Actualitate Recomandări

Ce propuneri fac deputații PSD pentru combaterea traficului și consumului de droguri

Deputații PSD Daniel Suciu și Bogdan Ivan au depus, alături de președintele partidului Marcel Ciolacu și liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis, o inițiativă legislativă care modifică Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Daniel Suciu: ”Sunt drogurile o problemă majoră? Evident că da! Familii distruse, tineri prinși în chinga ucigătoare a acestor blestemate de substanțe, vise distruse și mulți, mulți bani în joc. De fapt, vorbim de un fenomen alarmant. Pe care îl vedem zi de zi, și despre care a trecut vremea să vorbim și doar să citim statistici. Sunt tată dar și deputat și era de datoria mea să mă implic. Punem în fața colegilor noștri deputați, dar și a societății, niște propuneri. Pentru unii vor fi dure, pentru alții poate insuficiente, dar haideți să facem ceva. Propunem ca polițiștii să poată face controale inopinate în unitățile de învățământ preuniversitar si universitar, publice sau private, în locațiile desfășurării unor evenimente, în cazul în care există suspiciuni certe că ar exista un risc de a se efectua tranzacții cu substanțe psihoactive”.


Bogdan Ivan: ”Problema drogurilor în rândul tinerilor poate fi oprită prin lege! Destinele frânte ale unor copii nevinovați și strigătul de ajutor al părinților sunt adevăratele drame de lângă noi. Din păcate, tot mai multe astfel de cazuri din tot județul nostru au ajuns în atenția publică. Să spunem că nu putem face nimic e cel mai simplu. Să pornim dezbateri este foarte bine, dar ce contează cu adevărat este ca instituțiile statului să aibă legislație pentru a putea stopa consumul de substanțe psihoactive în rândul tinerilor. Asta facem noi. Ce vom face concret: vom da putere instituțiilor statului să aplice legea acolo unde până acum nu puteau să intervină: școli, universități sau festivaluri, prin controale inopinate. Sunt măsuri dure care pot supăra, dar situațiile de acest gen pot fi stopate doar prin măsuri ferme! Flagelul drogurilor nu poate fi oprit din vorbe, analize și întruniri, ci prin respectarea legii! Este un proiect de lege perfectibil, la care vă invit să lucrăm cu toții: Parlament, părinți, instituții, pentru a ne salva copiii! Fără droguri în școli și la evenimente!”.

Practic, Poliția ar avea dreptul să facă teste antidrog inopinate în școli și universități, dar și în locațiile unde se desfășoară anumite evenimente, iar cei care ar încerca să împiedice aceste controale sau care s-ar opune să fie testați ar risca pedeapsa cu închisoarea între 1 și 5 ani. 

12 comentarii

  • VOM FACE!!!!Vom da….din gura in continuare . Treaba e lăsată sa meargă de la sine . Se intervine din când in când . Se vede pe sosea cine se ocupa de distribuție . Din “ rupți in cur de foame” au mașini scumpe și ei nu lucrează nicăieri . Poliția știe dar….așteaptă ordinul de sus sa intervină !!

    23
  • Nu-i rău, doar că aici trebuie multă voință politică, fapte nu vorbe. În parlament zace o lege de aproape 4 ani, care prevede măsuri concrete, privind limitarea producerii, distribuirii drogurilor, că despre eliminarea consumului, nu poate fi vorba, nu s-a reușit nicăieri în lume. Suntem singura țară din Europa, care are prevăzut în buget 0 (zero) lei pentru prevenire, apoi tratamente de dezintoxicare. Avem 18 specialiști în combaterea traficului de droguri în țară. Să vi acum, să dai lege, doar să poată intra polițiștii în școli, e frecție la un picior de lemn, sau retorică din ciclul…Mircea fă-te că lucrezi… Aveți legea, puneți-o pe ordinea de zi, solicitați adormitului de la Cotroceni CSAT pe această temă, că sunteți toți la guvernare, altfel un nou proiect de lege, ați bifat o nouă realizare, iar zilnic se distrug, destine, vieți. Am făcut și eu un apel, pe facebook, către toți deputații, senatorii de BN, să lase orgoliile, să-și dea măna și să facă tot ce-i posibil, că-i ceasul al 13-lea în această problemă.

    15
    5
    • Să vii acum, se scrie cu doi de i. Tu n-ai învățat conjunctivul prezent la limba română? Ori la trăgătorii de sfori merge și așa?!

      1
      3
  • Bă băieți, iar v-ați făcut o poză la muls vaca? Astea-s măsuri? Să faceți raiduri în școli??? Vă spun eu bă băieți unde se vând zi și noapte. Și dă către cine. Știe și poliția dar și în poliție mai sunt care trag pe nas. Poate să doneze și polițiștii o probă de urină la intrarea în schimb. La voi la Parlament nici nu e nevoie. Se vede cu ochiul liber că e plin de fumați și agitați. Și, neapărat la congresele psd. Acolo tatăăă ar fi măcel! Dacă ați fi adoptat metodele astea întâi intern poate n-ați mai fi fost în situația să aveți doi foști președinți de partid pușcăriași.

    20
    1
    • ia zi tu Alex ce idei ai?????????????????? ca se vede cum esti foarte destept!!! si semnalizezi din greu ! Crezi ca este mai in regula sa nu se faca nimic????? ce face Turc prietenul tau pe care il sustii? este de 2 ani in primarie si suntem napaditi de talhari, agresori, hoti, cersetori, aurolaci, iarba necosita, mizerie…… despre ce naiba vorbim? si criticam ca cineva incearca sa face ceva? ia pune tu mana si fa ceva concret. nu sta la birou pe bani publici si ridica in slavi pe aia care iti semneaza statul de plata! Acuma o sa raspunzi ca nu esti bugetar nu-i asa???

      3
      3
  • Vorbăraie tipică unora care sunt principali vinovați pentru felul mizerabil în care arată această țară. Este discursul specific unor borfași, care, de peste 32 de ani, numai cu minciuni, populisme și vorbăraie reușesc să-i fraierească pe proști să-i mai voteze încă odată. Și tot așa, deși nu au făcut absolut nimic bun, ba dimpotrivă! Misiunea lor s-a încheiat, au apărut, au vorbit și au dispărut. Nu se va întâmpla nimic. Legi există și vor mai exista. Trebuie să existe instituții. Instituții profesioniste, independente și capabile să facă treabă. Cine să rezolve această problemă?!… Miliția complet de deprofesionalizată prin penzionările precoce? După ce prind un pic de chiag, pensionarea direct! Instituțiile din justiție?!… Să fim serioși! Justiția din România este o veritabilă caricatură, chiar mai reușită decât cele ale lui Popas. Vă ramintesc, DIICOT-ul nu are șăf de mai bine de doi ani de zile!… Fsn-ul plagiatorului dănciucă să facă treabă?… Să fim serioși!… Dacă te uiți la ei, zici că sunt fumați permanent! Este numai propagandă, populism ieftin și vorbăraie lipsită de noimă. Fenomenul traficului și vânzării de droguri, atât de ridicat, este încă o mostră a faptului că România este un stat mafiotizat de sus până jos. Cât timp nu există instituții serioase și independente, cât timp n-are cine să aplice legea, cât timp mafioții conduc comisiile care fac legea în Parlament, cât timp justiția stă de șase pentru ca hoții să poată acționa, cât timp clanurile mafiote fac și desfac în această țară, cât timp infracționalitatea este girată de la cel mai înalt nivel (vizionați doar materialul de pe Recorder cu traficul de țigări), cât timp toate acestea se petrec, nu doar că nu va fi combătut traficul de droguri, ci va cunoaște și mai mult succes. Avem de-a face cu statul eșuat, așa cum a fost decretat de către impostorul care a contribuit la eșuarea lui. Cât timp în poziția de președinte se găsește un ins corupt și labil psihic, cât timp Parlamentul este condus de un insalubru precum ciolacus „intelectus”, cât timp Guvernul este condus de un ins plagiator și mult mai tâmpit decât veo dăncilă, cât timp în Justiție jocurile sunt tranșate de o grupare din CSM super dubioasă, cât timp instituțiile statului sunt vraiște, mă întreb și eu, ce pretenții aveți ca lucrurile să se schimbe în bine? Este definiția nebuniei: să faci lucrurile rău, dar să aștepți rezultate pozitive!

    11
    1
  • Ia zi măi Alex daca stii cine, ce, cum si unde ?, Sau probabil tu esti unul din ăia care vând pe la școli,…..si acuma ti-e frică sa nu te salte.

    6
    6
Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Solutia lor prin lege? Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS