Actualitate

Augustin Zegrean, din nou la muncă. ”Gata, s-a încheiat cu politica!”

Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, revenit acasă, la Bistriţa, după nouă ani în care a activat în acest for important, dintre care şase în scaunul de preşedinte, a luat o decizie importantă: se întoarce în avocatură.

„Cu politica gata, s-a încheiat, m-am săturat până peste cap. Nu sunt dezamăgit. Eu nu am avut funcţii politice. Eu voiam să fac legi, dar se pare că nu mai e nevoie în ţara asta de legi bune, doar de legi proaste. De la 1 octombrie a.c., mă întorc în avocatură. Am făcut o firmă împreună cu avocatul George Gaftone”, a declarat vineri, Augustin Zegrean, pentru Timp Online.

În 10 septembrie, Augustin Zegrean (62 de ani), a declarat că va candida la alegerile parlamentare pe listele organizaţiei PNL Bistriţa-Năsăud, pentru o funcție de senator. Însă, trei zile mai târziu, liderii PNL au spus că nu susţin această candidatură a sa.

Augustin Zegrean a activat în politică, înainte de a deveni judecător al Curţii Constituţionale. Astfel, la alegerile din 1990 a obţinut un mandat de senator în judeţul Bistriţa-Năsăud, din partea Frontului Salvării Naţionale (FSN).

În legislatura 1990-1992 a fost vicepreşedintele Comisiei Juridice a Senatului şi membru al comisiei de redactare a Constituţiei României. Ulterior a devenit membru al Partidului Democrat. La alegerile din 2004 a fost ales ca deputat de Bistriţa-Năsăud pe lista PD. În această calitate, a fost membru în Comisia juridica de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor. Augustin Zegrean a fost numit judecător la Curtea Constituţională în iulie 2007, pe o perioadă de nouă ani, de către preşedintele României Traian Băsescu. El a ocupat din iunie 2010 până în iunie 2016 funcţia de preşedinte al CCR.

21 comentarii

  • Cel mai slab articol pe care l-am citit la dumneavoastra . Cv-ul activitatii domnului Zegrean pe care ni-l repetai la nesfarsit , il stim pe dinafara. Si in rest ca nu mai face politica si o sa fie avocat . Spor la munca . Nu va suparati ? Nu ati avut alt subiecte ?

    • Nu vă obligă nimeni să citiți articolele care nu vă plac. E cel mai slab comentariu pe care l-am citit la dumneavoastră. Nu vă supărați. Nu ați avut alt subiect de comentat?

  • Prima societate de avocatuta serioasa din judetul Bistrita-Nasaud. Felicitari domnului Presedinte Zegrean si domnului Avocat George Gaftone pentru aceasta asociere!

    • Ce sa-ti spun??/ Vai de capul lui mosneag. Are experienta la tras sfori si pusul barbilor.
      Nimeni n-ar fi crezut ca poate sa fie atat de smecher sau poate a fost norocul…..

  • Absolut HOROR… cine se asociază cu astfel de personaje precum Augustin Zegrean trebuie să-și asume această asociere. Acest individ a stat alături de Traian Băsescu la temelia unui sistem odios ale cărui urmări se văd din plin și în ziua de azi și se vor mai vedea…

    • Este exact invers: Băsescu și Zegrean sunt creația PSD-ului. Lepra Portocolie este creația Ciumei Roșii… Mai mult decât atât, dacă stau bine să-mi amintesc, Băsescu împreună cu Zegrean și alții foști PCR-iști s-au înțeles de minune cu Iliescu la începuturi în FSN până nu s-au mai înțeles din motive lesne de înțeles: împreună avea doar jumătate, inamici fiind au avut TOTUL…

    • deci în opinia dumneavoastră a nu sta lângă Iliescu justifică orice și oricum?!? și mai mult decât atât de unde până unde există prejudecata că în afara sau opusul lui Iliescu și ce a reprezentat el ar fi numai și numai Băsescu cu ce a reprezentat el?!?… Afirmația aceasta a dumneavoastră este demnă de actualul președinte care întrebat fiind, în mod ironic evident, dacă este slugă la Americani el a răspuns fără să gândească, citez: „Decât la ruși”… Măcar Băsescu nu ar fi spus niciodată că ar fi sluga cuiva…

  • Desfid pe oricine ne va prezenta vreo realizare mare ca jurist a domnului pensionar !
    Modest în toate cele , mai puţin la ieşirea în public, se crede unicul în stare să scrie o lege.
    Restu-i prostime.
    E rupt total de lumea juridică, trăind din amintiri de la BJATM si RENEL şi FSN.
    Da foamea-i mare, remuneraţia (mică ?), după buget, de . Că Coana joiţica, nu se pune.

    • Poate ne prezintă o lista cu marile realizări în domeniul avocaturii.
      La BJATM o fost jurist. După aceea ce realizări juridice a avut. Ca cele de la CFR le știm prea bine.

  • Domnul Zegrean are totuși o performanță. Este singurul Judecător al Curții Constituționale (cea mai înaltă și mai onorantă totodată funcție pe care o poate ocupa cineva din sistem) și mai mult decât atât a ajuns și Președinte al acesteia fără a fi ce să vezi judecător… Este cum ar veni o flegmă și o palmă dată nouă tuturor, prin băgarea în derizoriu a acestei instituții deosebit de importante într-o Democrație…

  • Prima societate de avocați din județul Bistrița-Năsăud a fost „Stalfort & Someșan”. Aceasta funcționează de aproape 20 de ani, ea a adus firma Leoni în Bistrița… , dar nu ne-am făcut publicitate și s-a ocupat mai mult de consultanță pentru societăți, nu de procese în instanță.
    Eu m-am pensionat, că așa am vrut eu, lăsând locul unora mai tineri…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui BOPU Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS