În ultimele 24 de ore, pe raza judeţului Bistrița-Năsăud au fost angrenaţi în activităţi specifice de control 219 poliţişti, 91 jandarmi și 30 de poliţişti locali, împreună cu militari ai Brigăzii 81 Mecanizată, informează Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud:
”Jandarmii au verificat 473 persoane, aflate în 94 locații din 42 de localități, pentru monitorizarea prezenței la domiciliu a acestora. Totodată, aceștia au desfășurat misiuni pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 3, privind circulația persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei, ocazie cu care au aplicat 16 de sancțiuni contravenționale în valoare de 14.400 de lei.
Polițiștii au acționat pentru verificarea și depistarea persoanelor care se sustrag măsurilor de izolare sau carantină, pentru fluidizarea circulației, escortarea convoaielor sau a coloanelor de auto. Astfel, au verificat 771 de persoane aflate în izolare, nefiind constatate nereguli. De asemenea, 282 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor stabilite pe perioada stării de urgență.
Cu ocazia acțiunilor desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 74 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 74.000 de lei. Dintre acestea, 64 au fost aplicate pentru nerespectarea ordonanțelor militare unor persoane care nu au respectat reglementările care privesc restricțiile de circulație. Celelate 10 sancțiuni, în valoare de 3.100 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 și Legii 61/1991.
Pe lângă acțiunile specifice de verificare, control și menținerea ordinii publice, polițiștii au primit lumina sfântă și au dus-o unor spitale, centre de tip familial și cămine de bătrâni care nu au preot, în Bistrița și Beclean”.
Numai și numai amenzi parcă au plan de dat amenzi
Cum au verificat 771 de persoane aflate in izolare daca intr un articol anterior, postat cu 6 ore in urma ziceati ca in judet mai sunt 331 persoane in izolare???? Intreb si eu asa….ce i cu cifrele astea???
Daca PADURILE Romaniei ar fi fost pazite de organele de ordine asa cum suntem noi oamenii cinstiti paziti, si bagati in case, va dati seama ce PADURI am fi avut noi inca ? Statule prost ! Pe cand o astfel de masura ? Noi am cerut-o deja prin Florin Calinescu dar ministrul Costelus se face ca nu vede nu aude strigatul aparatorilor.
Asa cum sunteți dvs, om cinstit, păzit, atunci ce căutați la Ambient sa va cumpărați lămpi solare???