Forfotă mare, joi, în incinta Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” unde a fost organizată o nouă ediţie a Târgului de Crăciun al cărui scop este unul caritabil. De la parter până la ultimul etaj, elevii s-au pregătit să obţină bani de la vizitatori în cel mai inedit mod cu putinţă. De exemplu, am întâlnit doi clowni şi o mireasă, dispuşi să se fotografieze cu vizitatorii pentru suma modică de un leu.
Frumos costumaţi, veseli şi extrem de prietenoşi, cei trei au făcut echipă bună şi au reuşit să strângă bani mulţi. În aceeaşi sală, câteva adolescente foarte drăguţe au adus aroma sărbătorilor mai aproape, combinând ceaiul cu scorţişoara, ciocolata caldă cu biscuiţii într-o cafenea improvizată. Pentru 2,5 lei, elevii, dar şi alţi vizitatori ai târgului s-au putut bucura de o servire impecabilă, dar şi de zâmbetele fetelor, foarte hotărâte să atragă clienţi cât mai mulţi şi să strângă bani.
În aceeaşi sală, am mai găsit, la vânzare, cărţi, diverse ornamente făcute din hârtie şi capace de sticle, iar pe hol turtă dulce şi alte bunătăţi. Elevii de gimnaziu s-au organizat la rândul lor impecabil. Au pregătit tot felul de mâncăruri care mai de care mai gustoase, de la meniuri tradiţionale româneşti, la prăjituri şi cozonaci. Am văzut chiar un miel din pâine făcut să dureze de la Crăciun până la Paşti.
Profesoara Stela Todea a ieşit cu plasele pline din sala cu bunătăţi: „Întotdeauna cumpăr şi produse dulci, şi sărate, nu plec niciodată cu mâna goală de la Târgul de Crăciun de la CNAM. E modul prin care atât eu, cât şi colegii mei, înţelegem să intrăm în spiritul Crăciunului, să-i încurajăm pe copii să continue să facă lucruri importante pentru comunitate”.
Alţi elevi au vândut bilete pentru o sală de clasă pe care au transformat-o într-un minicinema. De departe însă, de cel mai mare succes s-au bucurat elevii unei clase de liceu, profil informatic. Ei s-au gândit să organizeze o tombolă al cărui premiu să fie o tabletă. Au vândut biletele cu doi lei şi s-au bucurat fiindcă au adunat foarte mulţi bani.
„Fiind o clasă cu mulţi băieţi, ne-am gândit că e mai potrivit să facă lucruri care ţin de sfera preocupărilor pe care le au, nu să gătească. Mă bucur şi îi felicit pentru ideea tombolei fiindcă, în felul acesta, am reuşit să adunăm mulţi bani cu care să contribuim la proiectul caritabil al şcolii”, ne-a declarat prof. Viorica Cira, dirigintele clasei.
În cadrul Târgului de Crăciun a mai avut loc seminarul „Fii puterea”, prezentare de costume ECO şi un campionat de jocuri online.
Felicitari copii!
Felicitări şi mulţumiri tuturor: elevi şi cadre didactice deopotrivă!
Sunteţi minunaţi şi ÎMPREUNĂ aţi reuşit să strângeţi suma de aproximativ 5200 ron.
Aceşti bani vor fii donaţi unor elevi din cadrul şcolii care au realmente nevoie de NOI.
Fie ca frumuseţea acestor zile, cu dulcele ecou al colindelor şi cu imaginea celor dragi în suflet să vă aducă împlinire, iubire şi fericire. Sărbători fericite!
Crina Peter- consilier educativ C.N.A.M. Bistriţa
Superb, bravo! Vă doresc Crăciun fericit şi Anul Nou cu multe împliniri!