Recomandări Timp de gândire

Ce ne spun rezultatele din primul tur

Primul tur al alegerilor prezidențiale a trecut. Unii se consideră învingători, alții învinși în funcție de procentele adunate de cel/cea pe care i-au susținut cu mai mult sau mai puțin entuziasm. În opinia mea, nu există învingători și învinși. Per ansamblu, toți avem numai de pierdut. E limpede ca lumina zilei că țara noastră a făcut mulți pași înapoi din moment ce ziua votului, care ar fi trebuit să fie sărbătoarea democrației, s-a dovedit mai tristă și mai mohorâtă decât una de prohod. Una peste alta, eu am văzut lucrurile așa:

  • Pe mai bine de jumătate dintre electorii din județul nostru profund rural, cel puțin așa reiese din ponderea celor care au trecut pe la urne, nici măcar nu i-a interesat că au într-o zi mai multă putere decât în altele. Oricum, nu ar fi știut probabil ce să facă cu ea.
  • Cealaltă jumătate, cam de 40% în realitate, nu a vrut nicio schimbare. Le place cum e reprezentată. Pentru ei asta e ”normalitatea”. Sunt extrem de curioasă cum ar defini-o fiecare, luat separat.
  • Peste 20% se tem să nu le taie cineva pensiile și salariile cum s-a mai întâmplat sau se tem să nu-și piardă funcțiile și beneficiile.
  • Puțin peste 10% au văzut în schimbare oportunitatea de a progresa, de a vedea altceva nou, o altă figură, un alt mod de a conduce.
  • Procentul celor cărora le-ar fi plăcut să soarbă cu drag cuvintele primului om din stat e și mai mic, de 6%. Celorlalți le plac lecturile sacadate de pe foi. Glumesc! Cui îi poate plăcea așa ceva?
  • Peste 12.000 de oameni nu au înțeles că fiecare joacă un rol într-o piesă care are regizor și producător. Ei mi-au adus aminte de cei care nu fac deosebirea între ficțiune și realitate și cred că actorul care joacă un anumit rol chiar moare pe scenă, precum personajul.
  • Peste 1200 s-au uitat obsesiv la noua Elodia și au crezut că unul singur are dreptate și că o va găsi până la urmă dacă e chiar el la butoane
  • Nimeni nu a fost cu adevărat entuziasmat de aceste alegeri, nici măcar partidele, de candidați ce să mai zic? Au fost mai triști ca niciodată.
  • S-au investit bani mulți și trudă multă în bule, adică în convingerea celor deja convinși. De ceilalți nu i-a păsat nimănui.
  • A lipsit total atmosfera electorală și, în loc să celebrăm democrația, am fost la prohodul ei. Cum legea electorală e făcută de politicieni, înclin să cred că asta și-au dorit.
  • Urmează un tur doi cum a mai fost pe la noi, cel cu răul cel mai mic pe care îl vor decide, probabil, tot cei de la 45 de ani în sus care nu au plecat din țară sperând că vor prinde și ei un job bun la stat ca să ia o pensie mai mare.
  • Tinerii, care vor o țară ca afară, probabil se vor duce și o vor căuta tot dincolo de granițe. Le doresc să găsească una în care nu trebuie să voteze, în care curge lapte și miere așa, de la sine, poate chiar una comunistă. Unii, care am trăit vremuri de tristă amintire, ne aducem aminte cum a fost cu laptele, mierea și fake vot.

Dincolo de toate aceste realități, mi-ar plăcea ca toți oamenii, inclusiv cei din partide, să-i respecte pe cei care au votat, indiferent cu cine, pentru că votul e modul prin care supraviețuiește democrația, așa fragilă cum e ea la noi în țară chiar și după 30 de ani.

Cred că singura atitudine potrivită a politicienilor după ziua de ieri ar fi fost să mulțumească oamenilor pentru votul dat pentru că e mare, mare lucru, după tot ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii în țara aceasta, ca cineva să mai crediteze pe altcineva cu încredere.

LATER EDIT Toți cei care folosesc obsesiv cuvântul ”bate” ar trebui investigați psihologic. Le-aș sugera ca, în loc să ”bată” pe nu știu cine, să încerce mai degrabă să convingă. Cred că ar fi mult mai util și mai eficient. E suficient de violent acest popor ca să nu mai fie nevoie și de stimuli de la conducători pentru potențarea agresivității.

4 comentarii

  • Trist esta ca 1 milion douasute de mii de tineri de 18 ani puteau sa fie mandrii ca voteaza prima data. Astfel pe grupa de varsta 18-24 de ani daca se inghesuiau la urne astazi V. Dancila era istorie. Probabil mai bine de jumatate din tinerii care i-am pomenit sunt pe picior de plecare cu bagajele la usa, si isi spun in gand ca nu-i mai intereseaza aceasta tara, lasindu-si parintii si bunicii in grija Pesedeului.Daca analizam profund acest scrutin nu vedem nimic spectaculos, dimpotriva , un calcul gresit de cei de la USR-PLUS care asteptau miracolul de la DIASPORA. El a venit dar in folosul lui IOHANNIS ceea ce nu a fost rau deloc. Mi-am impartit preferintele pt. cei doi candidati de dreapta. Am votat DAN BARNA de groaza candidatei samuraica Vasilica. Nu a fost sa fie ceea ce mi-am dorit personal ca si alegator. Normal ca in turul doi votez KLAUS IOHANNIS care stiam bine ca inca din turul intai ii spulbera pe toti. Cu siguranta in turul doi vor veni si mai putini tineri si cetateni de alte varste la vot. Sunt multi care vor spune ca fotoliul de la Cotroceni este ocupat deja. Insa aceste pareri nu sunt bune deloc si ar fi bine ca toti sa isi legitimeze presedintele cu puterea trimisa de ei.Descrierea tabloului privind primul tur ,facuta de doamna CRISTIANA SABAU este perfecta .

  • Rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 10 noiembrie 2019, seamănă intr-o mare măsură cu cele din anul 2000. Atunci, in 2000 au intrat in cursa electorala 12 candidati, iar acum in 2019 au existat 14 candidati in primul tur. Atunci au intrat in turul doi candidatii Ion Iliescu si Corneliu Vadim Tudor, iar acum s-au calificat pentru turul doi ce va fi pe 24 noiembrie 2019, Klaus Iohannis si Viorica Dăncilă. Atunci nu a avut loc nici o dezbatere televizată intre Iliescu si Vadim, iar acum, la fel este previzibil sa nu existe nici o confruntare intre Iohannis si Dăncilă. Atunci electoratul a votat cu „răul mai mic” adică l-au scos presedinte pe Iliescu. Acum, este aproape sigur că Iohannis va câstiga un nou mandat de presedinte, cu sau fără dezbatere electorală televizată.
    Vezi:https://ro.wikipedia.org/wiki/Alegeri_preziden%C8%9Biale_%C3%AEn_Rom%C3%A2nia,_2000

  • Da ce imi place la poporul asta ca este destul de sadic sau nu isi da seama ce face. Sa fim realiști….nu avem un partid nationalist cu au alte tari, de 30 de ani incoace….nici nu se doreste asa ceva. Nu doresc nici marile puteri străine si se pare ca nici poporul asta emancipat nu dorește asa ceva. Ca suntem o colonie cum spun altii si suntem girati pentru împrumuturile făcute de toate guvernele fara voia noastra,perfect de acord. Am devenit niste șerbi. Ca totul din tara asta e dat străinilor pe gratis,da corect. Acum trei ani cand a fost Petrov la Bistrita . In cadrul acelei conferințe a fost pusă o intrebare :De ce am dat totul străinilor pe gratis (aproape), tovarășul a răspuns,ca la vremea actuală a fost o decizie foarte buna….ca sa nu ajungem ca Siria,Irak,etc. …..adică, bătuți și săraciti. Asa ca daca nu suntem in stare sa ducem un război suntem obligați să înghițim cam de buna voie se pare toate porcariile occidentului..Suntem un popor decazut atat fizic cat si moral…..ne risipim toata energia pe nimicuri.Mens sana in corpore sano. Sănătatea nu se poate oferi cuiva în dar, nu se poate cumpăra, nici chiar să o moştenim nu e posibil – ea trebuie doar păstrată. Trebuie să învăţăm să trăim în lumea aceasta în armonie, neaducându-ne daune nici nouă, nici mediului înconjurător. Şi atunci, avem dreptul să pretindem la o viaţă lungă şi plină de satisfacţii din belşug. Ei dar romanul emancipat a uitat de echilibru, a uitat sa mai arunce o privire in sfânta scriptură, a uitat sa mai posteasca si sa aplece genunchiul. Se uita numai in sus la Olanda si alte tari care o duc bine
    ….dar nu vede ca populatia acestor țări e decazuta moral. Sa nu ne mai vaietam Dumnezeu a inchis ochii acestui popor si pana nu vom cădea în genunchi sa cerem iertare celui de sus pentru păcatele noastre si ale strămoșilor….vom fi slugi in propria tara. Asta e parerea mea. Credeti ce vreti….sunteti „liberi”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.