Actualitate

Ce arbuști fructiferi au o evoluție bună în zona noastră și merită cultivați

Dintre arbuștii fructiferi testați de specialiștii Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița în cursul anului trecut șase au obținut producții bune, iar doi mai puțin satisfăcătoare. Temperaturile ridicate și seceta prelungită din lunile de vară au avut un impact negativ asupra unor soiuri.

În cursul anului trecut, cercetătorii Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistrița au studiat stadiile de dezvoltare ale plantelor la fiecare specie și soi în parte, procesele de creștere, rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute şi la secetă, precum și incidenţa bolilor şi a dăunătorilor.

”Arbuştii fructiferi au avut, cu excepția afinului, o evoluţie bună în ceea ce priveşte dezvoltarea şi creşterea tufelor în înălţime, ceea ce a condus la producţii superioare anului precedent”, se arată în raportul de activitate al instituției.

Potenţialul productiv al speciilor/soiurilor de arbuști fructiferi a fost evaluat prin cântăriri ale producțiilor totale de fructe şi determinări ale calității acestora, producţiile de fructe fiind satisfăcătoare conform vârstei plantelor.

S-au obținut producții de fructe apreciabile la speciile mur, aronia, soc, măceş, lonicera şi trandafir pentru petale, iar la goji și afin mai puțin satisfăcătoare.

Rezultatele obținute în anul 2023, au arătat o rezistenţă bună a arbuştilor fructiferi studiați la temperaturile scăzute din timpul iernii, însă temperaturile ridicate și seceta prelungită din lunile de vară au avut un impact negativ asupra a două soiuri de aronia (Viking și Galicjanka), de mur (Tripple Crown și Loch Ness) sau trandafirul pentru petale (Argeș 1) la care s-au observat arsuri solare pe frunze, respectiv boboci florali brunificați, fapt care, însă, nu a afectat semnificativ producția de fructe.

Incidenţa bolilor şi a dăunătorilor s-a aflat sub pragul economic de dăunare, efectul asupra producţiei de fructe fiind redus.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.