Poliția Locală Bistrița a prezentat rezultatele de până acum ale campaniei de combatere a cerșetoriei, derulată pe tot parcursul anului alături de Direcția de Asistență Socială.
Un număr de 92 de adulți și 8 minori au fost depistați apelând la mila publică, 44% fiind din Bistrița iar restul din alte localități. 20 dintre ei trăiesc în blocuri sociale.
”Poliția Locală a municipiului Bistrița a desfășurat zilnic activități de prevenire a fenomenului cerșetoriei prin monitorizarea întregului municipiu, în special zonele comerciale, cele intens circulate și împrejurimile lăcașurilor de cult. Direcția de Asistență Socială a desfășurat zilnic activități în sensul diminuării acestui fenomen, prin sprijinirea integrării sociale, profesionale și familiale a copiilor şi tinerilor aflați în dificultate. Campania de prevenire și combatere a cerșetoriei s-a axat pe patru direcții majore: 1. Identificarea, sancționarea și monitorizarea cerșetorilor. 2. Prevenire și prevenție. 3. Sensibilizarea populației. 4. Conștientizarea populației”, anunță Poliția Locală Bistrița.
În primele 10 luni ale anului 2023, la nivelul Poliției Locale au fost identificate 92 de persoane majore și 8 persoane minore ce practică apelarea la mila publică. Dintre acestea, doar 44 sunt cu domiciliul în municipiul Bistrița, ceea ce reprezintă un procent de 44% din totalul persoanelor identificate. Restul de 56% sunt cu domiciliile în alte localități și vin în oraș în scopul practicării cerșetoriei.
Dintre cerșetorii cu domiciliul în municipiu, 20 trăiesc în blocuri de locuințe sociale și beneficiază de facilități din partea autorităților cum ar fi: burse sociale pentru copii în valoare de 450 lei/copil, ajutoare de susținere a familiei, alocațiile de stat ale minorilor, tichete sociale în baza OUG 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, servirea mesei la cantina de ajutor social etc.
În cele 10 luni, au fost întocmite persoanelor identificate ce practicau cerșetoria, 331 de procese verbale de constatare a contravenției în baza legii 61/1991 R cu sancțiuni în sumă totală de 78.195 lei.
Totodată s-a procedat la confiscarea sumei de 347,20 lei identificată asupra unei persoane ce apela la mila publică. Aceasta a fost virată într-un cont de venituri la bugetul statului.
Poliția Locală a mai precizat:
”S-au desfășurat activități de prevenire a fenomenului cerșetoriei de către Direcția de Asistență Socială precum și pentru identificarea unor măsuri de protecție specială pentru minori. Pentru minorii identificați la cerșit împreună cu părinții sau minori și sugari folosiți de părinți pentru a atrage mila publică in mod repetat, identificați în număr de 31, după realizarea evaluării inițiale s-au întreprins următoarele: un număr de 7 minori au fost preluați și predați la DGASPC BN pentru instituirea unei măsuri de protecție specială datorită faptului că au fost identificați în stradă că apelează la mila publică în mod repetat, de către reprezentanții DAS și agenți ai poliției locale.
A fost sesizat DGASPC BN în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială pentru un număr de 24 de minori, iar în urma sesizării s-au realizat următoarele: pentru 3 minori s-a instituit măsura de protecție specială de îndată;
- pentru 4 minori au realizat vizite la domiciliu acestora reprezentanți ai DAS împreună cu reprezentanți ai DGASPC BN și agenți ai poliției locale, în vederea preluării minorilor. Nereușind preluarea acestora, a fost sesizată instanța în vederea instituirii unei măsuri de protecție specială.
- mama a 5 minori a decedat în luna august 2023, iar bunica maternă a solicitat către DGASPC BN măsura plasamentului familial pentru un număr de 3 dintre frați, iar pentru 2 copii, neavând paternitate stabilită s-a solicitat tutelă;
- pentru un număr de 12 minori situația este în curs de evaluare de către DGASPC BN.
Referitor la cei 24 de minori despre care au fost obținute date că au fost folosiți de aparținători în scopul apelării la mila publică a fost sesizat Inspectoratul Județean de Poliție Bistrița-Năsăud cu privire la infracțiunea de “exploatare a minorilor în scop de cerșetorie”, urmând a se dispune măsuri în cadrul dosarelor penale întocmite.
Campania de sensibilizare a populației s-a axat pe afirmarea rolului major pe care cetățenii îl au în diminuarea flagelului cerșetoriei. Motto-ul folosit: Poliția Locală solicită bistrițenilor să nu ofere bani sau alte bunuri persoanelor care apelează la mila publică! Exemple precum: gravida de 14 ani preluata de DGASPC, cerșetorul seropozitiv TBC care cerșea în piața Decebal, bebelușul preluat din familia de cerșetori de către DGASPC și Direcția de Asistență Socială, au fost menite să conștientizeze populația asupra faptului că oferirea unei sume de bani unui cerșetor nu-l ajută ci efectul acestui gest este diametral opus. El va continua să cerșească!
Campania de conștientizare a populației a expus cazurile falșilor cerșetori, acele persoane care mimează o invaliditate sau o boală pentru a atrage mila publică S-a urmărit crearea unui feedback de indignare a cetățenilor, având în vedere și că societatea se confruntă în această perioadă cu modificări majore din punct de vedere economic, social și financiar”.
Adultii pot fi angajati la primarie.S-ar incadra perfect in colectiv.
Raspunsul la intrebarea din titlul articolului : Nimic