Actualitate Politică

Ce verdict a dat instanţa în procesul consilierilor locali PLR Gelu Muthi şi Marius Armean

Tribunalul Bistriţa-Năsăud a dat verdictul în dosarul consilierilor municipali Gelu Muthi şi Marius Armean, după ce Consiliul Local, în formula 10 din 21, a hotărât încetarea mandatelor celor doi, care au trecut de la PNL la PLR pe baza OUG privind migraţia aleşilor locali, iar prefectul a atacat apoi hotărârea în instanţă.

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Bistriţa, ce face obiectul dosarului nr. 2897/112/2014. Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.L.M. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Bistriţa, ce face obiectul dosarului nr. 2963/112/2014 conexat la dosarul nr. 2897/112/2014. Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul M.A.G.în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Bistriţa, ce face obiectul dosarului nr. 2964/112/2014 conexat la dosarul nr. 2897/112/2014, şi în consecinţă: Anulează, ca nelegale, Hotărârile Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 92/10.09.2014 şi nr. 93/10.09.2014. Respinge, ca nefondate, cererile de intervenţie în interesul pârâtului Consiliul Local al municipiului Bistriţa, formulate de intervenientul Partidul Naţional Liberal Filiala Bistriţa-Năsăud, în dosarele conexate nr. 2897/112/2014, nr. 2963/112/2014 şi nr. 2964/112/2014. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Pronunţată în şedinţa publică din data de 06.03.2015”, este soluţia dată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Decizia vine după ce prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a intentat proces cu privire la două decizii ale Consiliului Local, care a adoptat anul trecut, cu zece consilieri în sală, într-o şedinţă din care 11 consilieri s-au retras, două hotărâri în care au luat act de încetarea mandatelor lui Gelu Muthi şi Marius Armean care au renunţat la PNL în favoarea PNM-PLR.

În 10 septembrie 2014, Sorin Hangan (PNL) a cerut Consiliului Local să constate încetarea de drept a mandatelor de consilieri locali ale lui Gelu Muthi şi Marius Armean, deoarece nu mai sunt membri PNL, ei aderând la PLR, iar secretariatul general al PNL a hotărât radierea lor din lista membrilor propuşi de PNL pentru calitatea de consilier local şi a trimis o adresă în acest sens. Consilierii locali PSD, PP-DD, UDMR şi PLR, în număr de 11, inclusiv preşedintele de şedinţă Alexandru Bria, au plecat în pauză de la şedinţă, iar cei zece consilieri PDL, PNL şi PER au decis cu 9 voturi pentru şi unul împotrivă încetarea mandatelor celor doi.

Ulterior, prefectul judeţului a cerut Tribunalului Bistriţa-Năsăud anularea hotărârilor adoptate de Consiliul Local.

7 comentarii

    • relu, tu nici macar nu stii daca grotesc ii substantiv sau parte de vorbire!
      pai cu aia cu istii, tu stii macar ce ai scris?

  • Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
    E rău destul că ne-am născut:
    Dar cui i-e frică de război
    E liber de-a pleca napoi,
    Iar cine-i vânzător vândut
    Să iasă dintre noi!

  • D-le Popescu, cu tot respectul, nu aveti dreptate. Odata ce au fost alesi pe o lista a unui partid, nu au candidat independent, daca pleaca din partid, pleaca si de pe lista, deci si din functie. Asta e logic, dar in politica nimic nu mai e logic. Politicienii au pierdut contactul cu realitatea, traiesc in alta lume, doar din 4 in 4 ani isi aduc aminte de prostimea careia ii cer votul. Ati reusit ( politicienii ) sa obtineti doar dispret si lehamite din partea majoritatii oamenilor care gandesc logic. Nici macar nu mai are importanta despre ce partid sau gasca de tradatori e vorba, 99% dintre voi sunteti la fel. Sunteti multumiti de ce ati realizat?
    ” Felicitari !”

  • Au dreptate ! Am votat USL ! Noi nu am votat PNL …PNL sunt tradatorii care au furat votul nostru şi l-au dat excrocilor din PDL ! Bine ca a pierdut PNL…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.