Actualitate

Ce riscă administratorii drumurilor dacă mor oameni din cauza stării proaste a carosabilului

Administratorii drumurilor publice pe care se produc accidente grave din cauza stării proaste a carosabilului pot ajunge să fie acuzaţi de omor din culpă, avertizează prefectul Ovidiu Frenţ. El a cerut Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud să continue să dea amenzi celor care nu întreţin carosabilul pe timp de iarnă.

„Aşa cum aţi făcut în ultima perioadă, în special vă rog să insistaţi împreună cu colegii de la Rutieră pentru amendarea administratorilor de drumuri publice, indiferent dacă sunt naţionale, judeţene sau comunale acolo unde se impune pentru că, iată, se ajunge la victime omeneşti. Atrag atenţia tuturor administratorilor drumurilor că, de la neglijenţă, se poate ajunge la omor din culpă. Au fost suficiente cazuri care s-au finalizat cu acţiuni penale”, i-a spus prefectul Ovidiu Frenţ inspectorului şef al IPJ BIstriţa-Năsăud, Claudiu Jurcan.

Reamintim că două tinere şi-au pierdut viaţa în data de 19 decembrie într-un accident rutier grav, petrecut pe DN 17 între Şintereag şi Şieu Sfântu. Poliţiştii au amendat Secţia Bistriţa a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj fiindcă pe tronsonul respectiv era polei.

Foto: arhivă

3 comentarii

  • Dar cum ramane cu marcajele soselei spre Bucovina? In conditiile de ceata care sunt frecvente in aceasta perioada a anului, este foarte dificil de condus pe portiunea Prundu Bargaului si pana la limita cu Judetul Suceava unde marcajele lipsesc cu desavarsire!

    • Domnule Krauss, știți cât le interesează pe instituțiile și autoritățile statului de siguranța noastră rutieră? Tot atât cât le interesează să îi la rost pe valutiștii/bișnițarii din piața Decebal pentru ”activitatea” lor. Adică deloc. Ca țară ne mai trebuie 50-60 de ani pentru a se schimba ceva în bine cu adevărat.
      P.S.: Nu există omor din culpă, doamna Sabău, ci ucidere din culpă. Omorul se săvârșește cu intenție directă sau indirectă. Uciderea din culpă se săvârșește din culpă cu previziune sau culpă simplă.

  • Din pacate s-a externalizat si activitatea de dezapezire si tot felul de firme, unele chiar ciudate, castiga la licitatie acest gen de activitate, activitate de tip pompieristic. In puterea administratorului sta numai confirmarea activitatii desfasurate de firma prestatoare, deserventii de utilaje asculta numai de patronii lor si ei de multe ori se afla la sute de Km. de locul interventiei. Sa ne amintim cum facea dezapeziri firma lui Umbrarescu pe sectoarele de drumuri nationale din judetul Suceava si ne putem face o imagine clara. Singura solutie este de a trece acest gen de activitate inapoi la administratorul drumurilor nationale.Aceasta ideie se vehiculeaza demult dar nimeni nu are curajul de a o pune in practica. Probabil ca mai trebuie sa moara oameni pana cand factorii de decizie vor lua hotararea care trebuie.

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Johann D. Krauss Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS