Actualitate Recomandări

Ce spun datele statistice despre numărul de morți într-o lună de pandemie

Autoritățile raportează zi de zi noi decese pe fondul pandemiei care dau fiori reci tuturor. Totuși, statisticienii vin informații de natură să-i liniștească pe cei panicați.

Într-o lună de pandemie, în Bistrița-Năsăud au decedat doar cu cinci persoane mai multe față de perioada corespunzătoare a anului trecut, arată datele Direcției Regionale de Statistică Bistrița-Năsăud.

Astfel, în luna august 2020, s-au înregistrat 293 decese, cu 23 mai puține faţă de luna anterioară şi cu 5 mai multe față de luna august a anului 2019.

Tot în august 2020, a decedat un copil care nu a împlinit un an.

În aceeași lună, s-au născut 310 copii, cu unul mai puțin faţă de luna precedentă și cu 42 mai mulți față de luna corespunzătoare a anului anterior. Drept urmare, sporul natural a fost pozitiv.

Chiar dacă nu au mai putut organiza petreceri cu sute de invitați, 249 de cupluri au spus DA în fața ofițerului stării civile, cu 111 mai multe decât în luna iulie, dar cu 105 mai puține față august 2019.

Au pus capăt vieții de familie 21 de cupluri, cu două mai multe decât în luna corespunzătoare din anul trecut și cu 19 mai multe față de luna anterioară.

7 comentarii

  • Numarul de morti de Covid se umfla artificial.Se dau bani pentru familiile care au morti in varsta non-Covid pentru a accepta sa fie trecuti la Covid! Lumea se teme sa vorbeasca, presa tace chitic iar tovarasul Xi la G20 a propus ca fiecarui cetatean al planetei sa i se atribuie un cod QR ( ca si codul de bare la produsele din magazin) pentru o monitorizre completa globala! In China au deja sistemul de credit social! Biblia spune ca in vremurile din urma va fi ca pe vremea lui Noe si a lui Lot- elitele sexomarxiste de la Bruxelles au ca preocupare de baza promovarea agresiva a sodomitilor! La noi le tin unisonul Iohanniis& “salvatorii “neamului usrplus ajutati de celelalte partide! La multi ani Romania- te asteapta vremuri de “glorie”!

    • Unul dintre argumente ți-l aduc eu. Am avut 3 decese de covid în familie și… ciudat! N-am primit nici un ban de nicăieri.

  • Papa (lapte) mai vezi si altceva decat “ tembeliziunile” preferate! In rest valabil ce am scris “cetitorului”! Sau esti una si aceeasi “ personalitate”?

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Retrogradu’ Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS