Actualitate

Ce au pățit izolații la domiciliu pe care i-a scos din casă dorul de cei dragi, de plimbări și cumpărături

Pentru că nu au fost găsiți acasă de polițiștii care au venit să verifice dacă respectă măsura izolării la domiciliu, unii dintre cei care s-au întors din străinătate de curând au fost plasați în carantină instituționalizată, sub pază, urmând să suporte costurile din banii lor.

Potrivit Instituției Prefectului Bistrița-Năsăud, ”în urma acțiunilor de verificare efectuate de polițiști, împreună cu celelalte structuri integrate, în perioada 15 mai – 1 iunie, au fost identificate 17 persoane care nu au respectat restricțiile impuse odată cu aplicarea măsurii izolării la domiciliu.

Motivele cu care aceste persoane au încercat să se justifice sunt acțiuni banale, dar care pot avea repercusiuni grave pentru cei din jur.

Astfel, reamintim tuturor celor aflați în izolare că vizitele la iubit/iubită, plimbările, fie ele în localitatea de domiciliu sau în afara acesteia, activitățile de amenajare/renovare sau efectuarea de cumpărături sau alte activități care implică deplasarea în afara locuinței sunt riscante pentru sănătatea persoanelor cu care intrați în contact.

”Fac din nou un apel către toți cetățenii care se află în izolare la domiciliu și le reamintesc că respectarea acestei măsuri este benefică atât pentru sănătatea lor, cât și pentru a celor din jur! Știu că nu este ușor, dar faptul că ne aflăm într-o perioadă de relaxare nu înseamnă că nu mai trebuie să ne protejăm, înseamnă că trebuie să ne asumăm măsurile de igienă, distanțare socială și siguranță reluându-ne, treptat, activitățile zilnice. Fac un apel la responsabilitate, discernământ și răbdare pentru a putea să ne revenim pe deplin la viețile noastre așa cum le știam înainte de pandemie!”, transmite prefectul Stelian Dolha.

Pe durata stării de alertă, toți cei care vin în România din străinătate sunt obligați să se izoleze la domiciliu. În cazul în care nu au această posibilitate sau solicită acest lucru pentru a nu își expune familia, pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații speciale puse la dispoziție de autorități, contra cost. Perioada de izolare este de 14 zile, iar nerespectarea acestei măsuri atrage transferul la o locație special amenajată pentru carantinare, sub pază, iar cheltuielile de cazare și masă sunt suportate exclusiv de către persoanele care nu au respectat măsura izolării.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/2766883243441148

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.