Social

Ce fost consilier local construiește două case de vacanță la Colibița

Stațiunea Colibița, spre care drumurile de acces sunt modernizate, atrage tot mai mulți investitori care ridică unități de cazare. Printre ei și un fost consilier local, om de afaceri, care intenționează să construiască două case de vacanță.

Potrivit Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, pentru edificarea celor două case de vacanță și amenajarea unei parcări este nevoie și de construirea unui zid de sprijin, în acest sens fiind depusă o cerere de emitere a acordului de mediu.

Proiectul ”Construire două case de vacanță, sistematizare verticală, zid de sprijin și amenajare parcare”, propus a fi amplasat în localitatea Colibița, CF. nr. 30288, comuna Bistrița Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, titular: SC Protherm SRL poate fi consultat la sediul A.P.M. Bistriţa-Năsăud, din municipiul Bistriţa, str. Parcului, nr. 20 şi la sediul titularului, în zilele de luni-joi, între orele 9.00 și 15.00 şi vineri, între orele 9.00 și 13.00.

Firma SC Protherm SRL îi aparține lui Mircea Archiudean, fost consilier local în perioada iunie 2016 – martie 2019, ales în funcție pe listele Partidului Ecologist Român (PER).

În timpul mandatului său scurt, Mircea Archiudean a avut 7 inițiative legilative, conform raportului de activitate de AICI.

Reamintim că Mircea Archiudean a candidat de primar în 2016 din partea Partidului Ecologist Român.

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.