Bistrițenii care au răspuns întrebărilor unui sondaj de opinie au avut de ales între trei posibili candidați la funcția de primar, edilul în funcție și alte două persoane de la PSD, iar opțiunea lor a fost fermă. Și în ce privește reprezentanții în Consiliul Local, bistrițenii au înclinat balanța.
Sondajul a fost realizat la comanda PNL și a fost prezentat într-o conferință de presă de președintele PNL Bisatrița-Năsăud, primarul Ioan Turc.
”60% dintre respondenți s-au declarat mai degrabă atașați de municipiul Bistrița, iar procentul celor mulțumiți de calitatea vieții în orașul nostru este sensibil mai mare decât al nemulțumiților, fapt care mă bucură. Realizarea centurii ocolitoare a municipiului Bistrița este proiectul cel mai dorit de către bistrițeni, 75% dintre aceștia au afirmat că avem imperios nevoie de o centură ocolitoare. Urmează nevoi legate de modernizarea în primul rând a infrastructurii stradale, rutiere, poluarea este considerată, de asemenea, un factor de risc. La capitolul notorietate și încredere în plan local vă pot spune cu toată modestia, repet, cu toată modestia, că mă situez cel mai bine”, a spus Ioan Turc.
Potrivit acestuia, au mai fost măsurate și percepțiile pentru două persoane publice membre PSD pe care Ioan Turc nu le-a nominalizat.
”Neavând calitate de candidați, mi se pare etic să spun rezultatul măsurătorii fără să fac trimitere la cele două persoane. Dacă duminica viitoare ar fi alegeri, avem două variante cu doi prezumtivi candidați din partea PSD, 52%, respectiv 54% au declarat că m-ar realege ca primar față de 28%, respectiv 26% într-o confruntare directă cu fiecare dintre cei doi. Este o opțiune care mă onorează cu atât mai mult cu cât orașul este un șantier, iar orașul va rămâne un șantier o bună perioadă din timp. În condițiile în care multe dintre proiectele începute vor fi finalizate multe dintre ele anul viitor, altele vor începe anul viitor sau peste doi ani, este una dintre cele mai mari intenții de vot în plan național”, a adăugat Ioan Turc.
El a spus că analiza acestui sondaj de opinie s-a făcut în prezența președintelui partidului, premierul Nicolae Ciucă, și a secretarului general al PNL, la care au participat și președinții filialelor din zona de nord-vest, ”cea mai puternică zonă a PNL, fieful PNL”.
”Pe surse, unul dintre cei doi prezumtivi candidați a declarat că, în urma unei analize de natură sociologică, acceptă sondajul ca fiind unul corect”, a adăugat Ioan Turc.
Pentru Consiliul Local Bistrița, intenția de vot pentru PNL este de 38%, iar pentru PSD de 32%.
”Aici avem de lucrat pentru că ne dorim ca intenția de vot pentru Consiliul Local să fie cât mai apropiată de intenția de vot pentru primar. Sigur, ținem cont de faptul că suntem partid de guvernământ, că țara trece printr-o perioadă grea și practic percepția oamenilor cu privire la partidele politice se întemeiază pe ceea ce se vede la nivel național și mai puțin pe ceea ce se vede la nivel local”, a spus Ioan Turc.
Președintele PNL Bistrița, viceprimarul Sorin Hangan, a recunoscut că, la nivel de municipiu, liberalii au scăzut puțin în sondaje, dar sunt mult peste media națională a partidului: ”Zic eu că vom și mai bine”.
Sondajul a fost realizat de compania The Center for International Research and Analysis. Marja de eroare este de plus minus 3,7%, iar eșantionul a fost de 706 respondenți din municipiul Bistrița.
”Sondajul este mult mai complex. E un instrument pe care ne vom fundamenta toată activitatea administrativă și politică viitoare. Urmează să facem în prima jumătate a anului viitor și un sondaj pentru Consiliul Județean. La Bistrița stăm bine, suntem atenți la pașii pe care îi vom face. Vom avea un candidat redutabil plecând de la ceea ce avem astăzi, adică 51% din populația județului trăiește în UAT conduse de primari PNL. Abordăm alegerile pentru CJ cu foarte multă încredere”, a spus Ioan Turc.
Ioan Turc a mai spus că ”USL a fost o experiență pe care oamenii nu o percep ca fiind una benefică”.
”Din păcate, nu s-au făcut niciun fel de reforme structurale. A existat o majoritate zdrobitoare în Parlament fără rezultate concrete în planul reformelor. Acesta e motivul pentru care oamenii resping ideea de alianță politică. O alianță post alegeri s-a întâmplat în anumite locuri, dar nu și la Bistrița. Noi atât la nivelul CL Bistrița, cât și la CJ, nu suntem într-o alianță cu PSD. Sunt absolut convins că vom trata alegerile ca partid de sine stătător, nu cu PSD”, a spus Ioan Turc.
Si la olteni , cel care plateste , incepe hora…Sondajele de opinie reprezinta in general un mare kaka. Cine se ia dupa ele nu are multa minte.
Cine-l mai crede pe Turc? Nici colegii lui din PNL….. Gurile rele din PNL spun ca e pulbere sondajul. De ce credeți că a ieșit Turc să pună batista pe țambal?
Nelule…tic,tac,tic,tac…ești pe tobogan.
Sondajul l a facut vicele si intervievati consilierii personali si consilierii pnl din cl.Sa te prezinti tu singur ca favorit e penibil,patetic si caraghios.
Înțeleg în mare ce vrei să transmiți, dar de ce e patetic? patetic, patetică (adjectiv): Plin de patos, care emoționează, impresionează, înduioșează; plin de emfază, de afectare.
sinonime: duios emoționant mișcător înduioșător
Afectat…ca 48 la suta nu îi recunosc meritele spre deosebire de cei 52 la suta( in visele lui de filozof).Vrea unanimitate ,plin de emfaza pentru ca e convins ca merita.
Mi se par absurde astfel de sondaje.
Respondenții habar nu au, ce proiecte are candidatul PSD si ce vrea să facă candidatul PNL.
Sau candidatul USR.
Mai întâi vreau sa văd PROIECTELE si după aceea va spun cu cine votez.
–
Votez cu cine;
– reduce nr de mașini, nr de locuri de parcare
– construiește creșe
– construiește azile de bătrâni
– înființează părculețe / spații de relaxare in locul fostelor puncte termice
– folosește noua sala polivalenta in alte scopuri decât handbal. Activități care să aducă venituri la buget.
– care FACE si tace, nu promite că vom face.
– care păstrează caracterul medieval al orașului
– care supraimpozitează proprietarii de vile . De la 150m2 in sus platesti dublu impozit la primărie. Luxul se plateste.
Nici nu am timp sa scriu aici ce m-ar interesa, pt a vota un candidat.
–
Cea mai mare greșeală ar fi sa pui alegerile locale in aceeași data cu alegerile parlamentare.
Sunt doua lucruri diferite.
La local votezi omul, proiectul, la parlamentare votezi ideologia (linul primează colectivului sau colectivul hotărăște asupra omului. Sau altceva.
–
Am văzut cât de puțin pot atât PSD cât si PNL,
E nevoie de o a trei-a cale. Probabil USR.
Votez cu drag USR la parlamentare.
In nici un caz nu voi vota USR la Europarlamentare, pentru ca nu împărtășesc părerile extremiste ale Renew Europe sau partidul soră al USR din Danemarca ( De Radikale).
Nici o Europa Socialista nu imi place.
Asa ca la Europarlamentare voi vota un partid conservator, liberal, naționalist.
E nevoie de decentralizare! Birocrații de la Bruxelles hotărăsc prea mult!
Sa comanzi tort si sa primesti un mare rahat!!!!
Adica primesti ce ai comandat!!!
Cine a platit sondajul?
Se poate publica domnule hangan factura su ordinul de plata cu…pnl…asa sa fiti seriosi pana la capat!!!
PS nu se supune pnrn..ala cu prelucrarea datelor personale!!
Sunt curios câti din cei 706 de respondenti participanti la sondaj lucreaza în primaria aia cu organigrama „supla” (de peste o mie de angajati).
Iar procentele alea se vor duce naibii, am mai vazut faza aia cu „Mihaela, dragostea mea”…..
Îmi este atâta de greata de tot ce se întâmplă în politicul din România încât mi-am propus sa nu mai merg la vot o perioada. În semn de protest fata de ei!!
Un oras bombardat de la un capat la celalalt, proiecte implementate de pe vremea fostului primar incompetent, nici un proiect al noului primar si mai incompetent nu a fost implementat, nici un proiect smart implementat. Tot ce se construieste, se face in bataie de joc de constructori de casa, cu acceptul incompetentilor din primarie, in frunte cu primarul.
S-au cam tulburat apele de la anuntul unor potentiale candidaturi. „La capitolul NOTORIETATE” ??? Notorietatea nu prea se asociaza cu trasaturi pozitive, mare atentie la limbaj, poate fi o mare bila neagra. 52/54 vs 28/26 si restul de 20% sunt indecisi? Cam mare procentul celorlalti candidati la scurt timp dupa anuntarea intentiei de a candida. Se ascut sabiile, deocamdata suficient fair play.
Putea fi mare !! Dar a ales mediocritatea, adica ramane cum e !!Vedem ,turcule cat de mic esti!!
E trendul care a aparut impotriva politicieni, ei dovedindu-si incapacitatile de 30 de ani, Negrea ar trebui sa se delimiteze de partide si ar avea o sansa istorica
Bă băiatule, doar în visele tale umede cu crăciunițe! Scrie-ți repede numele pe pistele de biciclete. E monumentul durabil pe care o să-l lași în urma ta. Un monument al incompetenței, prostiei și nesimțirii fudule.
Nu vezi al doilea mandat nici dacă candidezi singur. O coadă de mătură, așa mai fără noduri te bate din primul tur. Mai ai 17 luni să te legeni în vise. Tic-tac!
Negrea😂😂😂😂😂😂
Cel care a distrus orașul🤣🤣🤣, nici în visele lui.
Un arogant , înfumurat că de, are politicul in spate , cei doi mari politicieni ai județului și încă câțiva mai mărunți🤮🤮🤮🙈🙈🙈🙈