian public? Cel mai democratic? PSD este in razboi cu romanii? Cu ce? Ca au marit pensiile si salariile? Ca am avut cresteri economice an de an? Ca pe astia de la PSD nu i-am auzit niciodata de gauri in bugete si de buget dublu (asta chiar a fost cea mai tare tampenie care putea fi scoasa pe gura si care dovedeste inca odata ce oameni capabili aveti)! Vorbesti de Iohannis cel democratic care nu a precupetit nimic in a-si denigra tara (de adoptie ce-i drept) si care in decembrie anul trecut incerca sa impiedice preluarea de catre Romania a presedentiei UE capitol la care Romania si guvernul condus de Viorica Dancila a iesit cu fruntea sus! Mi-e scarba de oameni ca tine domnule gardian public! Doar de oameni ca tine este plin acest PNL! Doar de oameni incopetenti in frunte cu jegul Iohannis!

    • Dl Rabin, nu cred ca cineva nu este de acord cu cresterile salariale, cu crestere economica dar intrebarea se pune cum obtii acestea, daca numai pe credite atunci nu cred ca este ok. In familia dvs a-ti fi de acord ca tot ce faceti dvs sau copiii dvs, sa fie pe credite bancare? Nu v-ati limita la ceea ce puteti sustine din munca dvs sau alte venituri? Sau daca v-ati imprumuta, nu ati pune acesti bani in ceva care sa va aduca un venit suplimentar ( afacere). Eu cred ca asta inseamna sa fi un bun administrator al tarii, sa aduci cresterea tarii dar pe baza reala, sustenabila, nu pre bani imprumutati.

    • Bistritean, nici nu s-a instalat bine ca noul guvern a si luat un credit de vreo 750 de milioane de euro! Sunt de acord cu ce spuneti dar si oamenii din tara asta trebuie sa aiba salarii decente! Daca ar fi dupa gandirea celor de la PNL romanii nu au voie si nici dreptul sa aiba salarii mari! Daca am fi avut doar guvernari de dreapta in acest moment salarul minim pe economie ar fi sarit un pic peste 150 de euro! Va întreb vi se pare normal asta? Toate partidele de dreapta urla ca au plecat romanii din tara dar cu salarii si mai mici cati ar mai fi stat?

  • Eu zic lui Iohanis sa nu se mai faca nici alegeri de primari in doua tururi. Eu ii propun lui Iohanis sa-l numeasca pe Turc primar prin decrect presidential direct primar ca altfel saracu nu are nicio sansa.

    El este ignorat de toata lumea chiar si cand isi face selfi cu presedintele. Urmatoarea miscare in disperarea lui Turc sa isi faca selfi in buda ca toate patachinele cu botox.

    • Mersi Cristiana. Observ doar ca la situl de PNL pe Facebook chiar daca ceva este transmis, de multe ori lipseste sonor si se baga muzica unde ar fi interesant de auzit interactiunea cu omeni de exemplu sau se prinzi atmosphera. Sper
      ca la aceasta dezbatere sa fie sonor complet si nu doar in felul de propaganda.
      Cu tot ca sunt fan a lui Iohannis in principiu, astept de la el si de la PNL in fine se renunte la limbajul partial violent si mai ales se renunte la catalogarea sau mentionare negativa a guvernul din ultimi ani. Mai departe nu imi place sa aud cuvintele ca si cum „am batut..” si „v-om bate si mai rau…” sau sa catalogisezi omeni din alte partide cu adjective peiorative si generalizate. Este cel putin un stil gresit, a-si zice si reflecta o gindire tribala nondemocratica.
      Mai departe niciunul din partide asa catalogizate te va vota vreodata daca in fel asta a fost jignit. E dezbinare in continuare, care speram sa se termina o data.
      Chiar daca sau mai ales daca te afli in campanie electorala, tratezi oponentul cu respect si nu mentionezi numele sau denumirea partidului. E ceva esential care parca nu a prins inca radacini si denota lipsa de cultura si poate lipsele de programul propriu. Stilul este gresit si nu va avea suces cel putin la alegeri locale pentru PNL. Si asta doar din cauzele mentionate de mine aici. Sunt convins ca electorat stie se diferentieze foarte bine intre Iohannis si PNL. In general, PNL mai are lipsuri in discurs si prezentare cu tot ca dnl. Sigharthau pare se aiba un discurs destul de clar si bine gindit dealtfel. Imi doresc mai multi tineri ca si el si din alte partide sa fie bagate mai in fata.

    • CTP este cel mai incomod jurnalist iohannist din România. Mulți bistrițeni îl adoră, și pe drept cuvânt.

  • 25% din totalul psdistilor care vor vota cu Veorica sunt teleghidati iar restul de 75% vor avea niste mustrari de constiinta si vise groaznice in zilele de dupa vot .O sa se ascunda ,o sa fie tacuti,o sa zica ca nu au votat ,o sa le fie rusine de situatia in care au fost pusi de mentorii lor!!

    • Nu imi place se catalogisezi omeni din alte partide cu adjective peiorative si generalizate. Este cel putin un stil gresit, a-si zice si reflecta o gindire tribala nondemocratica.
      Mai departe niciunul din partide asa catalogizate te vor vota vreodata daca in felul asta au fost jigniti. E dezbinare in continuare, care speram sa se termina o data.
      Primul partid care va respecta si adversarul va gastiga voturi.
      Sintem satul se tot auzim de „omeni teleghidati”, „PSDisti” etc. Omeni sint omeni si vor schimba optiunea politica doar daca sint respectati si tratati ca si omeni. Pana la urma au altceas drepturi ca si toti, indiferent de educatie, economia personala sau si etnie.

    • Foarte corect domnule Walter! Din pacate Iohannis si cativa oameni din PNL au reusit marea performanta de a dezbina populatia Romaniei! Ce este foarte interesant totusi ca PSD condus de „proasta” Dancila nu a ales acest tip de manifestare. Chiar daca vor pierde si sunt convinsi si ei ca vor pierde aceste alegeri nu mizeaza pe acest tip de limbaj. De ce? Pentru ca stiu din experienta proprie ca toti cei care au injurat PSD au ajuns rau si foarte rau. Cine are impresia ca PSD o sa dispara cum este si impresia lui Ovidiu Florean care se simte si el puternic odata in viata lu ca PNL este pe val si poate, poate prinde si el o ciosvarta se inseala amarnic! PSD chiar daca pierde aceste alegeri chiar daca o sa piarda si alegerile parlamentare tot o sa se situeze undeva intre 25-30%. Cum nici celelalte partide nu vor castiga cu mult mai mult si cum experienta din trecut ne-a ratat ca de fiecare data partidele de dreapta nu au fost in stare sa guverneze singure conflictele fiind la ordinea zilei PSD o sa aiba doar de castigat stand cuminte in opozitie.

  • Deci domnul candidat Iohanis invita persoane care ,,sunt foarte bine in tema ” . Pai cred ca asta nu’i corect . Asa o dezbatere pot face si eu : invit cativa prieteni , ceva unchi si matuse , niscaiva verisori si gata dezbaterea .
    La intrebarea reporterului referitoare pozitia dumnealui din 2015 la taierile ilegale de paduri si la ce a facut dumnealui in aceasta privinta , domnul Iohanis ,,fenteaza ” raspunsul . Intrebarea era ce a facut dumnealui si nu cat de greu I-a fost sa colaboreze cu guvernele PSD. Sunt aproape sigur ca la dezbaterea de marti nu I se vor pune astfel de intrebari si sa se insiste pentru un raspuns concret . Deci : CE ATI FACUT DUMNEAVOASTRA ? Asta era intrebarea . Ca radarul padurii nu a fost la propunerea dumneavoastra !

  • Cine vorbește o limbă străină este trădător de țară, iar cel care nu vorbește bine nici românește este patriot. Sunt curios câți idioți de la Bistrița o s-o mai voteze pe Viorica Dăncilă în turul II.

  • Jocurile sunt facute cu mult inainte de inceperea lor,iar castigatorul stabilit de cei care organizeaza,conduc si arbitreaza acest joc.Din pacate noi spectatorii punem prea multa patima la un meci trucat 100%.Sa ne dea D-zeu sanatate si minte ,ca in rest toate sunt trecatoare.
    PAREREA MEA!

  • PSD-ul este un partid nereformat cu puternice apucături comuniste. Lucrul acesta a fost demonstrat in repetate rânduri când s-a aflat la putere. Două din cele mai recente exemple s-au intâmplat in ultimii 10 ani. In primul rând fost „Marțea Neagră” din 10 decembrie 2013 care a fost numită așa de către unii reprezentanți ai societății civile și de o parte a presei din cauza adoptării unor legi (sau încercarea de a adopta în cazul altora) sau amendamente controversate la legi, care în opinia opozanților ar însemna un regres democratic și un atentat la statul de drept; parlamentarii fiind acuzați că și-au acordat o super-imunitate. Modificările legislative au stârnit la vremea respectiva un val de proteste și reacții, atât pe plan intern cât și extern. In al doilea rând, este vorba despre Ordonanța nr. 13/2017. Tot intr-o zi de marti, pe 31 ianuarie, 2017, Guvernul PSD a aprobat o Ordonanță de Urgență de modificare a Codului Penal și a celui de Procedură Penală. Ordonanta continea proiecte legislative care ar institui amnistia și grațierea pentru o categorie largă de infracțiuni, de care s-ar bucura și unii dintre oficialii PSD, inclusiv președintele partidului, Liviu Dragnea. S-a vehiculat și ideea că cele două proiecte i-ar permite să ajungă premier. Sau că abuzul în serviciu s-ar putea investiga numai în cazul unei plângeri prealabile. Au urmat proteste în toată țara și pana la urma ordonanta a fost respinsă.
    Concluzia este că PSD-ul cum ajunge la putere , are mai mare grijă de clientela politică decât de cetătenii tării, conform zicalei: „Mila mi-i de tine,dar de mine mi se rupe inima.”

  • Toti care se improasca cu venin prin aceste comentarii sunt niste fraieri. Noi cetatenii avem dreptul dupa Constitutie sa simpatizam pe un candidat anume si evident un partid anume. Suntem foarte prosti ca ne mancam intre noi. Lasati candidatii si partidele sa se bata intre ei pe principii si programe. In mod normal noi trebuie sa citim articolului nu sa ne impartim pe tabere si sa ne jignim reciproc. Tara este divizata doar datorita comportamentului cetatenilor ei. Daca am fi mai toleranti in mod firesc nici nu ar trebui sa citim si sa gasim asemenea comentarii dusmanoase. Recent la meciul de fotbal Romania-Suedia din nou galeriile s-au facut de ras si au fluierat si scandat vorbe rasiste. Din nou presa straina si UEFA s-au mirat de atitudinea necivilizata a spectatorilor romani. Pai in cazul asta UEFA are dreptate si iata ce frumos si curat a fost cand la precedentul meci international au fost in tribuna doar copii. Ce bine ar fi daca s-ar putea sa candideze tot copiii in locul politrucilor periculosi si fara scrupule.

    • Daca simpatizezi asa mult PNL du-te si inscriete in el, de ce ne trebuie sa ne obosesti pe noi degeaba. O sa radem noi mai tarziu cand PNL o sa o dea in bara cum a mai facuto. Sau nu te inscri pentru ca nu ai puterea convingerilor tale, vai inscriete si numai incurca lumea.

    • Tara asta este divizata pentru ca unii pun botul la prostiile unuia ca Iohannis domnule Balan! Nu am crezut vreodata ca o sa ajungem sa ne razboim intre noi! Au ajuns prieteni vechi de o viata sa se certe din cauza orientarilor politice, au ajuns frati sa se jicneasca din acelasi motiv. Oare este normal ce se intampla?

  • Nici presedintele nu are voie sa faca politica vre-unui partid, ȘI ??? Iohannis declara public ca este in razboi cu PSD. adica cu poporul in slujba caruia ar trebui sa fie.
    E la fel ca dascalul in razboi cu elevii, medicul in razboi cu pacientii ….doar ranjetul mai lipseste.

  • Ultimul care te semnezi ecologistu cred ca esti din Per de-a lui A. toniuc si gasca lor care au facut promisiuni si poze cu Dragnea inainte de al baga la bulau. Nu esti in nici un caz de la verzii lui balan. Vezi ca intinezi numele de ecologist adevarat. ei nu voteaza cu Dancila de la pesedeul toxic.

  • De unde sti tu ecologistule?
    Sau esti cumva mama Omidă?
    Uite ca eu familia mea , prieteni mei si multi pe care ii cunosc votează Turc.
    Pentru ce as vota omul ,Niculaie?
    Te rog da mi câteva argumente.
    -pt ca a înegrit niște străzii care cea mai lungă daca are 800 m? Chiar si cele care sunt pe proiecte de a fi pietruite?
    -pentru comportamentul de vataf pe care îl are fata de angajatii care nu i fac pe plac? este de notorietate acest aspect. Am prieteni si cunostinte in pmb si sunt disperați de comportamentul acestuia are de unde învață cand nici nu a ajuns primar.
    -pentru ca a umplut instituția de psd-isti, amante, lipitori etc.
    -pentru ca a dat oameni afara doar pentru a-și arăta mușchi?
    -pentru ca m am săturat de promisiuni cand te duci in audienta si nu se rezolva nimic, nici nu apuci sa spui câteva cuvinte.
    -pentru ca va face un stadion in locul partiei de schii, in timp ce inotăm prin noroaie?
    -Că suntem inundati la fiecare ploaie mare?
    -pentr ca a vitregit liceul agricol de 30 ha pentru promisiuni de campanie?
    -pentru ca strzile asfaltate cu mare pompa nu vor tine nici pana la alegeri?
    -pentru amantlacurile din primarie, iti vine sa bomiti ce auzi.
    Sens.
    Votez Turc.

  • Tara este divizata!!De o parte sunt bugetarii (care sug salarii uriase ) ,pensionarii speciali(fosti apvisti,comunisti,securisti , bugetari fsnisti) si de cealalta parte sunt cei care asuda din greu in tara si strainatate sa plateasca impozite si taxe.In ce tara din lume castiga pensionarii si bugetarii mai mult decat cei din economia reala?Ciuma rosie a intors tara cu curul in sus ca sa scape ei de parnaie!!Cand se termina banii(nu ne mai imprumuta nici dracul) jumatate din bugetari for fi dati afara si o sa vada ce greu se castiga o suta de lei. In sfarsit,dupa cum spunea un meserias,cand o votezi pe veorica(intruchiparea psd) e ca si cum ai manca rahat cu polonicul!!

  • Niculae C se implica mult.
    De cand a fost lăsat la butoane se vede ceva.
    Spor.
    Dar nu inteleg de ce primaria mai plătește un viceprimar?

  • desteptule,in ce tara din ue sunt mai multi bugetari si pensionari decat restul salariatilor?De ce trebuie 1 miliard de euro imprumut pe luna ca sa te platim pe tine proletar bugetarule?Sunt obligat sa ti asigur salariul tau urias si bonuri de vacanta?Mai bine treceti la munca care produce bani(macar jumatate dintre voi) si nu mai asteptati mariri cu inflatia datorata voua !!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Ovidiu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS