Acţiunea a avut ca scop ajutorarea copiilor de la Mănăstirea ,,Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Podu Coşnei, jud. Suceava. La acea mănăstire, părintele Mihai Negrea are grijă de 47 de copii cu abandonaţi sau cu mari probleme în familie (părinţi la închisoare, părinţi foarte bolnavi etc).
Cei 15 elevi bistriţeni care au însoţit transportul au învăţat cea mai frumoasă lecţie: să le pese de semenii lor. Activitatea a fost organizată de Clubul Antreprenor Junior (fondator profesor Someşan Laura) şi de voluntarii SNAC din şcoală. Profesori coordonatori au fost: Anamaria Vlad Ardelean, Laura Someşan şi Cristina Rusu (responsabil SNAC INFOEL).
Ajutoarele au constat în dulciuri pentru fiecare dintre cei 47 de copii, alimente, haine şi jucării. Acestea au fost donate de către elevi şi profesori din şcoală, dar şi de firma SC Tanaretexin SRL Bistriţa.
Aceste ajutoare au fost transportate la mănăstire de către profesorii coordonatori şi un număr de 15 elevi care au petrecut câteva ore în compania micuţilor cazaţi aici. Întâlnirea cu aceşti copii a fost foarte emoţionantă, unii elevi de la INFOEL au plecat plângând de la mănăstire.
Potrivit Monitorului de Suceava, părintele Mihai Negrea, cel care se îngrijeşte, din 2006, de Mănăstirea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Podu Coşnei – a înfiinţat un centru pentru copii orfani şi copii săraci şi astfel a devenit „peste noapte” tată pentru copii greu încercaţi de viaţă.
La mănăstire, copiii au tot ce le trebuie, sunt urmăriţi zilnic la lecţii, pentru că cele două surori de la mănăstire, dar şi călugării, s-au retras acolo pentru a face fapte de caritate. Copiii au televizor, calculator, jucării, o mică bibliotecă, în fiecare cameră. Din holul centrului social se poate intra direct în paraclisul care poartă hramurile „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Sf. Gheorghe”, construit tot de părinte, în aceşti doi ani de stăreţie, sprijinit şi de obştea de la mănăstire, din care fac parte încă patru călugări.
În fiecare zi, copiii din centru sunt duşi cu maşina la şcoală sau grădiniţă. Nu pleacă nici unul fără lecţiile făcute, fără pacheţel şi un bănuţ de buzunar. Preotul le-a adus şi câte un căţel, câteva pisici, de care fiecare copil trebuie să aibă grijă. Copiii sunt antrenaţi în treburile gospodăreşti ale mănăstirii, pentru a se simţi utili, exact ca într-o familie.
Bravo. Felicitari . foarte frumos .
Bravo Cristi !! 😉
Va felicit pentru promovarea omeniei. O vorba veche suna cam asa : „SA FI OM E LUCRU MARE, NU „E”-NSTARE ORISICARE”. Multumesc si celor care prin gestul lor prezentat in acest articol, mi-au adus bucurie in suflet .
Felicitări pentru iniţiativă. Fiecare dintre noi ar trebui să facă, acum, în prag de mare sărbătoare, un astfel de gest. Este creştineşte a face acest lucru. Să nu uităm pe cei săraci, bolnavi şi în nevoinţă. Nu uitaţi că suntem români, urmaşi ai dacilor, cel mai drept şi mai blând popor care a putut exista vreodată. La mulţi ani, dragi români !
Felicitari tuturor! Se pare ca anul acesta toti elevii si dascalii lor si-au indreptat sufletul, gandurile si daruirea spre cei mai putini avantajati de soarta. Inseamna ca incepem sa schimbam mentalitati, poate ne vom indrepta spre ceva bun – OMENIA! Cineva spunea ca astazi nu este sfarsitul lumii asa cum multi l-au gandit, este schimbarea unei atitudini. Doamne ajuta!