CL a adoptat modificările propuse de primar, suma de 530.000 de lei prevăzută iniţial pentru extinderea reţelei de apă în Slătiniţa, obiectiv aflat în Master Planul judeţean de apă şi canalizare, fiind distribuită astfel: 50.000 de lei – achiziţionare licenţe soft CN ”Liviu Rebreanu” pentru Bacalaureat, 100.000 lei – reabilitare Cămin Cultural Slătiniţa (începere execuţie), 165.000 lei – amenajare teren de sport la Slătiniţa, 215.000 lei – execuţie str. Grigore Pletosu.
De asemenea, s-a hotărât că în loc de parcare supraterană, pe strada Lupeni se va realiza o parcare subterană, iar pentru locuinţele de necesitate locaţia se va stabili ulterior.
Legat de nemulţumirile liberalilor privind modul în care a fost alcătuit bugetul, primarul Ovidiu Creţu a spus că acesta nu este un buget de recreere din moment ce peste 50% din cheltuieli sunt direcţionate spre investiţii, că reabilitarea şcolilor se va face cu bani europeni, că anul acesta vor fi amenajate opt străzi noi iar pentru alte şapte se va face proiectarea şi vor fi asfaltate la anul, că strategia de dezvoltare bazată pe fonduri nerambursabile s-a dovedit câştigătoare şi va miza pe ea în continuare şi le-a atras atenţia copreşedinţilor PNL Bistriţa Gheorghe Tuţă şi Sorin Hangan că a fost deschis pentru propuneri, dar că ei nu au venit la discuţii, şi l-a dat ca exemplu pe Alin Seserman, care a formulat o serie de propuneri, 12 dintre ele fiind bugetate.
Amendamentele făcute în plen de consilierii liberali au fost respinse.
După şapte ore de dezbateri şi aprobări pe capitole în şedinţă extraordinară de Consiliu Local, proiectul de buget a fost adoptat cu 11 voturi pentru, 2 împotrivă şi 4 abţineri.
Bistriteni ! ….parcul MIHAI EMINESCU este in pericol. Pesedeii au votat distrugerea lui prin pregatirea proiectului pt. o parcare subterana. Pana Ecologistii vor face apel la o instanta, trebuie sa va mobilizati si sa-l aparati.
Rugam cetatenii care locuiesc in preajma Parcului Mihai Eminescu sa se mobilizeze din timp pt. stringerea de semnaturi , si sa faceti presiunile necesare la administratia locala pt. a nu se aproba banii pt. un studiu si un proiect care incalca legile de mediu. Nu aveti nevoie de o poluare in plus. Chiar daca Primaria ne duce cu zaharelu ca parcul nu va avea de suferit, nu-i credeti. Cum veti respira un aer normal, stand pe banci, cu hornuri care ies din pamant in fata voastra care vor evacua gaze de la masini.