Elevii și studenții care provin din una dintre cele 44 de comune foste grănicerești pot depune cereri pentru burse oferite de Uniunea Comunelor Grănicerești Năsăudene. Elevii care îndeplinesc toate criteriile vor primi 120 de lei lunar, iar studenții 200 de lei lunar. Vor mai fi acordate și burse de merit în cuantum de 220 de lei lunar.
Ca să primească bursă, elevii trebuie să aibă media generală anuală peste opt și media la purtare 10 și să prezinte mai multe documente conform anunțului de mai jos.
Studenții pot obține burse de la UCGN dacă în anul universitar precedent au fost integraliști și au obținut cel puțin media 8.00.
În lucrarea lui Valentin Gălățan intitulată ”Uninunea Comunelor Grănicerești Năsăudene în perioada 1990-2017”, se arată că, la Adunarea generală din 30 aprilie 2014, noul preşedinte al U.C.G.N.,ing. Gheorghe Onul şi-a luat angajamentul în faţa delegaţilor ca numărul de burse pentru elevi şi studenţi să se dubleze. Astfel, în anul şcolar 2016–2017 numărul acestora a ajuns la 67 de elevi, în cuantum de 120 lei lunar, 48 de studenţi, în cuantum de 200 lei lunar, şi 3 burse de merit, în cuantum de 220 lei lunar.
Gălățan amintește că, în anul 2006, s-a semnat un protocol de colaborare între U.C.G.N. şi conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţeganu” din Cluj-Napoca, cu nr. 10690/16.09.2007. Astfel, s-au obţinut un număr de 12 locuri de cazare pentru studenţi în căminele acestei instituţii. Numărul acestora a rămas constant până în anul 2016, ulterior majorându-se la 15 locuri. ”La acordarea locurilor în cămin a intervenit Teodor Tanco, care a discutat cu conducerea instituţiei universitare, dorind să afle cum au fost atribuite. Investigaţia a încercat să o facă în calitate de Preşedinte de onoare, folosindu-se de un înscris al U.C.G.N., prin care i se recunoştea această calitate. În urma intervenţiilor, Rectoratul Universităţii a reziliat contractul cu U.C.G.N., fapt care a obligat Uniunea să acorde studenţilor în cauză o bursă de 200 lei lunar pentru cazare”, se arată în document.
Bursele, stipendiile şi celelalte ajutoare acordate au reprezentat şi reprezintă în continuare o gură de oxigen pentru mulţi tineri valoroşi şi familiile lor,ajutându-i la finalizarea cu succes a cursurilor universitare.
Valoarea totală a burselor, începând cu anul 2005 şi până în 2017, se ridică la suma de 557.120 lei – pentru un număr de 482 elevi, la studenţi 387.100 lei – pentru un număr de 388 de 214 beneficiari, iar burse de merit s-au acordat în sumă de 36.460 lei – la un număr 15 elevi şi studenţi, efortul financiar fiind apreciabil.
”Acordarea acestor ajutoare a contribuit la obţinerea unor rezultate superioare la învăţătură, mulţi dintre elevii liceeni bursieri, de exemplu, devenind studenţi, care după absolvirea studiilor superioare au ajuns să ocupă poziţii însemnate în societate. Amintind printre aceştia pe Marte Căliman, Protase Gavril din Mocod, Hangan Paul din Bistriţa-Bîrgăului, Dumitru Mădalina din Feldru, Dănilă Gabriela din Salva şi mulţi alţii, fără a se considera că cele câteva nume amintite reprezintă o excepţie. Pe lângă bursele amintite s-au acordat şi diverse ajutoare materiale,premii pentru elevii olimpici, cadouri cu ocazia Zilei copilului, sposorizări pentru apariţia unor studii privind Graniţa năsăudeană, precum şi tipărirea unor documente de arhivă”, menționează autorul studiului.
În urma unui control de fond al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Administraţia Judeţeanăa Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, s-a constat că acordarea burselor elevilor şi studenţilor pentru perioada 2011–2015 în sumă de 375.530 lei presupune un impozit pe profit în sumă de 44.937 lei, dobânzi şi penalități de 10.061 lei. Comitetul director a contestat însă decizia finanțiștilor, dar contestația a fost respinsă.
Potrivit documentelor istorice, Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene este succesoarea fostei asociaţii a grănicerilor năsăudeni, care reprezenta 44 de localităţi din fostul Regiment II de graniţă năsăudean, înfiinţat în timpul reginei Maria Tereza. Habsburgii au donat comunelor de grăniceri bunurile, pe care, în anul 1948, în urma unui decret, comuniştii le-au confiscat şi le-au atribuit statului român.
Într-un studiu publicat de Bucovina Forestieră scrie: ”Comunele din fostul district grăniceresc Năsăud sunt următoarele: Năsăud, Rebrişoara, Rebra, Parva, Nepos, Feldru, llva-Mică, Leşu, Ilva Mare, Poiana, Măgura, Rodna-Veche, Rodna-Nouă, Maieru, Sângeorzul-Român, Salva, Coșbuc, Telciu, Romuli, Bichigiu, Mititei, Mocod, Zagra, Poeni, Suplai, Găureni, Runc, Borgoprund, Borgobistriţa, Borgotiha, Borgomurăşeni, Borgosuseni, Borgomijloceni, Borgojoseni, Borgo-Rus, Monor, Gledini, Sieuț, Budacul-Român, Ragla, Morăreni, Ruşii-Munţi, Nușfalău şi Santioana”.
,,nește ” lucruri sunt greu de înțeles; dacă sunt burse de merit , de ce sunt cerute acte care să reflecte situația materială a elevului sau a studentului ? când rostesc ,, bursă de merit ” mă gândesc strict la rezultatele școlare și nu la situația lui materială ; nu se precizează nicăieri ce criterii de selecții sunt pentru a fi bursier la UCGN …nelămuririle astea stârnesc unele suspiciuni …