Liderii Alianței Dreapta Unită din Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, Ciprian Kecskes-Simionca (PMP), Lorand Toth, Călin Stan, Nicolae Pavelean (USR) au susținut o conferință de presă prin care au dat startul oficial al Alianței care va avea candidați comuni la toate rundele de alegeri din acest an.
Președintele PMP Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, secretar general al partidului la nivel național, a declarat că ”Alianța Dreapta Unită este alternativa la stânga comasată PSD-PNL și la extrema rusofilă AUR-SOS”. ”PMP și USR sunt complementare în 85% dintre UAT-urile din țară la nivel de aleși locali. Această alianță va funcționa, iar cei care trebuie să renunțe la anumite demnități o vor face, dar responsabilitatea fiecărui om politic este de a-și duce la bun sfârșit mandatul dacă se poate. Ne vom asigura că vom găsi cel mai bun candidat al nostru în fiecare UAT pentru a combate polul de stânga comasat PSD-PNL. Avem responsabilitatea să facem o alternativă serioasă, corectă și să desemnăm candidați oameni care pot să câștige și să dezvolte comunitățile. Avem președinți de organizații, aleși locali activi și vom avea candidați la fiecare primărie și liste complete la consiliile locale”, a spus el.
Legat de funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean pe care o deține PMP prin Ciprian Kecskes-Simionca, Ionuț Simionca a menționat: ”În subordinea vicepreședintelui CJ sunt o serie de instituții și direcții care trebuie să funcționeze, pe care trebuie să le coordoneze și pentru care trebuie să semneze. PMP nu vrea să blocheze activitatea instituției, gata m-am supărat și plec acasă. Sunt niște proceduri administrative, avem o responsabilitate față de oameni. PSD și PNL pot oficializa mariajul și pot propune noi vicepreședinți. Demisia vicepreședintelui, mandatul său, este pe masă la dispoziția plenului CJ, a instituției, nu a președintelui, fiindcă funcția nu este un cadou oferit de președintele CJ, ci este dată de bistrițeni prin votul lor, prin votul consilierilor județeni, reprezentanții cetățenilor. În Consiliul Local Bistrița, PMP nu a făcut o opoziție nocivă, consilierii au votat pentru proiectele pe care le-au considerat bune pentru oraș și împotrivă atunci când au considerat că nu sunt bune. Oamenii nu ne-au votat să fim Gică Contra sau să ducem lupte politice în consilii, unde se iau hotărâri pentru cetățeni, luptele politice se duc în campanii. Responsabilitatea consilierului este să reprezinte cetățeanul printr-un vot, ne-am dat silința să fie voturi în interesul cetățeanului”.
Vicepreședintele Consiliului Județean din partea PMP, Ciprian Kecskes-Simionca, a spus că mesajul Alianței Dreapta Unită va ajunge în perioada următoare la fiecare dintre locuitorii județului. În ceea ce privește funcția sa de vicepreședinte CJ, el a precizat: ”Sunt proceduri referitoare la direcțiile din subordinea mea care depind de mine, vom vedea ce se va întâmpla și ce soluție se va găsi”.
Președintele USR Bistrița-Năsăud, Lorand Toth, a afirmat că ”alternativa liberală” va avea candidați la primării și consilii locale în toate orașele și comunele, precum și în municipiul Bistrița și la Consiliul Județean. ”Încă de la primele întâlniri noi și colegii din PMP ne-am gândit cam la aceleași nume de candidați la primării, urmează să punem la punct echipele astfel încât să fim o alternativă viabilă. Odată cu comasarea alegerilor s-a demonstrat că PSD și PNL înseamnă același lucru, iar clasa politică veche nu se dezminte, fiind interesată doar de funcții. În 2020 noi am făcut un sacrificiu pentru a schimba administrația PSD la Bistrița, nu am avut candidat propriu la primărie. Nu ținem cu dinții de nicio funcție, și mă refer la cea de viceprimar, dar nu vrem să blocăm orașul și vrem să facem ceva pentru comunitate. Dacă primarul va dori să meargă cu PSD ca la nivel național, nu avem nicio problemă”. El a adăugat că se așteaptă de la nivel central desemnarea conducerii organizației Forța Dreptei, a treia formațiune politică din Alianță.
Viceprimarul Bistriței Călin Stan, vicepreședinte USR Bistrița-Năsăud, a menționat că Alianța Dreapta Unită va reprezenta fiecare clasă socială, în fiecare UAT. El a spus că este o persoană responsabilă, de cuvânt, care și-a asumat mandatul de viceprimar în urma alegerilor de acum patru ani, iar atâta timp cât se fac proiecte pentru dezvoltarea orașului nu vede o problemă în a-și îndeplini atribuțiile.
Președintele organizației municipale USR Bistrița, consilierul local Nicolae Pavelean, a adus doi trandafiri galbeni, pentru a transmite astfel condoleanțe PNL: ”Liberalismul a cam murit în PNL. Pesedismul este o boală molipsitoare, PNL din păcate a luat-o și nu se mai poate scăpa de ea. În PNL au mai rămas vreo cinci-șase liberali, care s-au opus alianței odioase cu PSD. Dreapta Unită se opune stângii comasate”.
Trebbuie să faceți în 3 luni ce nu ați făcut în 4-8 ani, nu vă știe nimeni, sigur îi bulversați. Pavelean e populist cu trandafirii dar pe colegul de alianță l-a prins dreapta unită în parteneriat local cu PSD. Credibili rău
Avem următorii „jucători”, cât de cât importanți, pe piața electorală:
– SOS
– AUR
– PSD
– PNL
– UDMR
– FD
cu care ar trebui să votăm? Îi tot criticăm pe toți, de cele mai multe ori pe bună dreptate, dar haideți să și propunem ceva. La nivel național eu cred că lista de mai sus este de la cel mai de nevotat partid/alianță, spre cel mai probabil spre a fi votat.
Decât să vă „chinuiți” în a da + sau -, mai bine scrieți cu cine ar trebui să votăm!
@Don Q
La parlamentere Dreapta Unita
La prezidentiale Dreapta Unita
La Locale Dreapta Unita
Să scăpăm de PSD-PNL
La Europarlsmentare 🇪🇺. AUR sau UDMR
Pentru a scăpa de socialiști, verzi, Ursula van den …..
Nu votez ca Drapta Unită la 🇪🇺, pt ca face parte din Renew Europe , (grup parlamentar care care la Bruxelles colaboreaza cu Verzii, United Left, Alliance of Socialists,
Da une-i Floreanu, era omu lu Orban?
Dreapta unita ii cam scioapa la BN.
Alianta Dreapta Unita=3partide:USR,PMP,FORTA DREPTEI si voi sunteti doar 2 partide, pe 1 l-ati pirdut?
La Bistrița Dreapta Unită e tot PSD. Simonca a trecut demult de la tandrețuri și îmbrățișări păcătoase la căsătoria cu acte. O să ia uniți în cuget și simțiri mai puține voturi decât au avut separat acum 4 ani.
Din 5 consilieri câți au acum vor rămâne cu 3.
Iar Simionca nici să nu se gândească că prinde vreo poziție prin oraș sau județ. Poate la parlament, la redistribuiri dacă pompează suficienți bani socru.
cu cine să votăm? dați o idee, dacă se poate și explicație e perfect!
@DonQ
dacă te iei după Alex ajungi să-ți pierzi mințile ..
alternativa la furtul pe față PSDPNL e Alianța Dreapta Unită (USR, PMP, Forţa Dreptei)
mai jos în comentarii e domnul Ovidiu Florean Iosif (PNL-FD-AUR) ..dânsul e senator și are 1 singură ”luare de cuvânt” foarte convingătoare (ca și dânsul dealtfel) și-și dorește votul tău deasemenea:
Domnul Sorin Lavric:
Este, da? Perfect! (Vociferări.)
Florean Ovidiu-Iosif
Domnul Ovidiu-Iosif Florean (din sală):
Prezent.
(sursa https://www.cdep.ro/pls/steno/steno2015.stenograma?ids=8533&idm=13&idl=1 )
ce zici .. are șanse?
Nu exista organizatii FD in judet
astia viseaza functii, simionca ala vrea 9000 de coco salariu
cam atat
Surpriza anului o sa vina de la partidele mici PDU diaspora va face surprize anul acesta
Asta e Aliianța Unită Greșit. Viceprimarul Călin Stan e unit cu peneleul, altfel n-ar mai fi viceprimar. Vicepreședintele CJ Keskes Simionca e unit cu pesedeul, altfel n-ar mai fi vicepreședinte. Deși le-a retras sprijinul politic ălora de stânga , Keskes a uitat să demisioneze din lipsă de lecitină. Mai spune și că are de vorbit cu președintele CJ de parcă demisia se negociază. E cea mai caraghioasă structură politică din câte am văzut vreodată. Vor lua sub 10%, atâta s-o putut🤣!
@Florean
un nume nu ești în stare să-l redactezi..atât ai putut pare-se domnu` senator traseist după cum bate vântul schimbarii PNL / FD / AUR
notează-ți:
Ciprian Kecskes Simionca
Zise un cetatean care in 4 ani a ajuns in al 3lea partid. Senatorul lui peste prajit care incaseaza bani cu nemiluita din impozitele si taxele noastre fara sa aduca ceva concret in judet. Sa va fie rusine ca mai aveti tupeul sa comentati. Sunteti singurul parlamentar care a intra in Parlament in 2020 si deja sunteti la al 3lea partid. Adica votat pe lista PNL, fugit in Forta Dreptei, iar acuma mare orator AUR.
RUSINE!
Eu votez cu IORGA batar oi capata un jinars mai bun .
HIC, hic !
No, Balane , lasă jinarsu că nu mai vezi scarificatu 🤣🤣
Ce băieți simpatici !
Altă dreaptă , care în viitorul apropiat poate deveni o slugă a stângii, funcție de interes !
„O scrisoare pierduta (1953) – CARAGIALE – Cetateanul Turmentat” pe YouTube
https://youtu.be/kX5IG7zq4jM?si=UC_Ev-immGgkoIQs