Cel mai tânăr primar din Bistriţa-Năsăud, Paul Dumitru Ştir, ales la scrutinul din 10 iunie, are doar 23 de ani şi conduce Primăria Căianu Mic în calitate de reprezentant al Partidului Poporului-Dan Diaconescu, el fiind singurul primar din judeţ al acestei formaţiuni.
După o campanie electorală pe care spune că şi-a susţinut-o singur şi cu ajutorul rudelor, el a fost votat de peste 52% din populaţia care s-a prezentat la vot, având cu peste 400 de voturi mai mult decât următorul clasat, candidatul USL. El ne-a declarat imediat după ce a fost ales că, dintre cei peste o mie de oameni care i-au dat votul, mulţi au fost tineri şi multe fete.
„Nu sunt căsătorit. Probabil că acum am devenit o partidă bună pentru fete. M-au votat peste o mie de oameni şi majoritatea au fost tineri. Am cont pe un site de socilizare şi acolo am peste o mie de prieteni, mi-am făcut site, am interacţionat cu tinerii. Am creat şi evenimente pentru ei. Probabil că le-a plăcut acest lucru şi au hotărât să-mi dea o şansă”, a mai spus Ştir.
Din data de 26 septembrie a.c., de când a anunţat pe Facebook că este într-o relaţie cu Tabita Moldovan, o brunetă foarte frumoasă, Paul Ştir a început să primească multe felicitări şi zeci de aprecieri din partea prietenilor. De atunci nu a mai postat nici fotografii cu fete, dovadă că a luat lucrurile în serios.
De pe pagina de Facebook a prietenei lui aflăm că este elevă a Colegiului Naţional „Petru Rareş” din Beclean şi că e de loc din Dobric.
Adaugă comentariu