Actualitate

Ce sancțiuni au dat polițiștii și jandarmii. Câte misiuni au avut salvatorii

În perioada minivacanței de Ziua Copilului și Rusalii, în județul Bistrița-Năsăud nu au fost înregistrate incidente majore în ceea ce privește ordinea și siguranța publică, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Principalele acţiuni, desfășurate de cei peste 700 de polițiști aflați la datorie, au vizat prevenirea şi combaterea infracţiunilor cu violenţă, monitorizarea stărilor conflictuale, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, prezenţa activă a poliţiei rutiere pe principalele drumuri, în vederea prevenirii încălcării legislaţiei rutiere.

Astfel, în perioada 1-5 iunie, polițiștii din Bistrița-Năsăud au intervenit la 184 de evenimente, dintre care 168 au fost sesizate prin 112. În același interval, polițiștii au fost sesizați cu privire la săvârșirea a 74 de infracțiuni, dintre care 37 contra persoanei și 13 contra patrimoniului. În urma activităților de investigare, au fost prinse, în flagrant delict, 9 persoane bănuite de comiterea a 12 infracțiuni. Totodată, au fost depistate 4 persoane urmărite la nivel național.

Poliţiştii au constatat din oficiu 18 infracţiuni şi au aplicat 590 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de peste 193.000 de lei, majoritatea pentru încălcări ale Ordonanței de Urgență a Guvernului 195/2002 privind circulația pe drumurile publice precum și ale Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În cadrul activităților de monitorizare și control, desfășurate pentru creșterea siguranței în trafic, au fost constate 14 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Totodată, ca urmare a acțiunilor desfășurate în minivacanța 1-5 iunie, au fost reţinute 45 de permise de conducere, dintre care 21  pentru încălcarea regimului legal de viteză și  2 pentru consumul de alcool. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au retras 21 de certificate de înmatriculare.

Amenzi de 4.500 de lei date de jandarmi

Jandarmii au dat sancțiuni în valoare totală de 4.500 lei și 12 avertismente scrise pentru diferite abateri de la legislația în vigoare, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Au fost constatate și sancționate mai multe fapte antisociale cum ar fi: cerșetoria, pescuitul fără permis și pescuitul în perioada de prohibiție, aprinderea focului în fondul forestier, tulburarea ordinii publice, adresarea de injurii, respectiv provocarea unor scandaluri.

ISU a avut 158 de misiuni

În minivacanța prilejuită de Rusalii și de Ziua Copilului, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au intervenit la un număr de 158 de evenimente, informează ISU BN.

Din numărul total de intervenții, 138 au fost ale paramedicilor SMURD pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, șase incendii, dintre care două de locuință și unul la o anexă gospodărească, în localitățile Bistrița, Dumitra, Bistrița Bârgăului și Sântioana, 12 evenimente rutiere, cu un număr total de 19 victime, cele mai grave produse pe raza localităților Bistrița, Romuli, Șieu, Tureac, Nepos și Silivașu de Câmpie, la care pompierii au intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și descarcerarea persoanelor din caroseriile deformate, o misiune de asanare a muniției în zona Dealu Negru și o intervenție pentru salvarea unei pisici în Pădurea Schullerwald.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.